Testul Şova. Judecător CSM: "Parlamentul are acum o şansă istorică de a ieşi dintr-o gaură neagră"
alte articole
"Fac un apel domnului Calin Popescu Tăriceanu ca de la importanţa funcţiei pe care o deţine, de preşedinte al Senatului României, să solicite senatorilor responsabilitate în ce priveşte votul pe care-l vor da la solicitarea Procurorului General al României de ridicare a imunităţii senatorului Dan Şova. Reamintesc că DNA a sesizat Parchetul General pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova.
De asemenea, mai fac o solicitare domnului Călin Popescu Tăriceanu: să repună pe rol votul privind imunitatea domnului Varujan Vosganian, precum şi celălalt dosar penal în care este implicat domnul senator Dan Şova. În ambele situaţii cursul justiţiei a fost blocat, interferenţa cu actul de justiţiei fiind evidentă.", a declarat Horaţius Dumbravă.
Judecătorul a explicat că orice autoritate publică, instituţie publică, cum este şi Parlamentul, nu trebuie să intervină în justiţie, dimpotrivă, prin amplitudinea constituţională pe care o are ar trebui să sprijine toate instituţiile publice, inclusiv justiţia.
"Parlamentul are acum o şansă istorică de a ieşi dintr-o gaură neagră, de a se reabilita în ochii românilor. Este nevoie de un Parlament responsabil de actele sale. Este nevoie ca Parlamentul să se racordeze la valorile europene şi să se alinieze instituţiilor democratice.
Vă spun sincer, cred în dorinţa onestă a senatorilor de a evita o situaţie jenantă: România, românii merită mai mult decât interese mărunte, fără orizont temporal", a subliniat Horaţius Dumbravă.