Spectacolul Teatrului Ţăndărică, "Candid", în regia lui Cristian Pepino, a câştigat Trofeul Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard
Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(în) pe Bulevard a avut loc în perioada 12 – 19 octombrie 2013 şi a fost organizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi al UNITER. Sâmbătă seara, pe 19 octombrie, în cadrul festivităţii de premiere, spectacolul Teatrului Ţăndărică, "Candid", în regia lui Cristian Pepino, a fost desemnat câştigător la secţiunea competitivă "Criză teribilă, monşer!".
Timp de opt zile, în cele două săli ale Teatrului „Nottara” – „Horia Lovinescu“ şi „George Constantin“ – s-au jucat spectacole invitate ale unor trupe din ţară şi din străinătate, trei premiere marca „Nottara“ şi câteva producţii de succes ale teatrului gazdă.
Festivalul a propus două secţiuni. Prima secţiune, cea competitivă, a fost denumită „Criză teribilă, monşer!”, pentru că, în cadrul acesteia, au intrat în scenă spectacolele, din mai multe ţări, concepute pe tematica (prea prezentă, prea cunoscută) a crizei. Cu alte cuvinte, s-a încearcat ilustrarea prin teatru a unui subiect de actualitate: criza de orice tip (economică, socială, politică, sexuală sau identitară). A doua secţiune, „Bulevardul Comediei”, a prezentat spectacole de succes şi premiere ale teatrului gazdă.
Cele trei premiere au fost Matrimoniale de Lia Bugnar, un spectacol de Diana Lupescu în premieră naţională; Mobilă şi durerede Teodor Mazilu, în regia lui Alice Barb şi Un pic prea intim de Rajiv Joseph, în regia lui Cristi Juncu.
Preşedintele juriului secţiunii competitive a fost Emil Boroghină, directorul Festivalului „Shakespeare” din Craiova. Ceilalţi membrii ai juriului au fost dr. Roxana Croitoru – critic de teatru, consultant artistic la Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca, prof.univ.dr. Constantin Paiu – critic de teatru, profesor universitar la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi, prof.univ.dr. Adrian Titieni – actor, rectorul UNATC „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Radu Alexandru Nica – regizor, lector universitar la Facultatea de Teatru a Universităţii „Babeş Bolyai“ din Cluj-Napoca.
Câştigătorul primei ediţii a festivalului a fost spectacolul Teatrului Ţădărică, "Candid", în regia lui Cristian Pepino, o adaptare liberă după Voltaire. Această producţie a Teatrului Ţăndărică se joacă de mulţi ani, dar nu şi-a pierdut prospeţimea. Cristian Pepino face o incursiune în viaţa lui Candid şi, totodată, parodiază armate, religii, guverne. Este un spectacol modern, alert, plin de culoare şi ritm, jucat într-un amalgam de limbi.
Distribuţia este formată din actorii păpuşari: Mihai Dumitrescu, Georgiana Dinescu, Marin Fagu, Liliana Gavrilescu şi Petronela Purima. Dinu Carcaleţeanu este cel ce a sculptat păpuşile, Cristina Pepino este cea care semnează scenografia, iar Dan Bălan este cel care a compus muzica.
Directorul Teatrului Ţăndărică, Călin Mocanu, a afirmat la festivitatea de premiere, imediat după înmânarea trofeului: "Mulţumim foarte mult pentru acest premiu. Înseamnă foarte mult pentru Teatrul Ţăndărică. Mulţumim foarte mult publicului pentru că ne-a urmărit cu foarte mare atenţie, mulţumim foarte mult juriului pentru că au apreciat proiectul nostru cultural şi organizatorilor care ne-au făcut să ne simţim ca acasă".
Un premiu special a fost oferit de către Rotary Club Atheneum, actriţei Catrinel Dumitrescu pentru rolul Maureen din spectacolul Un pic prea intim. Vizibil emoţionată, actriţa a mulţumit celor prezenţi că dau sens în fiecare zi vieţii sale artistice.
Marinela Ţepuş, directorul Teatrului „Nottara“ a declarat imediat după închiderea primei ediţii a evenimentului: „Dincolo de micile poticneli, pe care spectatorii sper că nu le-au surprins, festivalul este pe drumul cel bun. Avem ecouri pozitive din toate părţile şi, cu siguranţă, vom învăţa din greşeli, astfel încât anul viitor să fie şi mai bine. Mi-a plăcut cel mai mult atmosfera de sărbătoare! De fapt, acesta este şi motivul pentru care am făcut festivalul. Publicul a primit cu bucurie tema crizei pentru simplul motiv că majoritatea spectacolelor noastre dedicate crizei sunt comice. Am făcut-o special fiindcă una dintre calităţile poporului român este aceea de a şti să facă... haz de necaz“
Epoch Times este partener media al Teatrului Nottara