„Suntem îngropaţi în baterii”, susţin activiştii din Ucraina

Eugene Dovbush
11.09.2012

Nu toată lumea observă că pe baterii există un simbol cu un coş de gunoi tăiat. Şi cu siguranţă în locuri cum e Ucraina, unde nu există un sistem de colectare a bateriilor uzate, aproape toţi ucrainenii le aruncă în gunoiul menajer - producând niveluri ridicate de poluare toxică. Un grup de activişti a decis să abordeze problema.

Potrivit afirmaţiilor organizaţiei „Dreptul cetăţenilor la Securitate Ecologică”, ucrainenii utilizează circa 1 miliard de baterii care conţin aproape 9 tone de mercur extrem de toxic. Această cantitate transformată în vapori ar putea contamina toate locuinţele din ţară, depăşind concentraţia maximă admisă de 1000 de ori, susţine organizaţia în publicaţia sa din luna aprilie a acestui an.

Denys Pavlovsky, un specialist chimic în cadrul organizaţiei ecologice MAMA-86 spune că o baterie AA aruncată la gunoi poate contamina aproximativ 215 metri pătraţi sau peste 100 de litri de apă.

Mercurul este deosebit de periculos pentru dezvoltarea fetuşilor şi copiilor mici. Femeile care mănâncă alimente contaminate cu mercur, trec toxina prin bariera placentară. Mercurul poate duce la boli ale sistemului nervos şi ale creierului.

Ecologiştii şi ucrainenii preocupaţi de mediu se plâng de faptul că ţara nu are un sistem de colectare a bateriilor sau altor deşeuri toxice. Punctele de colectare a deşeurilor nu preiau baterii.

"Oamenii din Ucraina, care sunt îngrijoraţi cu privire la mediu, nu pot face nimic altceva decât să depoziteze deşeuri care conţin mercur până când vor veni zile mai bune", susţine Pavlovski.

Activiştii au început să reducă problema. În timpul unei săptămâni de acţiune din luna ianuarie, ei au înfiinţat puncte de colectare în patru oraşe mari din Ucraina şi au adunat aproximativ 9.000 de baterii, care au fost duse la o fabrică de reciclare. Deşi acţiunea a fost oarecum eficientă, cu siguranţă nu rezolvă problema naţională.

Pavlovsky a afirmat că Planul Naţional pentru Protecţia Mediului pentru anii 2011-2015 include măsuri privind rezolvarea problemei bateriilor folosite, dar nu reuşeşte să includă vreo menţiune privind finanţarea. Alte puncte din plan au un buget ataşat, dar acesta nu are.

"În coloana de finanţare pentru aceste măsuri a rămas un spaţiu gol. Deci se pare că până în 2015 nu se va înregistra nici o schimbare", susţine Pavlovski.

VivaBat, o organizaţie formată de activiştii ce au colectat bateriile în ianuarie, creează actualmente un nou proiect de lege care vizează rezolvarea problemei.

Unul dintre fondatorii săi, Rita Oksuta, susţine că activiştii au purtat conversaţii lungi cu companii europene care se ocupă de baterii şi cu reprezentanţi ai UE. Concluzia lor este că, fără un program de stat pentru colectarea bateriilor vechi, activiştii nu se pot aştepta la prea mult succes.

"Nici sponsorii, nici acţiunile singulare nu pot salva Ucraina. Suntem îngropaţi în baterii. Şi de aceea vom încerca să rezolvăm problema la nivel legislativ", a afirmat Oksuta.

Într-un nou sistem, totul va fi simplu - toată lumea va putea să îşi ducă bateriile gratuit la puncte de colectare situate în întreaga ţară, totul fiind colectat şi trimis spre reciclare, a adăugat ea.

"Noi am rezolvat aproape toate problemele acestui sistem viitor. Problema depinde acum de stat. Dar şi acest aspect va fi rezolvat în viitorul apropiat", este de părere activista.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor