Studiu fundamental asupra unor copii instituţionalizaţi din România: Privarea socială afectează dezvoltarea creierului

Copiii care cresc în instituţii în locul familiilor prezintă deficite majore în dezvoltarea creierului, a arătat un studiu efectuat asupra unor copii instituţionalizaţi din România. Constatările, publicate online luni, în ''Proceedings of the National Academy of Sciences'' din SUA, subliniază importanţa unui mediu îmbogăţit în pruncie şi copilărie şi poate ajuta la explicarea ratelor crescute de depresie şi tulburări de anxietate din rândul copiilor instituţionalizaţi, relatează marţi Los Angeles Times.

Studiul a fost realizat în cadrul ''Bucharest Early Intervention Project'' (BEIP) care a urmărit 136 de copii români din case de copii timp de 12 ani, încă din primele zile de viaţă ale acestora. Proiectul este unic, deoarece este primul care distribuie aleatoriu copii, fie în plasament familial, fie în grija instituţională a caselor de copii.

O astfel de randomizare - posibilă din punct de vedere etic deoarece toţi copiii ar fi rămas în instituţii - a permis cercetătorilor să asigure că alţi factori, cum ar fi aspectul fizic sau personalitatea, nu au afectat faptul dacă copiii au fost aleşi să se alăture unei familii sau au rămas într-o instituţie.

Cercetători de la Universitatea Harvard, Universitatea din Maryland şi Universitatea Tulane au lucrat cu autorităţile române pentru a plasa jumătate din copii în familii riguros verificate pentru a asigura că acestea oferă case bune. Din acel moment, majoritatea copiilor au rămas cu familiile adoptive. Copiii care trăiau cu familiile biologice au servit ca grup de control.

Echipa a publicat aproape 50 de lucrări de cercetare de la începutul proiectului, arătând că copiii care au rămas în instituţii prezintă considerabil mai multe deficite comportamentale şi neurologice decât cei care au mers în familii. La vârsta de 4 ani şi jumătate, peste 40% prezentau tulburări de anxietate iar 4% aveau tulburări depresive majore. Mulţi prezentau semne de autism, cum ar fi 'stereotipii' şi comportamente repetitive precum balansarea şi datul din mâini.

În noul studiu, echipa a scanat creierele a 74 de copii din Bucureşti, acum în vârstă de 8 până la 11 ani, folosind imagistica prin rezonanţă magnetică. Ceea ce s-a descoperit a fost frapant: creierele copiilor care au rămas în instituţii au avut mai puţină materie albă - tipul de ţesut care conectează diferite regiuni ale creierului - decât copiii în plasament familial sau cei care trăiesc cu familiile lor. Reducerile de materie albă au fost constatate în numeroase maladii neurologice şi psihiatrice, printre care autism, schizofrenie şi deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD).

Principalul autor al studiului, Charles Nelson, neurolog specializat în tulburări de dezvoltare la Spitalul de Copii din Boston, a declarat că schimbările materiei albe au fost probabil legate de o diferenţă pe care cercetătorii au observat-o de timpuriu în proiect: copiii instituţionalizaţi au mai puţină activitate electrică în creierul lor - în mod specific cea cunoscută sub numele de 'putere alfa' - decât cei în plasament familial.

'Dacă un copil normal este ca un bec de 100 de watti, aceşti copii sunt ca un bec de 40 watti', a afirmat Nelson.

Diferenţele cerebrale observate par să meargă în paralel cu unele dintre diferenţele de comportament remarcate în diferite grupuri de copii - în special rate mai mari de depresie şi tulburări de anxietate la copiii care au rămas în instituţii, a explicat Nelson.

Plasamentele familiale - copiii au mers în familii atunci când aveau vârsta între 6-31 de luni - nu au şters însă toate problemele. Deşi copiii cu familii s-au descurcat mai bine decât copiii rămaşi în instituţii, creierul ambelor grupuri a rămas departe de normal, a precizat Nelson, cu mai puţină materie cenuşie decât la copiii care au fost cu familii tot timpul. Ambele grupuri au avut, de asemenea, rate semnificativ mai mari de ADHD şi tulburări de opoziţie-sfidare. Probabil, a afirmat Nelson, copiii au fost plasaţi în familii prea târziu în viaţă, iar lipsurile pe care le-au experimentat înainte de aceasta au fost profunde. Copiii din casele de copii sunt deseori lăsaţi în camere singuri ore întregi fără a avea nimic la dispoziţie, la care să se uite sau cu care să se joace.

'Creierul are nevoie de stimulare pentru a creşte şi a se dezvolta şi ştim că copiii instituţionalizaţi din România nu primesc această stimulare', a afirmat Nelson.

Constatările subliniază atât potenţialul de recuperare după izolarea din primii ani de viaţă cât şi efectele pe care le poate avea privarea socială devastatoare, chiar dacă copiii au experimentat-o doar în primii ani de viaţă, a spus Nelson.

Dr. Daniel Geschwind, un expert în autism la UCLA, care nu a fost implicat în studiu, a declarat că noul studiu este 'fundamental deoarece identifică anomalii structurale clare în creierul acestor copii Acum ne putem întreba: 'De ce?'. Ce anume face ca aceste medii să modifice structura şi funcţia creierului?'

Dar chiar şi fără aceste cunoştinţe la îndemână, rezultatele ar trebui să-i determine pe oficialii din domeniul îngrijirii copiilor din SUA să acorde atenţie problemei, consideră Geschwind. 'Există nenumărate informaţii şi date care subliniază implicaţiile foarte clare şi evidente de politică ce trebuie adoptată: mediul în care trăieşte un copil de la vârsta zero la 3 ani şi de la 3 ani la 5 ani este fundamental pentru viitorul lor', a relevat Geschwind.