Surprize în dosarul Mineriadei. Adrian Sârbu ar fi cerut trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari

Cunoscutul general Atanasie Stănculescu (personaj condamnat pentru reprimarea revoluţiei la Timişoara) l-a acuzat pe Adrian Sârbu că în vara lui 90 a propus să-i arunce în aer pe protestatari.
Ana Ion
15.06.2017

alte articole

Adrian Sarbu, (MICHAL CIZEK / AFP / Getty Images)
Ana Ion
15.06.2017

Mineriada ce a aruncat în beznă România în vara lui 1990 s-ar fi putut lăsa cu mai mult sânge decât a curs deja, reiese din rechizitoriul întocmit de procurori în dosarul trimis recent instanţei.

Astfel, potrivit documentului consultat de Agerpres, ministrul Apărării de la acea vreme, Victor Atanasie Stănculescu susţine că Adrian Sârbu, care în 1990 ocupa funcţia de consilier al premierului Petre Roman, i-a cerut să îi pună la dispoziţie explozibil pentru a-l folosi împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii.

"Inculpatul Adrian Sârbu, consilier al inculpatului Petre Roman, a fost în stare să gândească atacuri teroriste asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, solicitând ministrului Apărării să îi pună la dispoziţie 20 kg de trotil pentru a-i arunca în aer pe protestatari. Acest fapt rezultă din declaraţia lui Stănculescu Victor Atanasie", se arată în rechizitoriu, conform sursei citate

Amintim că Victor Atanasie Stănculescu - decedat între timp - a fost condamnat în anul 1999 la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav săvârşit prin reprimarea revoluţiei din Timişoara, decizia instanţei fiind confirmată în anul 2000.

Revenind la dosarul Mineriadei, Stănculescu a catalogat întâlnirea cu Adrian Sârbu ca fiind "un episod absurd", petrecut la debutul fenomenului Piaţa Universităţii. Generalul a mai precizat că l-a sunat pe premierul Petre Roman şi l-a întrebat dacă el l-a trimis pe Adrian Sârbu.

"Nu i-am spus despre ce este vorba. Primul-ministru mi-a comunicat că nu l-a trimis la mine pe sus-numitul. Constatând această situaţie, mi-am dat seama că Adrian Sârbu venise la mine din proprie iniţiativă, cu o idee personală pe care i-am respins-o fără prea multe comentarii", a mai declarat Stănculescu.

Reamintim că pe 13 iunie, Parchetul General condus de Augustin Lazăr a trimis dosarul Mineriadei 13 - 15 iunie 1990 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"În vederea administrării probatoriului au fost audiate 46 de persoane având calitatea de inculpat sau suspect, 1388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai persoanelor vătămate şi 589 de martori, fiind emise circa 2300 de citaţii. Precizăm că dosarul însumează 413 volume, iar rechizitoriul întocmit în cauză are 2.000 de file", a transmis Parchetul General.

Printre principalii inculpaţi în dosar se numără Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef SRI Virgil Măgureanu, şi fostul adjunct al procurorului general şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare, generalul (rez.) Cristian Mugurel Florescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor