Directorul CET Govora, la ordinele lui Dan Şova

Directorul CET Govora şi-a nesocotit cea mai elementară dintre obligaţiile de serviciu ale unui director general — aceea de a acţiona în interesul societăţii pe care o conduce, acţionând, în schimb, eminamente în interesul lui Şova, arată DNA
Sigla DNA (Epoch Times România)
Loredana Diacu
20.11.2015

Directorul general al CET Govora, Mihai Bălan, a acţionat la ordinul şi în interesul lui Dan Şova când a achiziţionat servicii de consultanţă juridică de care CET nu avea practic nevoie, susţin procurorii DNA.

"Mai întâi, trebuie precizat că la nivelul CET Govora necesitatea achiziţionării serviciului de consultanţă juridică nu numai că nu a fost rezultatul unui proces decizional comun de jos în sus pe linie ierarhică, ci a fost unul ce a aparţinut exclusiv directorului general Mihai Bălan, care a acţionat la ordinul şi în interesul lui Dan Şova, împrejurări din care rezultă nesocotirea celei mai elementare obligaţii de serviciu a unui director general — aceea de a acţiona în interesul societăţii pe care o conduce", se arată în referatul referatul [N CARE DNA a cerut arestarea preventivă a lui Mihai Bălan.

Procurorii anticorupţie mai precizează că încheierea unor contracte de asistenţă juridică la ordinul unor persoane fizice, aflate în cercul relaţional al lui Bălan, contracte străine interesului CET Govora, reprezintă în mod evident acte defectuoase încheiate în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului.

Reamintim că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins vineri cererea DNA de arestare preventivă a lui Mihai Bălan, urmând ca acesta să fie cercetat sub control judiciar. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face contestaţie.

În ceea ce-l priveşte pe Dan Şova, acuzat că a primit circa 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul intervenţiei pe lângă directorul centralei CET Govora SA, astfel încât acesta să încheie un contract de asistenţă juridică cu o societate de avocatură.

Mai multe informaţii despre acuzaţiile ce i se aduc lui Dan Şova puteţi accesa aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor