The Guardian: Cei mai mulţi cetăţeni ucraineni nu sunt nici loiali Rusiei, nici fascişti

Majoritatea ucrainenilor nu sunt nici loiali Rusiei, nici fascişti, însă în războiul de propagandă dintre Putin şi Occident, complexităţile Ucrainei şi interesele locuitorilor săi sunt ignorate, scrie James Meek - un jurnalist britanic care a locuit şi vizitat Ucraina de la începutul anilor '90 - în paginile The Guardian.

Lucrurile nu au fost uşoare în Ucraina la începutul anilor '90, la scurt timp după ce ţara a votat pentru a se despărţi de Moscova. A existat hiperinflaţie, oamenii şi-au pierdut economiile, benzina lipsea, iar aeroportul din Kiev s-a închis pentru câteva zile la un moment dat din lipsă de combustibil. Nimic nu a fost reparat, nimic nu a fost construit.

Cu toate acestea, nimeni nu a murit de foame. Nimeni nu a îngheţat. Energia electrică nu a fost tăiată. Trenurile au continuat să funcţioneze, iar şcolile şi spitalele au reuşit să supravieţuiască de la o zi la alta. Cel mai important, indiferent cât de oribil a fost pentru ucraineni să vadă la ştiri cum locuri pe care le ştiau, cum ar fi Georgia, Republica Moldova şi Cecenia, erau invadate de persoane înarmate, ei erau departe de aceste lucruri.

'Îmi amintesc de o vizită în Ucraina într-o primăvară la mijlocul anilor '90. Cu câteva zile mai devreme, în Cecenia, văzusem clădiri în ruină, civili îngroziţi, separatiştii căliţi în lupte şi militari în termen ruşi speriaţi. În Ucraina am trecut cu maşina pe lângă un grup de soldaţi ucraineni adunaţi în jurul unui camion echipat cu radar. Toţi dormeau scăldaţi în soarele de mai. Am zâmbit. La urma urmei, de ce să îşi facă griji? Ucraina renunţase la armele nucleare şi primise în schimb garantarea integrităţii teritoriale printr-un document semnat de Rusia, Statele Unite şi Marea Britanie', povesteşte jurnalistul.

Ulterior însă, Rusia şi-a primit propriul Milosevic. Ca şi omologul său sârb, Vladimir Putin este inteligent, convingător, popular, nedemn de încredere, iar pentru cei care nu îi sunt prieteni, este nemilos şi cinic până la absurd. Asemenea lui Milosevic, Putin nu are nicio remuşcare în a exploata tulpina mesianică şi victimizantă a patriotismului ţării sale, însă spre deosebire de liderul sârb, el este invulnerabil la atac militar din exterior din cauza arsenalului nuclear al Rusiei. Spre deosebire de Milosevic, Putin are în spate mulţi ani în care Rusia a adunat venituri din exporturile de materii prime, cu care să echipeze forţe de securitate puternice pentru a efectua o modernizare bine direcţionată a armatei, cu care să transforme mass-media într-un purtător de cuvânt al guvernului, cu care să reprime sau să cumpere disidenţii şi cu care să ofere lumii exterioare iluzia convingătoare că ţara sa este prosperă.

Putin a pus slabul guvern de tranziţie de la Kiev într-o situaţie imposibilă: dacă nu reuşiţi să rezistaţi, vă voi invada. Dacă veţi reuşi, vă voi invada şi mai mult şi vor exista victime. Deşi nu vor admite niciodată, autorităţile de la Kiev sunt resemnate cu pierderea Crimeii. Ceea ce nu ştiu însă este unde sau când Putin se va opri. Strategia sa ruinează viitorul a 46 milioane de ucraineni, făcând practic imposibil ca vreo parte a ţării să meargă mai departe.

'Ascultând opiniile persoanelor din Marea Britanie, Europa şi America din momentul în care Rusia a început să dezmembreze Ucraina, am fost uimit de cât din dezacord tinde să se concentreze pe care dintre cele două părţi s-a comportat cel mai rău: Putin sau Occidentul', scrie jurnalistul britanic. Complexităţile poporului ucrainean au tendinţa de a dispărea din această viziune binară, alarmant de aproape de consensul putinist potrivit căruia, dacă locuieşti în Ucraina, trebuie să fii fie un vasal loial Rusiei, fie un fascist, explică Meek.

Adevărul este că între minoritatea de naţionalişti radicali arhaici din vestul îndepărtat al Ucrainei, al cărei rol în revoluţie i-a adus câteva posturi în guvernul altfel moderat de la Kiev, şi minoritatea de extremişti neosovietici din estul ţării există un grup mai mare de ucraineni pentru care diferenţa dintre cele două culturi şi limbi este una trivială. Ceea ce doresc aceştia este ca ţara lor să fie un spaţiu slav estic, mai corect şi mai puţin corupt decât Rusia lui Putin, Ucraina lui Ianukovici sau Belarusul lui Lukaşenko. Indiferent de modul în care acţionează Europa şi SUA, ele trebuie să acţioneze cu interesele acestui grup în minte, conchide Meek.