Taifunul Hagupit soldat cu cel puţin 27 de victime în Filipine

Taifunul Hagupit a continuat să slăbească în intensitate marţi în timp ce furtuna a traversat centrul Filipinelor. Echipele de salvare depun mari eforturi pentru a ajunge în oraşele din provinciile centrale, unde au fost distruse mii de locuinţe şi cel puţin 27 de oameni au murit.
Victimele taifunului Hagupit ard gunoaie într-un sat de coastă pe insula filipineză Samar, 8 decembrie 2014. (Captură Foto)
Andrei Popescu
09.12.2014

Taifunul Hagupit a continuat să slăbească în intensitate marţi în timp ce furtuna a traversat centrul Filipinelor. Echipele de salvare depun mari eforturi pentru a ajunge în oraşele din provinciile centrale, unde au fost distruse mii de locuinţe şi cel puţin 27 de oameni au murit.

Aproape 13.000 de locuinţe au fost distruse şi peste 22.300 parţial afectate în provincia estică Samar, unde Hagupit a atins pentru prima dată solul sâmbătă cu puterea unui taifun de categoria a 3-a, au susţinut oficialii locali.

Marţi, taifunul a scăzut în intensitate, având vânturi maxime de 60 km/oră în apropierea centrului său, în timp ce a ajuns în insulele Lubang, situate la 150 km sud-vest de capitala Manila. Acum se îndreaptă către Marea Chinei de Sud cu o viteză de 13 km/oră.

Peste 2 milioane de oameni au simţit până acum impactul taifunului Hagupit, iar aproximativ 1,7 milioane de oameni s-au refugiat în zonele mai sigure sau în centre de evacuare înfiinţate în centrul Filipinelor şi în sudul ţării, pe insula principală Luzon, a declarat agenţia pentru dezastre naţionale.

Cele 27 de victime au murit în provincia Iloilo şi pe insula Samar, incluzând 12 rezidenţi în oraşul Borongan care a fost măturat de inundaţii, a declarat Gordon, citând rapoartele iniţiale ale personalului Crucii Roşii aflat pe teren.

Numărul de victime monitorizat de Crucea Roşie este cu mult peste cifra oficială a agenţiei pentru dezastre naţionale care a numărat până acum 3 victime.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor