Timişoara este noua poartă spre Europa pentru migranţii clandestini
În luna noiembrie, poliţia de frontieră a arestat circa trei sute de imigranţi clandestini, printre care şi minori, în zona Timişoarei. Aceştia intenţionau să treacă în Ungaria şi Serbia. 'Din februarie, am constatat o creştere puternică a numărului de persoane intrate ilegal pe teritoriu. Timişoara este noua poartă spre Europa', afirmă Gabriel Vasilescu, responsabil al Oficiului de imigraţie din Timişoara, citat de ziarul Le Monde care publică în ediţia de joi un reportaj realizat într-un grup de imigranţi aflaţi ilegal în acest oraş.
Aceşti imigranţi ilegali vin de foarte departe, din Irak, Pakistan, Afganistan şi tot mai mulţi şi din Africa de Nord. Într-un an, a crescut considerabil numărul cererilor de azil depuse de magrebieni. 'În primul semestru din 2010, din 523 de cereri depuse, 11 erau din partea algerienilor, 11 de la tunisieni şi 16 de la marocani. În 2011, conform primelor cifre furnizate de Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), au fost cereri din partea a 177 algerieni şi 112 tunisieni. Desigur, aceste cifre nu includ şi migraţia clandestină, dar această creştere a cererilor de azil arată faptul că se petrece ceva nou în România', precizează Thomas Liebig, specialist în migraţii internaţionale în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Imigranţii din Africa de Nord sunt tot mai puţin dispuşi să-şi încerce norocul şi să treacă Mediterana. Ei preferă să intre în Turcia cu avionul, înainte de a-şi arunca paşaportul, şi apoi să treacă graniţa ilegal, pe rute mai mult sau mai puţin diferite, prin Grecia, Macedonia, Serbia, România.
Alegerea României este înainte de toate o chestiune de bani. Din Timişoara, călăuzele costă între 450 şi 600 de euro. Marocanul Chafii, de 25 de ani, a făcut un calcul rapid. 'Nu mai aveam bani, cheltuisem deja 3.000 de euro de când am ajuns în Turcia', spune acesta.
Dar drumul este presărat cu obstacole şi adesea, când ajung în România sunt reţinuţi. Chafii şi trei compatrioţi de-ai săi au fost arestaţi de poliţia de frontieră în noaptea în care au încercat să ajungă la Jimbolia.
Imigranţii au două opţiuni: să stea în detenţie şase luni sau să ceară azilul, ceea ce îi obligă să se lase amprentaţi. Pentru aceşti tineri care au mai puţin de 30 de ani, azilul este o sancţiune. 'Ei bănuiesc că nu vrem să mergem la închisoare, afirmă Rafiq, un tânăr de 20 de ani, originar din Fes. Dar noi nu vrem să rămânem aici, este doar o trecere spre Europa, însă din cauza amprentelor, dacă suntem reţinuţi, de exemplu în Germania, vom fi trimişi înapoi aici'.
După depunerea cererii de azil, fiecare primeşte un document care atestă dreptul de a rămâne temporar la Timişoara, până la audierea de un judecător. Hassan a decis să nu se prezinte însă la niciuna dintre aceste întâlniri prevăzute cu judecătorul. Nu are documente ca să dovedească că a fost persecutat în Maroc, de fapt niciun magrebian nu are aşa ceva. Dacă ar fi arestat de poliţie, el riscă să fie trimis la centrul de detenţie şi el ştie acest lucru. 'Ştiu exact cine face parte din poliţia civilă, fiecare devine puţin paranoic', spune el uitându-se cu atenţie la persoanele care se aşează în jurul grupului. În fiecare dimineaţă, Rafiq, Hassan şi alţi 40 de tovarăşi de drum de-ai lor vin la un supermarket, din Timişoara, unde beau o cafea. 'De altfel, de la ora 14, este mai bine să pleci, pentru că este ora la care încep să apară. De îndată ce am ajuns aici, ne-am cumpărat haine noi, bascheţi, jeanşi, pulovere, pentru a ne pierde pe cât posibil în mulţime, dar nu este suficient', spune Hassan.
