Tăriceanu: La Bruxelles au început să aibă semne de întrebare despre abuzurile din justiţie
alte articole
Proaspăt întors de la Bruxelles (pentru ca o zi mai târziu să se prezinte la Înalta Curte, unde este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului), Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că în discuţia avută cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a spus acestuia că MCV-ul face ca România să nu se găsească alături, în mod egal, de celelalte ţări ale UE.
"Am discutat la Bruxelles despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare, am discutat cu preşedintele Juncker foarte deschis şi foarte sincer, pentru că ne cunoaştem de peste zece ani, ne cunoaştem din anul 2005, este o relaţie cordială între noi, pe care am folosit-o în sensul bun, cerându-i în mod explicit şi, de altfel, preşedintele Comisiei Europene mi-a spus ieri că ceea ce îşi doreşte şi propunerea pe care el a făcut-o şi a reiterat-o ieri este că în perioada mandatului domniei sale Mecanismul de Cooperare şi Verificare să fie încheiat cu România. I-am spus cu toată sinceritatea că eu consider că acest mecanism de cooperare şi verificare face ca România să nu se găsească alături, în mod egal, de celelalte ţări ale UE", a relatat Tăriceanu, preluat de Agerpres, într-o intervenţie telefonică la postul Antena 3.
Tăriceanu a mai ţinut să adauge că "la Bruxelles au început să aibă semne de întrebare" despre "abuzurile şi excesele şi derapajele care au loc în România în justiţie", derapaje care "încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, care încalcă dreptul la propria imagine, care încalcă prezumţia de nevinovăţie."
"Sunt la curent cu tot ceea ce s-a discutat în ultima perioadă la noi, cu protocoalele secrete cu DNA şi cu Serviciile, cu câmpul tactic dezvoltat în justiţie până în instanţă. Să nu credeţi cumva că aceste lucruri nu le ştiu", a declarat Tăriceanu.