Stanomir: Ieşirea din scenă a lui Călin Georgescu nu este acel happy-end la care visează cei naivi

Politologul Ioan Stanomir, profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, a tras o serie de concluzii după ce Călin Georgescu a fost eliminat definitiv din cursa pentru Cotroceni, într-o analiză publicată în Contributors, sub titlul "România şi democraţia militantă: însemnări despre vremuri tulburi".
"Cariera de candidat a lui Călin Georgescu a ajuns, o dată cu decizia de ieri a Curţii Constituţionale, la capătul ei. Venită după hotărârea Biroului Electoral Central, intervenţia Tribunalului Constituţional clarifică, definitiv şi irevocabil, statutul domniei-sale. Previzibil dată fiind jurisprudenţa care se conturase deja, verdictul Curţii poate fi privit ca o formă de exercitare a democraţiei militante. Căci democraţia militantă nu este altceva decât setul de proceduri care acordă posibilitatea regimului constituţional de a se apăra împotriva celor care, pe căile alegerilor, încearcă submineze democraţia", a declarat Ioan Stanomir.
În viziunea politologului, democraţia militantă trebuie privită ca ultima soluţie la care se recurge în clipe de criză profundă: de credibilitatea ei depinde vitalitatea democraţiei înseşi.
"Călin Georgescu a construit puntea între frustrările compatrioţilor noştri şi trecutul totalitar al României: sinteza sa de legionarism, antonescianism şi ceauşism este imaginea unei moşteniri teribile niciodată exorcizate. Produs al 'Securităţii' târzii, ivit din solul complicităţilor fetide, domnia–sa a îmbrăcat mantia de salvator, parte a unei conjuraţii mai largi ale cărei ramificaţii încep să devină evidente, acum.
Democraţia militantă din România, oricât de imperfectă şi de ezitantă, a intervenit spre a bloca accesul spre magistratura supremă al domniei- sale. Judecata B.E.C şi a C.C.R nu privit fondul penal, ci pe cel politic, evidenţiind incompatibilitatea conduitei sale cu valorile pe care este chemat să le apere un Preşedinte. Venită după anularea alegerilor de anul trecut, decizia de acum se cere interpretată în această cheie constituţională", a precizat Ioan Stanomir.
Potrivit analistului politic, democraţia militantă nu este un panaceu. Recursul la democraţia militantă nu poate fi unica modalitate de a apăra un regim politic care se întemeiază pe domnia legii şi pe alegeri libere şi corecte.
"Recursul la democraţia militantă devine inutil în măsură în care ordinea democratică însăşi este subminată de cei care sunt apărătorii ei. Slăbiciunea democraţiei noastre, iată suprema provocare pe care hotărârile CCR nu o pot elimina. Dincolo de democraţia militantă se află fragilitatea democraţiei noastre. Istoria ascensiunii lui Călin Georgescu este hârtia de turnesol a unui impas a cărui amploare nu trebuie subestimată.
Democraţia militantă poate bloca accesul unui candidat, dar nu poate fi singura cale de a restabili încrederea: criza aceasta ilustrează efectele iresponsabilităţii politice care a definit cel din urma mandat al preşedintelui Klaus Iohannis. Ieşirea din scenă a lui Călin Georgescu nu este acel happy-end la care visează cei naivi. Stratul de sensibilitate politică la care a avut acces domnia- sa este unul neafectat. Alienarea unei părţi din societatea noastră hrăneşte această investire în profeţi mincinoşi", a punctat Ioan Stanomir.