Tentativă eşuată. Dosarul lui Ponta rămâne la Înalta Curte

Cererile şi excepţiile formulate de avocaţii inculpaţilor din dosarul "Turceni - Rovinari", printre care Victor Ponta şi Dan Şova, au fost respinse ca neîntemeiate de magistraţii Înaltei Curţi.
Victor Ponta (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
16.11.2015

Avocaţii lui Victor Ponta, Dan Şova, Laurenţiu Ciurel şi Octavian Laurenţiu, au ridicat, la termenul din 6 noiembrie al procesului, o serie de excepţii prin care au contestat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de către procurorii anticorupţie, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi au solicitat instanţei retrimiterea rechizitoriului la DNA.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins luni cererile şi excepţiile formulate de avocaţi şi au dispus începerea judecării pe fond a dosarului "Turceni - Rovinari".

Victor Ponta a fost pus sub acuzare iniţial pentru patru infracţiuni distincte în dosarul Şova, trei săvârşite în calitate de avocat (fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani) şi una în calitate de şef al Executivului (conflict de interese).

Dacă pentru primele trei s-a declanşat deja urmărirea penală, pentru infracţiunea săvârşită în calitate de premier era necesară aprobarea Camerei Deputaţilor, care a refuzat însă, pe 9 iunie, ridicarea imunităţii lui Ponta.

La rândul său, Dan Şova este acuzat de trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.

În acelaşi dosar sunt vizaţi şi Dan Laurenţiu Ciurel, Dumitru Cristea şi Octavian Laurenţiu Graure, toţi trei deţinând, la data faptelor, funcţii de conducere în cadrul complexelor Rovinari sau Turceni.

Pentru mai multe detalii despre acest dosar intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor