Tradiţii de Ignat
Din vremuri străvechi, la 20 decembrie românii obişnuiesc să taie porcii, din care se ospătează aproape toată iarna. Ziua se numeşte Ignatul, Ignatul Porcilor, Inătoarea şi Crăciunul Ţiganilor.
Denumirea de Ignat vine tocmai din graiul geto-dacilor, unde avem atestate cuvintele EK-GONOS şi CAN-DAIOS ”Care (când se) taie”. În cadrul ceremoniilor religioase ale strămoşilor noştri, porcul îl simboliza pe unul dintre duşmanii lui Zalmoxis, BEITHY-KELAS sau PYTHA-GORAS ”Vită Grasă”, care încuviinţase uciderea Zeului.
În privinţa lui Ignat, românii au şi următoarea legendă: ”Ignat era un om care tăia porcii, îi aşeza pe căpăţâni şi pleca, lăsând pe om să-l pârlească şi să-l aşeze la locul lui. Pentru aceste servicii fiecare om îi dădea slănina porcului. Fiindu-i numai lui încredinţat acest serviciu, totdeauna oamenii se îngrămădeau cât mai mulţi, cerându-i care mai de care să meargă la el. Atunci un om, pierzând răbdarea, plecă iute acasă, prinse porcul, îl tăie şi-l aşeză pe căpăţâni spre a-l pârli. Tocmai atunci sosi şi Ignat; fiindcă găsi porcul tăiat, căuta să-şi dea avisul asupra acestei lucrări şi să găsească un motiv pentru ca să-şi poată lua slănina, şi zise: ”Bine l-ai tăiat, bine l-ai aşezat, decât capul trebuia cârnit mai aşa”. Atunci omul îi zise: ”Şi pentru asta să-ţi dau slănina? Mai bine caută-ţi de treabă, slănină de la mine nu mai vezi”.
Porcii sunt îngrăşaţi cu grăunţe până în această zi, iar noaptea, se spune, vor visa dacă vor fi tăiaţi sau ba. Prin unele sate se zice că în noaptea dinspre Ignat porcii visează mărgele roşii la gât. Se mai spune că porcul care n-a fost tăiat în ziua de Ignat nu se mai îngraşă, nu mai pune carne pe el şi nu mai mănâncă, pentru că în ziua de Ignat şi-a visat cuţitul.
Ziua se mai numeşte şi Crăciunul Ţiganilor, aceştia fiind cei care tăiau porcii oamenilor pe vremuri. Din fiecare porc tăiat în această zi i se dăruieşte Sfântului Ignat o bucată de carne. Începând de la Ignat şi sfârşind cu zilele Crăciunului – prin unele sate, începând cu zilele Crăciunului, cu întâia sau cu a doua, iar prin altele obişnuindu-se numai în ziua de Anul Nou până seara – tinerii umblă cu brezaia, turca sau capra.
După tăiatul porcului, se însemnează copiii cu sângele lui, ca să fie rumeni şi sănătoşi tot anul. Se bagă mai întâi în casă căpăţâna porcului, cu râtul înainte, ca să meargă treaba bine şi să aibă parte de porci. Ignatul este o sărbătoare care se ţine şi pentru a avea noroc la păsări. Se ţine şi pentru şederea cloştilor pe ouă.
Din sângele porcilor negri, amestecat cu făină, se însănătoşesc mulţi bolnavi, dându-le să mănânce acel amestec. Fetele, până nu se stropesc în frunte cu sânge de porc, mai ales să fie negru, nu lucrează la lucrurile de casă, zicând că li se moleşesc mâinile precum carnea de porc. Femeile ţin sărbătoarea, ca să nu nască prunci palizi. Ele nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfecile în această zi, pentru ca porcii să nu râme prin bătătură sau să rupă rufele peste an.
Cine nu taie porcul în această zi vine lupul şi-l mănâncă din cocină. Dacă porcul jertfit este negru, gospodarii au grijă să pună o strachină cu mei dedesubt, ca să se scurgă sângele în ea. Iar după ce se usucă acel mei, îl macină şi afumă cu el copiii peste an, ca să le treacă de guturai, de spaimă, de nălucă şi de alte alea.
Untura care se scoate de la un porc negru tăiat în această zi este bună de întrebuinţat la multe vrăji, îndeosebi în ceea ce priveşte bunul mers al oilor. De asemenea, se unge cu grăsime de porc tăiat în ziua de Ignat trupul unui mort bănuit a fi strigoi. Cu carnea de porc tăiat la Ignat se vindecă, cel ce o mănâncă, de boala zisă ”spurcatul”.
Când se taie porcul la Ignat, după grosimea splinei se prevesteşte greutatea iernii. Când peste tot e una de groasă, va fi iarna tot una de grea, de la început până la sfârşit; dacă-i la un capăt înainte sau înapoi mai groasă, iarna va fi la început sau la sfârşit grea. De va fi mai umflată la mijloc, şi iarna va fi mai mare la mijloc.
