"Teatru pentru BAC" - Proiectul UNATC care ajută liceenii să înţeleagă mai bine literatura

Săptămâna trecută, în Aula Magna de la Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti au avut loc şapte spectacole diferite în cadrul proiectului ‘Teatru pentru BAC’, iniţiat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" (UNATC).

„Ultima noapte de dragoste, întâia noaptea de război” după Camil Petrescu, “Ion” după Liviu Rebreanu, “Luceafărul” după Mihai Eminescu, “Moara cu Noroc” după Ioan Slavici, “Povestea lui Harap Alb” după Ion Creangă, “Enigma Otiliei” după George Călinescu şi “Maitreyi” după Mircea Eliade au fost cele şapte adaptări scenice aduse în Aula Magna.

Sâmbătă, s-a jucat piesa „Enigma Otiliei”, o adaptare după romanul cu acelaşi nume al lui George Călinescu, iar la final a urmat o sesiune interactivă de întrebări şi răspunsuri la care publicul tânăr prezent în sală, format din elevi de liceu – majoritatea - a fost bucuros să participe. Mulţi erau entuziasmaţi să constate că tocmai fuseseră ajutaţi să înţeleagă mult mai bine romanul balzacian al lui Călinescu.

Impresionaţi de efectul bun pe care l-a avut prestaţia artiştilor studenţi la UNATC asupra tinerilor elevi, l-am rugat pe Fabian Ciobanu, doctorand în UNATC şi responsabil cu organizarea evenimentului, să ne spună mai multe despre proiect.

Domnul Ciobanu a explicat că „Teatrul pentru BAC” este un proiect care se axează pe zona educaţională, fiind menit să sprijine elevii pentru o mai bună pregătire aferentă examenului de bacalaureat.

„Nu dorim să suplinim lectura, o spunem după fiecare spectacol. Noi doar dorim să stârnim interesul, să le oferim noi perspective şi să vadă ce univers se ascunde între paginele romanelor, operelor, literare, că avem şi poezii pe care le-am dramatizat - Luceafărul, de exemplu”, a subliniat Fabian Ciobanu.

Teatrul, ca instrument de intervenţie socială

Potrivit interlocutorului nostru, Universitatea Naţională de Artă Teatrală Şi Cinematografică I.L. Caragiale are în prezent trei direcţii de dezvoltare:

„Prima este cea de la înfiinţare până în prezent, aceea a formării specialiştilor în domeniul teatrului şi filmului.

A doua direcţie este aceea de dezvoltare în direcţia cercetării ştiinţifice, fiind universitate.

Iar a treia direcţie este aceea unde se şi încadrează acest proiect, şi anume teatrul ca instrument de intervenţie socială. Practic, ce vrem să spunem prin asta e că noi vrem să ducem teatrul în cât mai multe domenii din societate, astfel încât prin utilizarea lui să ducem la o creştere a calităţii vieţii şi la rezolvarea, să spunem aşa, unor nevoi în anumite locuri”.

Fabian Ciobanu, despre proiectele UNATC:

„Vă mai pot spune alte proiecte prin care noi am făcut din teatru acest instrument de intervenţie socială de care v-am spus. Avem UNATC Junior. Practic este un proiect unde realizăm ateliere de jocuri teatrale. În principal el a pornit pentru copii, de aici vine şi numele de ‘Junior’, începând de la vârsta de 4 ani până la 18 ani, dar cu timpul am dezvoltat şi o grupă de adulţi, să spunem aşa, 18 plus, fără limită de vârstă superioară.

Şi noi acolo ce facem? Facem ateliere de jocuri teatrale prin care încercăm să le dezvoltăm diverse abilităţi specifice artei teatrale pe care actorii le au pe scenă, dar care sunt utile şi în viaţa de zi cu zi a lor, şi anume observarea, atenţia, memoria, lucrul în echipă, spontaneitatea, improvizaţia şi multe alte abilităţi care sunt utile oricărui cetăţean.

Acesta este un alt proiect.

Vă mai pot da încă două exemple de proiecte: UNATC, sună amuzant, ‘UNATC la puşcărie’, să-i spunem aşa, în sensul că asta s-a şi întâmplat recent - în penitenciar, la Jilava, un grup format dintr-un doctorand, un profesor universitar şi un angajat al Universităţii Naţionale de Arte Teatrală şi Cinematografică au mers în penitenciar şi au dezvoltat un proiect prin care au făcut un spectacol de teatru cu cei aflaţi în detenţie.

Şi spectacolul era axat pe această tematică a consumului de droguri, motiv şi pentru care persoanele se aflau în detenţie. Şi, practic, ce am dorit să facem prin proiectul respectiv a fost nu doar să facem o corecţie a lor doar prin frică, pedeapsă şi, nu ştiu, să nu vină din exterior, ca o obligativitate, ca ceva impus, ci să vină schimbarea din interior, ei să înţeleagă, să simtă acele lucruri şi astfel să se producă schimbarea.

