Staţia misterioasă de radio pe unde scurte care alimentează temerile nucleare SUA–Rusia
O staţie de radio rusească populară pe unde scurte, supranumită UVB-76, a fost de decenii o enigmă. Dar mesajele sale recente au transformat-o într-o unealtă de război psihologic a Kremlinului, potrivit publicaţiei Wired.
La scurt timp după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a închis o convorbire cu Vladimir Putin, în această primăvară, un canal obscur de radio pe unde scurte, care transmite dintr-o bază militară din Rusia, a prins viaţă.
Prin pâcla de paraziţi, la 4625 kHz pe scala undelor scurte, o voce de bărbat, monotonă, a rostit: „Nikolai, Zhenya, Tatiana, Ivan.” El repetă mesajul — transmis în alfabetul fonetic rusesc — urmat de o serie de numere si litere. Mesajul complet suna astfel: „NZhTI 01263 BOLTANKA 4430 9529.” Nimeni nu ştia ce înseamnă, dar mulţi încercau să ghicească.
Această staţie de radio, supranumită UVB-76, şi-a petrecut mare parte din 2025 transmiţând mesaje criptice, muzică ciudată şi întreruperi piratereşti. Canalul a stârnit fascinaţie de decenii. De data aceasta, însă, ceva este diferit. Acum, reţeaua de propagandişti şi belicoşi ai Moscovei este brusc fascinată de acest canal obscur.
„Bâzâitorul”
Scopul real al UVB-76 este, aproape sigur, banal şi inofensiv. Dar în ultimele săptămâni, Moscova a speculat această fascinaţie stranie pentru a alimenta temerile de armaghedon nuclear.
Radioul pe unde scurte, care funcţionează pe o frecvenţă şi un spectru mai larg decât transmisiile AM sau FM, a avut întotdeauna un public dedicat. Deoarece undele scurte pot traversa distanţe uriaşe, ele au devenit un mediu favorit pentru soldaţi şi spioni.
De-a lungul Războiului Rece, radioamatorii cutreierau scala undelor scurte căutând agenţii care comunicau cu agenţii lor. Dacă nimereai frecvenţa potrivită, puteai auzi un ofiţer KGB citind mesaje codate pentru agenţii săi din America, un ofiţer cubanez transmiţând instrucţiuni către Moscova sau un agent CIA din Europa de Est încercând să ia legătura cu Langley.
Sfârşitul Războiului Rece şi apariţia tehnologiilor moderne au făcut comunicaţiile securizate mai uşoare, ceea ce a făcut aceste staţii pe unde scurte, în mare parte, dar nu complet, depăşite. Totuşi, pasionaţii de radioamatorism s-au adunat online şi au început să vâneze aceste „staţii de spioni”.
„Peste ce aţi dat?”, se întreba un mesaj adresat vizitatorilor curioşi pe Spynumbers.com. „Instrucţiuni pentru spioni? Mesaje schimbate între traficanţi de droguri? Tentative deliberate de înşelare şi dezinformare? Cel mai probabil, toate cele de mai sus!” Utilizatorii site-ului ţineau o bază de date meticuloasă cu staţiile pe unde scurte care, credeau ei, erau folosite de agenţi secreţi. Operatorii din întreaga lume au înregistrat staţia de la 4625 kHz ca "Bâzâitorul".
Staţia, catalogată doar drept „slavă”, se presupune că a apărut în anii 1970. Faptul că putea fi auzită de-a curmezişul globului — de la Londra la Sydney — sugera că dispunea de emiţătoare extrem de puternice. Tonul perpetuu, un bâzâit constant, era considerat o metodă de a „rezerva” frecvenţa, chiar şi atunci când nu era activ folosită. Din când în când, bâzâitul se oprea, poate o dată pe săptămână, fiind înlocuit de alte tonuri sau de o voce masculină care citea un mesaj folosind alfabetul fonetic rusesc. Oricât ar fi încercat, ascultătorii nu au reuşit niciodată să descifreze aceste mesaje.
Începând cu sfârşitul anilor 1990, staţia a folosit indicativul УЗБ-76 — tradus greşit ulterior ca UVB-76 — deşi l-a schimbat în mod repetat de-a lungul anilor. Totuşi, titlul incorect a rămas. La fel şi mitologia staţiei, care a crescut de-a lungul decadelor pentru a explica misteriosul semnal UVB-76.
Aşa cum explica un articol din WIRED din 2011, teoriile despre scopul real al UVB-76 variau de la cele plictisitoare — precum ideea că staţia testa schimbările atmosferice din ionosferă (conform unui studiu academic din 2008) — până la cele cinematografice: fie un mod de a contacta extratereştri, fie un „dispozitiv al apocalipsei”, programat să lanseze un val de rachete nucleare asupra SUA dacă Kremlinul ar fi fost distrus printr-un atac-surpriză.
De mai mulţi ani, semnalul principal al staţiei a provenit dintr-un avanpost militar la circa 80 km nord de Moscova. Când exploratorii urbani au ajuns acolo în 2011, l-au găsit abandonat — dar echipamentele radio uitate şi registrele sugerau că fusese sediul UVB-76.
„În general, era plictisitor”, au scris exploratorii.
Postul rusesc RT a vizitat şi el locul în acel an, relatând că era, cel mai probabil, doar o parte banală a aparatelor de comunicaţii militare ruseşti.
În anii de după, o comunitate online a înflorit pe YouTube, Reddit, X, VKontakte şi prin numeroase podcasturi şi forumuri dedicate. Baza de fani cuprindea pasionaţi de istorie, radioamatori şi obsedaţi de „creepypasta”. Un site dedicat, Priyom.org, a fost creat pentru a cataloga meticulos numeroasele mesaje misterioase ale UVB-76.
Odată cu publicitatea, au apărut şi piraţii radio, care au petrecut ani întregi întrerupând semnalul cu mieunături, muzică REM şi chiar l-au scos complet din funcţiune. Într-un caz, un „hijacker” al frecvenţei părea să comunice cu operatorul UVB-76. Sau, posibil, cu alt pirat.
Agitaţia online a atras şi presa mainstream. De-a lungul anilor, instituţii media au descris staţia drept „înfricoşătoare” şi „fantomatică”, scriind că „îi derutează pe oamenii de ştiinţă.”
„Este firesc să fii fascinat de lucruri pentru care nu ai un răspuns clar”, spune Maris Goldmanis, istoric care administrează un site dedicat urmăririi acestor staţii pe unde scurte, inclusiv UVB-76.
Fascinaţia pentru staţie era temperată doar de faptul că transmisiile ei nu erau foarte interesante. Din sutele de mesaje arhivate pe Priyom, niciunul nu a fost de fapt descifrat.
Nu există îndoială că respectivul canal este folosit de armata rusă, deoarece aceasta a recunoscut indirect acest lucru. O revistă militară face referire la el ca parte a unui program de menţinere a comunicaţiilor între diferitele active militare ale Rusiei, chiar şi în timpul războiului.
„Scopul său principal este într-adevăr să deservească reţeaua militară strategică de radio a Rusiei”, afirmă Goldmanis.
Având în vedere vastitatea teritoriului Rusiei, Goldmanis spune că reţelele pe unde scurte precum UVB-76 sunt utile pentru conectarea avanposturilor îndepărtate.
„Aceasta este o operaţiune normală de timp de pace”, adaugă el.
Este imposibil de spus dacă acest canal are şi un scop auxiliar, întrucât armata rusă este, în mod previzibil, secretă în privinţa sistemelor sale de comunicaţii. Aceasta a lăsat mult spaţiu pentru speculaţii. Printre ele, ideea nefondată că UVB-76 ar fi fost o parte centrală a sistemului nuclear de siguranţă al Moscovei. Şi această fascinaţie continuă să crească.