La începutul după-amiezii, Rachid, Rafiq, Hassan şi Chafii încep să caute călăuze, povesteşte jurnalistul de la Le Monde. Pleacă din supermarket, dar iau cu iei pliculeţele de zahăr şi cutiuţele cu miere care se servesc cu cafeaua. Unii spun că nu manâncă deloc. Iau autobuzul până la un internet café. Acolo se decid multe dintre plecări. 'Intrăm pe Google Earth pentru a vedea cum arată frontiera, studiem tot şi tot acolo vin şi călăuzele. Sunt şi arabi şi români printre călăuze. Îşi cunosc bine ţara', povesteşte Hassan.
Această modalitate de a trece frontiera împreună este foarte riscantă. Trecerile ilegale se fac, în general, în grupuri de şapte-opt persoane. Hassan a încercat deja de două ori, dar a fost arestat, aşa că acum se gândeşte să încerce singur sau împreună cu doi-trei prieteni. 'Dacă voi fi din nou arestat cu grupul, risc să fiu acuzat că sunt călăuză', spune acesta. Chafii a plătit deja o călăuză, un tunisian căruia i-a dat 450 de euro, dar pe care nu l-a mai revăzut după aceea. Şi el se gândeşte să treacă singur, 'chiar dacă m-aş agăţa de un tren sau dacă m-aş urca într-un camion'. În fiecare zi, şoferii de tir care se duc spre Austria, Ungaria, Italia, opresc în parcarea supermarketului.
Toţi ezită când este vorba de modalitatea de a ieşi din ţară deoarece, pentru unii, este o problemă să facă rost de bani. Spre deosebire de algerianul Khaled, care are un teanc de bancnote de 100 de euro înfăşurate în hârtie igienică, Chafii nu are nici măcar bani să îşi cumpere o altă pereche de încălţăminte. Ar putea să ceară bani de la familia sa, 'dar nu îndrăznesc să le spun pentru ce îmi trebuie'.
Le este imposibil să găsească un loc de muncă aici, ar trebui să aştepte un an după depunerea cererii de azil, iar munca la negru este la fel de complicată. 'Nimeni nu angajează străini, iar românii găsesc şi ei cu greu de muncă. Nici măcar traficul de canabis nu merge, foarte puţini au bani ca să cumpere măcar un gram', dezvăluie Hassan.
Dar nu-şi pierd speranţa că vor pleca de aici într-o zi. 'Ştim că frontiera este ultraprotejată, dar nu este capătul lumii. Nu există ţară mai protejată ca Statele Unite şi totuşi mexicanii reuşesc să treacă. Vom săpa un tunel dacă e nevoie', spune marocanul Omar, care a lăsat în ţara sa o soţie şi doi copii.
Motivele pentru care au plecat din ţara lor sunt diferite. La 40 de ani, Omar a dezertat din armată deoarece nu câştiga destui bani pentru a-şi hrăni soţia şi copiii. Alţii mai tineri, ca cei patru marocani Rachid, Rafiq, Hassan şi Chafii, şi-au abandonat meseriile pe care le aveau (electrician, frizer, ospătar) pentru că visează la o viaţă mai bună în Occident. Adică 'să câştige mai mulţi bani, nu numai 250 de euro pe lună, să aibă o casă, o maşină, să trăiască mai bine, ceea ce în Maroc nu este posibil'. Algerienii Khaled şi Kamel erau unul profesor, celălalt urma să fie avocat. Nu le lipseau neapărat banii, ci mai mult 'libertatea de gândire, de expresie şi fericirea'.
Unde vor să se ducă? Nu în Franţa, pentru că acolo 'există prea mult control' şi 'dacă Sarkozy va fi reales, va fi şi mai dur'. Toţi vor în Canada. Vor să stea un timp mai întâi în Belgia sau în Italia, ca să câştige nişte bani, apoi vor încerca să treacă Atlanticul cu un paşaport fals. Acolo, vor face totul pentru a-şi găsi un loc de muncă 'halal' (care nu este contrar religiei musulmane). 'Dacă nu vom avea altă alegere, ne vom îndrepta către mafia arabă şi vom face afaceri', spune Chafii.
Până atunci, aşteaptă să mai dea o zăpadă la Timişoara. 'Atunci va fi momentul să încercăm să ajungem în Ungaria, pe la nordul râului Mureş, între ora 10 noaptea şi 4 dimineaţa. Din cauza frigului şi a zăpezii, grănicerii ies mai puţin', afirmă cu convingere Rafiq.