Şi un alt proiect este ‘Şcoala de Spital UNATC’. Practic, tot prin realizarea de ateliere, de jocuri teatrale, mergem la Institutul Oncologic Fundeni, mergem la centrul de paliaţie şi, prin activităţile noastre, încercăm să le oferim momente de bucurie şi o creştere a calităţii vieţii lor pentru, cum să spunem... E foarte posibil ca o parte dintre ei să nu se poată vindeca, dar ceea ce contează este cum trăiesc până la momentul respectiv.

Şi asta e ceea ce încercăm noi să realizăm. Şi, după cum vedeţi, aşa ca o concluzie a tot ceea ce am spus, teatrul este în centrul a tot ceea ce v-am povestit. Şi ne-am dus dincolo de acea direcţie a artei pentru artă, a teatrului pentru teatru.

Scriu un spectacol de teatru, joc şi aici s-a încheiat arta teatrală, să spunem aşa, şi l-am dus într-o direcţie a teatrului aplicat în societate. Practic, prin teatru, să producem schimbări pozitive în societate.

"Work in progress"

Fabian Ciobanu a mai declarat că următorul proiect ce urmează a fi adus în scenă este piesa „O scrisoare pierdută”.

“Noi credem că va avea producţia undeva în aprilie-mai anul acesta. Aici credem că va fi 'O scrisoare pierdută' de Ion Luca Caragiale, [nu o adaptare – n.n.] . Fiind piesă de teatru în sine vom încerca să fim fideli textului.

[...]Programul poate fi citit pe pagina de Facebook a UNATC, atât în cadrul postărilor cât şi la secţiunea Evenimente”, a precizat acesta.

Întrebat dacă sala a fost plină la spectacolele studenţilor de la UNATC, Ciobanu ne-a răspuns că da şi am aflat cu această ocazie de un alt proiect al stdudenţilor de la UNATC, intitulat „Teatrul de Marţi”.

„Am avut, am avut [săli pline - n.n.]. Noi aici la Politehnică mai avem un proiect, se numeşte Teatrul de Marţi. Este o stagiune în cadrul căreia în fiecare zi de marţi prezentăm o nouă producţie teatrală în UNATC.

Anul trecut am avut ‘Teatrul de Joi’. Am avut 23 de spectacole, iar anul acesta am schimbat ziua. L-am transformat în ‘Teatrul de Marţi’ şi am avut până în prezent undeva la 16 spectacole. Şi continuăm. În fiecare zi de marţi tot ce trebuie să faceţi este să intraţi pe Google să scrieţi Teatrul de Marţi şi primul link este platforma de rezervări”, a adăugat acesta.

În finalul interviului, Fabian Ciobanu a declarat că, deşi nu este un element vital pentru viaţă, totuşi teatrul „poate fi un instrument de intervenţie socială care să crească calitatea vieţii în mai multe domenii”.

“Teatrul nu este o nevoie cum să zic, esenţială, pentru a trăi. Se poate şi fără teatru. A supravieţui nu presupune a exista teatru, nu e precum consumul de aer, apă, hrană. În schimb, teatrul este foarte benefic şi util pentru a avea o societate civilizată, pentru a avea cetăţenii activi care se implice în societate. Respectiv, teatrul, cum am spus şi în începutul discuţiei, poate fi un instrument de intervenţie socială care să crească calitatea vieţii în mai multe domenii”, a explicat acesta.

Reporter: Aţi avut vreun moment deosebit în derularea acestui proiect, ceva la care să vă gândiţi cu multă plăcere? Ştim că tot efortul acesta e cu un rost şi că întotdeauna lasă nişte seminţe în inimile şi în minţile publicului. Aveţi ceva din toată această experienţă despre care doriţi să ne spuneţi?

Fabian Ciobanu: Aşa, un prim gând care mi-a venit e faptul că elevii, liceenii care veneau şi vedeau spectacolele noastre după ce dădeau examenele de bacalaureat şi se nimereau să fie printre cei care vedeau spectacolele, căci la BAC în urmă cu două ani a căzut Ion, Ultima noapte de dragoste, anul trecut a căzut nuvela şi ei au scris despre Moara cu Noroc şi noi am avut acest spectacol în repertoriu.

Ne felicitau, ne scriau pe pagina de Facebook: ‘Felicitări, vă mulţumim, datorită vouă am luat o notă mai mare la BAC’. Sau unii spuneau ‘datorită vouă am luat BAC-ul’.

Asta e intenţia noastră, noi mereu le spunem, dar practic doar ei în... doar ei în izolare pot să... să spunem aşa, în ghilimele e o luptă a lor cu ei înşişi de a citi, de a lectura, de a se dezvolta. Noi încercăm doar să le oferim un impuls, iar ei dacă se decid să-l accepte şi să-l integreze, pe noi ne bucură. Dacă nu se întâmplă asta, noi ne ducem mai departe proiectul şi sperăm să ajungem la cei la care se va întâmpla.

Reporter: Vă mulţumesc!