Şantaj nuclear
Pe 11 decembrie 2024, UVB-76 a prins din nou viaţă. După o lună liniştită, staţia a livrat 24 de transmisii într-o singură zi — un record, potrivit fan clubului său de pe reţeaua socială rusă VK. Transmisiile în sine erau de rutină („alfabet”, „biliard” sau doar cuvinte fără sens), dar volumul a stârnit agitaţie printre cei care monitorizează canalul.
Agenţia rusă de ştiri de stat RIA-Novosti a publicat ceea ce pare a fi primul său articol despre UVB-76, rezumând noile emisiuni şi explicând cititorilor săi că „este numită o ‘Staţie a Zilei de Apoi’ pentru că se crede că ar fi fost creată, pretins, ca parte a sistemului Dead Hand.”
De la începutul acestui an, RIA-Novosti a publicat aproximativ o poveste pe săptămână despre UVB-76, sugerând că mesajele sale codificate sunt legate de lovituri cu rachete asupra Iranului, războiul din Ucraina şi negocierile cu Trump.
RT, care odinioară ridiculiza ideea că UVB-76 făcea parte din descurajarea nucleară a Moscovei, a început să posteze regulat emisiunile pe X, scriind în aprilie că staţia transmite adesea „alerte codificate înainte de evenimente majore” — în special în jurul apelurilor telefonice dintre Trump şi Putin — şi sugerând că funcţionează ca un „sistem de siguranţă nucleară.”
Zvonurile despre staţie au crescut pe Telegram, aplicaţia de mesagerie populară în Rusia. Canale au susţinut că UVB-76 devenea activă „în timpul perioadelor de escaladare” a activităţilor militare şi că servea ca un fel de oracol, trimiţând mesajele sale codificate „înaintea evenimentelor globale.” Unele dintre aceste canale, unele cu milioane de abonaţi, sunt ele însele apropiate de Ministerul rus al Apărării.
„În vremea tensiunilor dintre Rusia şi Occident, astfel de articole sunt ideale pentru a amplifica tensiunea şi frica”, spune Goldmanis. Există o oarecare ironie în faptul că ruşii par să se sperie pe ei înşişi cu poveşti despre propria lor reţea de comunicaţii militare, dar el susţine că aceasta vorbeşte despre o frică mai profundă în Rusia: „Teama de a pierde războiul, teama de prăbuşirea statului, teama de acţiuni nucleare occidentale, teama de propriul guvern şi de propria armată.”
Toată această luptă internă din umbră, la rândul său, a generat titluri internaţionale. Tabloidul britanic The Sun a scris că „staţia radio a Zilei de Apoi” a Rusiei a transmis „codul său nuclear criptic.” Het Laatste Nieuws din Belgia a relatat că mesajele radio au provocat „vigilenţă crescută printre analiştii militari din întreaga lume.” Politika, un cotidian sârbesc, a redactat un articol amplu în care susţinea că UVB-76 „a băgat frica în inima generalilor NATO şi ai Pentagonului” care au fost neputincioşi să-i descifreze codul.
În mijlocul acestei noi atenţii, autoritatea de reglementare a comunicaţiilor din Moscova, Roskomnadzor — responsabilă de monitorizarea, reglementarea şi cenzurarea tuturor instituţiilor mass-media, atât radio pe unde scurte, cât şi internet — a comentat pentru prima dată despre UVB-76. Un purtător de cuvânt al agenţiei nu a spus prea multe, declarând pentru RT că informaţiile despre frecvenţă şi scopul ei „nu sunt disponibile publicului.”
Pe măsură ce interesul public creştea, UVB-76 a continuat să emită mesaje. Pe 23 mai, un operator a citit codul „БЕЗЗЛОБИЕ”, tradus aproximativ „absenţa răutăţii,” şi „ХРЮКОСТЯГ,” sau „grohăit,” urmate de o serie de numere. Acest mesaj, în special, a atras atenţia lui Dmitri Medvedev.
Fost preşedinte şi prim-ministru al Rusiei, Medvedev ocupă acum funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate. Analiştii de la Institutul pentru Studiul Războiului spun că Medvedev este adesea folosit de Kremlin pentru a introduce „retorică inflamatoare, adesea incluzând şantaj nuclear, în spaţiul informaţional pentru a răspândi frica printre factorii de decizie occidentali şi a descuraja viitorul ajutor militar pentru Ucraina.”
„Radio al Zilei de Apoi: ‘lipsa de răutate’ din mai a fost înlocuită de un ‘grohăit’ feroce”, a scris Medvedev pe canalul său de Telegram. Invocând un val de atacuri cu drone ucrainene care tulburaseră Moscova, Medvedev a aruncat insulte tematice împotriva ucrainenilor şi susţinătorilor lor din Europa: „porci,” „scroafe” şi „mistreţi.” A încheiat postarea: „Parolă: ‘БЕЗЗЛОБИЕ.’ Răspuns: ‘ХРЮКОСТЯГ’”, cele două cuvinte cod UVB-76.
„Spasmele Mâinii Moarte”
Coincidenţă sau intenţionat, noua fascinaţie a Rusiei pentru UVB-76 apare tocmai când încearcă să intensifice frica de apocalipsă nucleară. Pentru a face asta, Moscova apelează la acea legendă din Războiul Rece: Mâna Moartă.
De-a lungul Războiului Rece, exista ideea răspândită că sovieticii construiseră un fel de dispozitiv al Zilei de Apoi. Popularizată de filme precum Fail Safe şi Dr. Strangelove, ideea era că Moscova dezvoltase abilitatea de a lansa rachetele sale balistice, chiar dacă toată conducerea Partidului Comunist ar fi fost moartă. Un asemenea răspuns ar fi putut efectiv să pună capăt vieţii pe Pământ.
Când aceste filme au fost lansate, în 1964, Moscova nu avea un astfel de program. Ar fi nevoie de încă două decenii până când URSS şi-ar fi completat sistemul de răspuns, nume de cod Perimeter.
Programul rusesc de represalii nucleare nu era chiar atât de nefiresc precum îl imaginau filmele. Nu era un răspuns nuclear complet automat, ci mai degrabă un sistem semi-automat de garanţii reale. Perimeter, găzduit într-un buncăr adânc din Munţii Ural, era conectat la o serie de intrări: senzori seismici şi de radiaţie, care monitorizau impactele focoaselor pe sol sovietic; şi legături radio înapoi la Kremlin. Dacă, şi numai dacă, sistemul era pornit, dacă detecta dovezi de lovituri nucleare şi dacă canalul de comunicaţie cu comanda centrală era întrerupt, Perimeter lansa o serie de rachete de comandă. Aceste rachete, echipate cu emiţătoare radio, străbăteau spaţiul aerian sovietic transmiţând coduri de lansare arsenalului nuclear sovietic.
Perimeter a fost dezvăluit într-un editorial din 1993 în The New York Times de Bruce G. Blair, un expert nuclear american care primise detalii ale programului de la un om de ştiinţă sovietic. El a descris designul acestui sistem drept „spasmele mâinii moarte.”
„Nu există nicio îndoială în mintea mea că sistemul a fost construit”, afirmă David Hoffman, editor colaborator la The Washington Post şi autor al The Dead Hand, pentru WIRED.
„Perimeter există, şi a fost un sistem real care a intrat în serviciu de luptă la scurt timp după ce Mihail Gorbaciov a preluat funcţia în 1985.”
Hoffman, care şi-a bazat cartea pe interviuri ample cu cei familiarizaţi cu programul, spune că există dovezi solide că Perimeter a fost menţinut, deşi oprit, după sfârşitul Războiului Rece. Ascensiunea lui Putin la preşedinţie, însă, a marcat o „zonă gri”, spune el. În ultimii ani, comandanţii ruşi au afirmat că sistemul rămâne operaţional, iar Moscova a modernizat buncărul de comandă unde era bazat Perimeter.
Şi a fost UVB-76 cel care a readus programul Mâinii Moarte în ştiri. Este deosebit de vizibil pentru că, pe baza a tot ceea ce ştim despre Perimeter, nu există nicio posibilitate ca UVB-76 să aibă vreun rol în lansarea armelor nucleare.
