Mineriada din iunie '90: "Eram disperat că de ce oameni ca mine ţipau ca să fiu omorât! Nu înţelegeam!"

Mineriada din iunie 1990 rămâne, fără îndoială, unul dintre cele mai dramatice şi ruşinoase episoade din istoria poporului român. În acele zile de groază când tinerilor li s-a retezat speranţa de a trăi într-un stat democratic, armata a tras în populaţie, oameni au murit şi, mai grav (dacă poate fi ceva mai grav decât moartea), cetăţeni ai acestei ţări au fost asmuţiţi unii contra altora.

Pe străzile Capitalei s-a strigat "Moarte Intelectualilor", strigăt ieşit din plămâni de muncitori, iar minerii au rupt cu bătaia mai tot ce a prins student sau ce arăta a intelectual. Măcelul - despre care martorii vremii spun că a fost orchestrat de SRI - a avut loc la iniţiativa lui Iliescu, care îi chema pe muncitori în Bucureşti să le bage definitiv frica în oase celor care îşi doreau o Românie fără comunism. Pe străzi au fost scoşi atunci şi muncitori, oameni care, otrăviţi de violenţa semănată în Capitală de Sistem, au ajuns şi ei (unii) să ceară sânge.

Acele momente de groază de atunci, momente când intelectualii s-au văzut aproape omoraţi de alţi români în care Statul avusese grijă să inoculeze ură, au fost rememorate recent de profesorul Lazăr Vlăsceanu, la vremea respectivă prorectorul Universităţii Bucureşti.

Redăm câteva crâmpeie din istoria relatată de dl Vlăsceanu, în cadrul unei dezbateri dedicate Mineriadei din 13-15 iunie 1990, organizate în cadrul Cafenelei critice, la Club A din Bucureşti.

Veniţi că ne omoară!

"Marian Munteanu eliberat din arest (...) m-am dus spre seară acasă şi dimineaţa trebuia să mă scol să pregătesc examenul pe care-l aveam cu studenţii a doua zi. La ora 6 dimineaţa primesc un telefon disperat de la studenţii din conducerea Ligii Studenţilor că sunt atacaţi de mineri. (...)

Era o studentă, nu îmi aduc aminte numele, care ţipa disperată: "Veniţi că ne omoară!". Am crezut că sunt nişte halucinaţii. "Calmează-te", i-am spus, "ce s-a întâmplat?" A venit un alt student, mi-a spus şi el: "Veniţi, că ne omoară!", m-am îmbrăcat, am plecat spre Universitate, şi într-adevăr, de la Piaţa Romană nu mai puteai să te deplasezi cu mijloacele de transport, erau valuri de persoane, mai ales mineri.

Pe acoperiş erau studenţii, conducerea Ligii Studenţilor, jos erau minerii şi pe cine prindeau, atacau.

Aşa am ajuns victimă, un student la matematică era cărat jos, cu sângele curgând, pe scări, am zis că opresc o maşină să îl ducă la spital. Doi mineri au venit să mă întrebe cine sunt. (...) Am zis: "Eu cine sunt? Voi cine sunteţi şi ce faceţi în spaţiul universităţii?" Le-am zis că sunt prorectorul Universităţii. 'Păi ai o legitimaţie?' Nu există legitimaţie de prorector... Le-am zis: ''Nu, nu am legitimaţie!'' Şi în momentul acesta am fost atacat.

Omorâţi-l!

"M-au luat să mă ducă către sediul poliţiei să mă aresteze. Eram luat de braţe şi purtat. Însă pe drum era un culoar de oameni care strigau la mine: 'omorâţi-l, omorâţi-l!', mă loveau cu umbrele şi eram disperat că de ce oameni ca mine ţipau ca să fiu omorât! Nu înţelegeam!''

Vin minerii! Întâlnirea cu Cozma

Scăpat doar cu un şut în fund de la Poliţie, Vlăsceanu a ajuns înapoi la Universitate, pe care a încercat să o evacueze, pentru ca minerii să nu facă şi mai multe victime. N-a apucat să îşi ducă până la capăt planul, că ortacii, în frunte cu Miron Cozma, au ajuns la poartă.

"Aici e fabrică de bani!", i-a zis Cozma lui Vlăsceanu, întrebat fiind ce caută.

Vă invităm să parcurgeţi tot firul poveştii urmărind înregistrarea video.