Spiegel: România şi Lituania, codaşe la îndeplinirea angajamentelor luate în NATO

Un document secret publicat de revista germană arată că ţara noastră nu a îndeplinit nici măcar una dintre cerinţele militare ale Alianţei Nord-Atlantice, impuse ca urmare a politicii agresive a Rusiei.
Vizita secretarului general NATO la Cotroceni (Administraţia Prezidenţială)
Matei Dobrovie Dobrovie
25.05.2016

Potrivit documentului care a ajuns în posesia ziariştilor de la Spiegel niciun stat al Alianţei nu a îndeplinit condiţiile stabilite la summitul din Ţara Galilor, în urmă cu doi ani. Pe fondul crizei din Ucraina, ţările NATO au stabilit ca fiecare dintre ele va aloca în viitor cel puţin 2% din PIB pentru apărare şi va furniza Alianţei un anumit procent din forţele sale militare sau din personalul său de comandă.

În total, este vorba despre 9 indicatori, însă detaliile despre aceştia sunt ţinute secrete. Jurnaliştii germani au aflat totuşi că nicio ţară – nici măcar SUA – nu a îndeplinit toate cele 9 criterii. Americanii ar fi totuşi printre ţările fruntaşe, alături de Marea Britanie, Danemarca, Germania şi Norvegia.

În schimb, România şi Lituania nu au atins nici măcar unul dintre indicatori, fiind la coada clasamentului. Polonia a îndeplinit 2 dintre cele 9 criterii. Oficialii de la Bucureşti au promis totuşi că începând din 2017, 2% din PIB va fi alocat apărării - ceea ce ar însemna îndeplinirea măcar a unuia dintre obiectivele NATO. Mai multe detalii despre aceste condiţii ar urma sa fie făcute publice la summit-ul de la Varşovia, din luna iulie, potrivit Spiegel.

Christian Mölling, expert militar de la German Marshall Fund din Berlin, citat de revista germană, atenţionează însă că ”procentul de 2% este o iluzie pentru că Germania ar trebui să-şi crească de exemplu bugetul apărării cu 5,5 miliarde pe an până în 2024”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor