SUA devine niţel mai socialistă. Biden extinde sistemul de asistenţă socială, inversând reforme din epoca Bill Clinton

În 1996, preşedintele Bill Clinton semna legea care reforma sistemul american de sănătate, îndeplinind o promisiune a campaniei sale - de a „pune capăt sistemului de asistenţă socială” de la vremea respectivă. După un sfert de secol, susţinătorii acestui efort acuză administraţia Biden că inversează reformele Clinton, care au avut sprijin din partea ambelor partide, numind propunerea actualului preşedinte de la Casa Albă un „atac” asupra sistemului de asistenţă socială al SUA.

Majoritatea - atât din partea democraţilor, cât şi a republicanilor - au votat proiectul de reformă în 1996, pentru a distruge ceea ce numeau "o cultură a sărăciei şi dependenţei". La zece ani de la semnarea legislaţiei, Bill Clinton declara, într-un material publicat de New York Times, că reforma sistemului de asistenţă socială fusese „un mare succes”.

Reforma a pus capăt unei perioade de 60 de ani de asistenţă garantată, în numerar, începută în cadrul pachetului New Deal al preşedintelui Franklin Roosevelt. Reforma Clinton a transformat un program disfuncţional într-un program eficient de creare de locuri de muncă pentru săraci, potrivit conservatorilor care îl acuză acum pe preşedintele Joe Biden de reintroducerea acelei culturi a dependenţei.

„Reforma sistemului de asistenţă socială de la mijlocul anilor 1990 a fost punctul culminant al unei perioade lungi şi nefericite”, potrivit lui Nick Eberstadt, economist politic la American Enterprise Institute, un grup de reflecţie conservator.

„Atacul asupra reformei asistenţei sociale pe care îl vedem astăzi se poate întâmpla doar pentru că aceste lecţii au fost uitate”, a spus el pentru Epoch Times.

Administraţia Biden a extins semnificativ creditul fiscal pentru copii pentru anul fiscal 2021 şi şi-a anunţat intenţia de a transforma acest lucru într-o politică permanentă.

Ca parte a pachetului de sprijin COVID, în valoare de 1,9 trilioane USD, creditul fiscal anual pentru copii a fost majorat la 3.000 USD per copil cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani şi 3.600 USD pentru copiii sub 6 ani. Înainte de schimbare, creditul anual maxim era de 2.000 USD pentru fiecare copil sub 17 ani.

Creditele ar fi, de asemenea, „integral rambursabile”, oferind necondiţionat bani, în numerar - şi nu o scutire de impozit pe venit - care să cointereseze familiile să muncească. Acest lucru face ca beneficiile să fie disponibile şi familiilor care nu lucrează şi care nu au de gând să lucreze.

În timp ce planul lui Biden ar putea ridica milioane de copii deasupra pragului sărăciei, conservatorii spun că transformarea sa în politică permanentă are consecinţe pe termen lung, precum extinderea rolului guvernului, descurajarea efortului de angajare şi scăderea participării la forţa de muncă.

„Scopul lor a fost să creeze în esenţă un program alternativ, care este practic identic cu vechiul program [New Deal, n.r.] de asistenţă socială şi nu are cerinţe legate de angajare. Aceasta este alocaţia pentru copii [a lui Biden, n.r.]”, a declarat Robert Rector, cercetător principal la Conservative Heritage Foundation, pentru Epoch Times.

Rector a adăugat că sprijinul public pentru cerinţele legate de angajare este ridicat, prin urmare planul lui Biden este conceput pentru „a invsera, practic, reforma sistemului de asistenţă socială [din era Clinton, n.r.] fără a face acest lucru cunoscut publicului american”.

Reforma sistemului de asistenţă socială a pus capăt programului nepopular de asistenţă în numerar, Aid to Families with Dependent Children (AFDC) care data din perioada New Deal. Acesta fusese înfiinţat prin Legea privind securitatea socială din 1935 ca un program federal de subvenţii pentru a ajuta statele să ofere ajutor direct, în numerar, familiilor cu venituri mici, cu copii.

Criticii susţin că AFDC a descurajat persoanele să-şi caute un loc de muncă, a subvenţionat fertilitatea extra-conjugală şi a încurajat copilul monoparental, ajungând, pe termen lung, să dezavantajeze copiii şi mamele vulnerabile pe care trebuia să le ajute.

Înainte de reforma Clinton, 1 din 7 copii din Statele Unite făcea parte din programul AFDC, a spus Rector. „Aproape toate aceste familii erau sărace, deoarece asistenţa socială nu era suficientă pentru a-i scoate din sărăcie. Mai important, familia tipică din acel program a stat cel puţin 14 ani pe banii din asistenţă”, a adăugat el.

Reforma asistenţei sociale din 1996 a lui Clinton a înlocuit AFDC cu un program numit Asistenţă temporară pentru familiile nevoiaşe (TANF), care a oferit o subvenţie "bloc" statelor pentru a opera propriile programe de asistenţă în numerar. Caracteristica cheie a reformei din 1996 a fost că subvenţiile "bloc" pentru fiecare stat erau limitate, astfel încât guvernul federal nu plătea statelor să crească listele de asistenţă socială, la fel ca în cazul AFDC.

