Telefonul lui Merkel şi rupturile în relaţia SUA-Germania

Scandalul spionării cetăţenilor germani de către NSA, izbucnit în urma documentelor prezentate de Snowden, nu s-a terminat aşa cum s-au grăbit să anunţe miniştrii germani înainte de alegeri. Ascultarea chiar a telefonului mobil al lui Merkel deschide o prăpastie în relaţia Germania-SUA şi Europa-SUA. Merkel este nevoită acum să condamne aliatul american, dar încearcă şi să se profileze ca victimă şi nici să nu şubrezească relaţia cu SUA.

Revista germană ”Der Spiegel” a publicat recent o serie de informaţii care indică faptul că telefonul mobil al cancelarului Angela Merkel a fost ascultat de către NSA încă din 2002. Mai mult, preşedintele Obama ar fi ştiut acest lucru din 2010, dar n-a luat nicio măsură pentru a opri interceptările telefonice. Serviciile secrete germane au verificat informaţiile şi le-au găsit fiabile, pentru ca apoi Merkel s-a arătat consternată, susţinând că ”spionajul între prieteni şi aliaţi este inacceptabil”. Angela Merkel l-a sunat chiar pe preşedintele Obama pentru a-i cere explicaţii. Partea americană s-a mulţumit însă să nu nege acuzaţiile care i se aduc, precizând prin purtătorul de cuvânt al Casei Albe că ”SUA nu interceptează şi nu va intercepta sau înregistra convorbirile cancelarului german.

Această formulare la prezent şi viitor confirmă însă că telefonul lui Merkel a fost ascultat în trecut. Răul a fost deja făcut, iar reacţiile arată că ne aflăm în pragul celei mai mari crize diplomatice dintre cele două ţări din ultima vreme. Până la urmă nu este vorba doar despre relaţia cu Germania, ci şi cu Europa. Dacă americanii au atâta neîncredere în aliaţii lor încât le ascultă conversaţiile telefonice, la cel mai înalt nivel, despre ce încredere reciprocă şi parteneriat mai poate să fie vorba?

Potrivit dezvăluirilor lui Snowden şi ale anchetei Der Spiegel, SUA avea o unitate specială, Special Collection Services, în ambasada sa din Berlin care se ocupa cu interceptarea convorbirilor din toate clădirile guvernamentale din capitala germană.

La Consiliul European recent încheiat, mai mulţi şefi de stat europeni şi-au exprimat consternarea faţă de modul în care procedează marele aliat euroatlantic. Preşedintele francez Francois Hollande a cerut explicaţii pentru ascultarea a mii de cetăţeni francezi, în timp ce premierul belgian Elio di Rupo a făcut apel la oprirea ascultărilor sistematice. Problema este deja la nivel european.

Jocul intern

În Germania, consilierul lui Merkel responsabil de serviciile secrete încercase să acrediteze ideea că scandalul ascultărilor şi stocării ilegale de munţi de date personale ale cetăţenilor germani de către NSA a fost închis. Acum însă acesta e reizbucnit în forţă şi nu mai poate fi ascuns sub preş. Credibilitatea lui şi a lui Merkel are de suferit. La fel, ministrul de Interne din partea CSU Hans Peter Friedrich, care-i apăra la momentul izbucnirii scandalului de spionaj pe americani, acuzând opoziţia critică de antiamericanism, pare ridicol acum când cere reprezentantului SUA să-şi ceară scuze.

Interesant este că acum şi poziţia SPD s-a schimbat în privinţa scandalului de spionaj. Dacă înainte de alegeri, social-democraţii erau foarte critici la adresa modului în care Merkel, Pofalla şi Friedrich au încercat să stingă scandalul care risca să devină o temă electorală incomodă, odată demarate discuţiile pentru o Mare Coaliţie cu CDU, aceste critici sunt mult mai precaute şi reţinute.

Lui Merkel îi convine că noile dezvăluiri legate de ascultarea telefonului ei se suprapun cu negocierile pentru formarea viitorului guvern pentru că SPD nu-şi poate permite să-i atace prea tare pe ea şi pe oamenii ei. Dovadă a fost declaraţia liderului SPD, Sigmar Gabriel care a criticat moderat faptul că scandalul a fost declarat închis, fără să fie soluţionat.

Angela Merkel vrea să pozeze puţin în victimă a spionajului american, dar are şi ea o problemă de credibilitate deoarece a ignorat, a minimalizat şi chiar a negat o lungă perioadă de vreme dezvăluirile lui Snowden legate de modul în care SUA face spionaj prin intermediul NSA pe teritoriul german. În prezent, când scandalul a reizbucnit cu putere, Merkel s-a arătat indignată că a fost ascultată, dar încearcă să oprească totuşi o deteriorare gravă a relaţiei Germania-SUA prin acuze prea dure aduse americanilor.

Deocamdată Merkel îşi trimite săptămâna aceasta şefii serviciilor de informaţii la Washington pentru a cere explicaţii şi o investigaţie legată de scandalul de spionaj. Se vorbeşte din nou despre încheierea unui acord bilateral de non-spionaj şi chiar despre o nouă reglementare la nivelul UE, pentru care există însă puţină apetenţă din partea liderilor europeni. Comisarul UE pentru justiţie, Viviane Reding, a cerut un răspuns ferm şi unit din partea statelor europene faţă de operaţiunile de spionaj ale SUA. Dar mai multe reglementări europene pentru protecţia datelor înainte de 2015 sunt improbabile pentru ca la anul vor avea loc alegeri europarlamentare iar actuala Comisie Europeană îşi va termina mandatul.

Pe de altă parte, ministrul de Interne german declara că ”asemenea operaţiuni desfăşurate pe teritoriul german sunt ilegale, iar cei responsabili trebuie să fie pedepsiţi”. O acţiune în justiţie ar creşte şi mai mult problemele pentru relaţia bilaterală.

Germania lui Merkel i-a dezamăgit adesea pe aliaţii americani. Merkel s-a abţinut la votul privind intervenţia în Libia, nu a trimis trupe, nu s-a pus in fruntea eforturilor de a crea o armată comună europeană, la conferinţa de securitate de la Muenchen, ministrul Apărării Thomas de Maziere anunţând că ţara nu mai sprijină procesul de făurire a unei armate europene. Germania a refuzat şi o participare la o eventuală operaţiune militară în Siria, dorită de preşedintele american.

Ruptura pe axa Berlin-Washington

Revenind la relaţia SUA-Germania şi la cea personală dintre Merkel şi Obama, nu aş exagera caracterul ”americanofil” al cancelarului german. Este adevărat că Merkel a fost distinsă de Obama cu Medalia Libertăţii în 2011, dar asta nu pentru ce este Germania, ci pentru ce aşteaptă SUA de la Germania să fie: o ţară care să asigure stabilitate economică în Europa, care să se implice mai mult în asigurarea securităţii continentului, care să joace un rol de leader.

Germania lui Merkel i-a dezamăgit însă adesea pe aliaţii americani. Merkel s-a abţinut la votul privind intervenţia în Libia, nu a trimis trupe, nu s-a pus in fruntea eforturilor de a crea o armată comună europeană, la conferinţa de securitate de la Muenchen, ministrul Apărării Thomas de Maziere anunţând că ţara nu mai sprijină procesul de făurire a unei armate europene. Germania a refuzat şi o participare la o eventuală operaţiune militară în Siria, dorită de preşedintele american.

Prin urmare nici Obama nu este un mare fan al Angelei Merkel, care a refuzat să-l lase să ţină iniţial discursul în faţa Porţii Brandenburg atunci când era abia candidat pentru primul mandat. ”Acest preşedinte american este diferit de predecesorii săi. El nu crede în valoarea politeţurilor diplomatice şi nu este foarte preocupat de sensibilităţile prietenilor SUA. Spre diferenţă de predecesorul său, George W.Bush, el este iubit de mulţi oameni din întreaga lume, dar mai puţin de şefii de stat şi de guvern. El nu caută prieteni”, scria un comentator al revistei germane Der Spiegel.

Pentru Merkel, Obama este sigur mai simpatic decât Putin sau Berlusconi, dar relaţia rămâne una pragmatică, nu bazată pe simpatie.

Consecinţe şi interdependenţe

Referitor la consecinţele actualului scandal asupra relaţiei bilaterale americano-germane, în ciuda retoricii de indignare a tuturor partidelor germane, care trebuie să dea un semnal societăţii preocupate de siguranţa datelor personale, este clar că Germania are nevoie de America şi chiar de agenţii NSA şi CIA pentru apărarea anti-teroristă. Establishmentul german nu poate rupe relaţia cu SUA. Merkel nu pare să ia în calcul nici amânarea negocierilor pentru zona de liber schimb UE-SUA până la clarificarea acuzaţiilor, aşa cum au cerut unele voci, pentru că de aceasta ar beneficia în primul rând Germania, unde ar putea să fie înfiinţate zeci de mii de noi locuri de muncă. Cancelarul german a susţinut că aceste negocieri sunt mai importante decât oricând.

Pe de altă parte, soluţia pecetluirii unui acord No-Spy care să stabilească modul de cooperare dintre serviciile secrete germane, franceze şi americane, nu va fi suficient pentru a preveni izbucnirea unor noi scandaluri de spionaj pe viitor dacă nu va prevede sancţiuni pentru cei care încalcă regulile.

Prin urmare, pentru a da impresia că guvernul german ia atitudine repede, va fi creată o comisie de anchetă parlamentară, care nu va putea însă să restabilească încrederea pierdută între SUA şi Germania. La fel cum nici vizita şefilor spionajului german în SUA nu o va putea face.