Goldmanis recunoaşte că UVB-76 ar putea fi cu siguranţă utilă dacă un atac nuclear ar distruge reţeaua de comunicaţii a Rusiei, dar ideea că ar putea ordona automat lansări de rachete este „nici logică, nici tehnic posibilă”, spune el. (Buncărul care adăposteşte Perimeter comunică cu lumea exterioară folosind unde radio de frecvenţă foarte joasă, nu unde scurte.)
Aşadar, nu există niciun mister real despre rolul lui UVB-76 în sistemul Perimeter al Rusiei. Singurul mister este de ce propagandiştii ruşi par atât de dornici să convingă lumea că cele două sunt legate.
De la început, Kremlinul a fost foarte tăcut cu privire la Perimeter — ciudat, pentru că o parte din utilitatea unei asemenea arme este puterea sa de a descuraja o lovitură iniţială. „Este absolut o situaţie complet absurdă”, spune Hoffman. Dar asta s-a schimbat recent.
Pe 31 iulie, Trump şi Medvedev au schimbat postări incoerente pe platformele lor de socializare. Preşedintele a publicat pe Truth Social un mesaj în care numea India şi Rusia „economii moarte” şi îl admonesta pe Medvedev să „aibă grijă la cuvintele lui.”
Oficialul rus, între timp, a intrat pe Telegram pentru a-l avertiza pe american despre „cât de periculoasă poate fi ‘mâna moartă’ inexistentă.”
Spargerea „tabuului nuclear”
În ciuda cursei înarmărilor din timpul Războiului Rece, lumea a menţinut o înţelegere nespusă conform căreia folosirea unei arme nucleare de primă lovitură ar fi imorală, iraţională şi, cel mai probabil, ar duce la sfârşitul lumii. Academica Nina Tannenwald numeşte acest lucru „tabuul nuclear”.
Acest tabu s-a extins, în general, şi la ameninţările cu război nuclear. Până foarte recent.
Între 2022 şi 2023, Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale a urmărit aproape 200 de cazuri în care oficiali ruşi au emis ameninţări legate de utilizarea armelor nucleare, în special în încercarea de a descuraja sprijinul occidental pentru guvernul ucrainean în timpul invaziei sale sortite eşecului. Acest lucru a culminat anul trecut cu modificări în doctrina nucleară rusă. Noile ordine, aprobate de Putin, permit Moscovei să lanseze un atac nuclear ca răspuns la anumite atacuri convenţionale de mare amploare asupra teritoriului rusesc.
„Spargerea tabuului nuclear — folosirea semnalizării nucleare şi a ameninţărilor — este foarte periculoasă”, subliniază Hoffman. Creşte probabilitatea de neînţelegeri, percepţii greşite şi erori de calcul.
În timp ce UVB-76 a continuat să scoată mesaje neînţelese în ultima săptămână, în mijlocul unei întâlniri extraordinare în Alaska între preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin, speculaţiile despre adevăratul său scop s-au liniştit vizibil pe canalele pro-Kremlin.
Hoffman este sceptic că această fascinaţie recentă cu UVB-76 şi Perimetrul este mai mult decât marginală, dat fiind că Putin însuşi a început deja să zdrăngăne sabia nucleară. El o numeşte „caricaturală” în comparaţie. Totuşi, spune Hoffman, „întreaga legendă a Mâinii Moarte este că este un monstru scăpat de sub control.” Desigur, nu este adevărat — „a fost construită ca un sistem de represalii”, notează el, „ca o a doua lovitură” — dar ideea maşinii apocaliptice ruseşti continuă să planeze puternic.
Goldmanis a ajuns la o metaforă similară.
„Mâna Moartă este, de asemenea, un mare mit. Nimeni nu poate fi sigur, pentru că nu are acces la el”, spune el. Poate că se bazează pe un sistem real, dar secretul naşte mister. Ca un monstru legendar într-o peşteră întunecată, de nepătruns, fricile se pot alimenta singure.