În plus, TANF era axat pe angajare, solicitând beneficiarilor ajutorului de stat să lucreze pentru a primi beneficiile. De asemenea, introducea un termen limită pentru primirea asistenţei.

Reforma Clinton a fost criticată cu îndârjire de progresişti, care considerau că cerinţele legate de angajare erau prea dure, în special pentru tinerele mame. Unii au numit-o „o monstruozitate crudă”, „o retragere inconştientă” şi „un moment al ruşinii”.

Criticii au susţinut că, deşi reforma sistemului a ajutat familiile sărace cu venituri, a ajutat mai puţin familiile aflate în sărăcie profundă sau extremă.

Cu toate acestea, Clinton a salutat realizările reformei asistenţei sociale, afirmând că schimbarea a creat „un nou început pentru milioane de americani”.

Listele celor care primeau asistenţă socială au scăzut substanţial la 4,5 milioane în 2006, de la 12,2 milioane în 1996. În plus, 60% dintre mamele care au părăsit programul de asistenţă socială şi-au găsit un loc de muncă.

Rector susţine că rata sărăciei copiilor negri, care a fost constantă de aproximativ un sfert de secol, „a scăzut brutal”, ca urmare a reformei asistenţei sociale.

„Inversarea socialismului”

Bob Carleson, un pionier al reformei sistemului de asistenţă socială şi consilier al preşedintelui Ronald Reagan, a pledat pentru abrogarea programului AFDC şi înlocuirea acestuia cu un sistem de subvenţii "bloc". Ideile sale au avut un rol esenţial în conturarea legii federale a asistenţei sociale din 1996.

Carleson l-a ajutat pe Reagan - la vremea respectivă guvernator al Californiei - să reformeze sistemul social al statului în 1971 şi să-l salveze de faliment.

Reforma asistenţei sociale din 1996 a fost o adevărată poveste americană de succes, consideră Susan Carleson, preşedinte şi CEO al Uniunii Americane pentru Drepturi Civile şi soţia răposatului Bob Carleson.

„A fost o inversare a socialismului pentru prima dată”, a spus ea.

Reforma însă a fost atacată mult timp, potrivit lui Carleson. Numărul cazurilor de asistenţă socială din timpul administraţiei Obama a crescut considerabil. Asistenţa socială s-a extins şi în timpul administraţiei George W. Bush, proporţia gospodăriilor care primesc timbre alimentare sau alte mijloace de asistenţa crescând cu 36%.

Conservatorii se tem că agenda mai largă a administraţiei Biden este de a introduce beneficii necondiţionate pentru toţi.

„Există un punct de vedere, cu siguranţă susţinut de o serie de oameni din actuala administraţie, dar care câştigă, de asemenea, popularitate în cercurile politice academice şi progresiste, în general, şi anume că Statele Unite ar trebui să se îndrepte către un venit de bază universal, către o garanţie necondiţionată a venitului”, a declarat Eberstadt, AEI.

Planul lui Biden

Biden urmează să propună extinderea scutirii fiscale complet rambursabile pentru copii în „Planul pentru familii americane” săptămâna aceasta. Va prezenta detaliile pachetului său în cadrul discursului la o sesiune comună a Congresului din 28 aprilie, potrivit Casei Albe.

Planul lui Biden va oferi „sprijin critic pentru economie prin creşterea participării forţei de muncă şi a viitoarei competitivităţi economice”, a declarat reporterilor Brian Deese, directorul Consiliului Naţional al Casei Albe, la 26 aprilie, spunând în continuare că Biden e mândru că a oferit familiilor americane - pentru 66 milioane de copii - o scutire fiscală complet rambursabilă, extinsă.

Potrivit unor estimări, planul de ajutorare „va reduce sărăcia copiilor cu 50%”, a adăugat el.

Irwin Garfinkel, cercetător liberal şi director al Centrului pentru sărăcie şi politici sociale al Universităţii Columbia, consideră planul lui Biden „o mare realizare”. „Nu am avut niciodată acest tip de reducere a sărăciei în istoria noastră pentru copii”, a spus el pentru Epoch Times.

Garfinkel susţine că dacă Biden face alocaţia pentru copii permanentă, acest lucru ar reprezenta o evoluţie la fel de importantă ca New Deal-ul lui Roosevelt şi programul Marea Societate a preşedintelui Lyndon Johnson.

Garfinkel este de acord cu conservatorii în ceea ce priveşte punerea unui accent pe angajare, deşi nu este de acord să facă din angajare o cerinţă. El crede că temerile că planul lui Biden va creşte dependenţa de asistenţă socială nu sunt fondate pe termen lung.

"Este adevărat că, dacă aveţi o alocaţie pentru copii, va exista o anumită scădere a muncii, va exista un efect asupra venitului, dar este mic, foarte mic", a spus el. „Este atât de aproape de zero, încât este chiar greu de detectat statistic, aşa că nu le împărtăşesc temerile”.