Spaniolii vor vota din nou în 26 iunie. Presiunea asupra formării unui guvern creşte
alte articole
Poporul spaniol urmează să meargă din nou la vot în 26 iunie, la şase luni după ce alegerile generale din decembrie 2015 nu au produs un rezultat concludent. Cu toate că niciun partid nu pare să obţină o majoritate absolută, presiunea pentru formarea unui guvern va fi mare.
În timp ce sondajele de opinie sunt în mare parte neschimbate, a fost o schimbare cheie începând cu decembrie: partidul populist de stânga Podemos şi-a unit forţele cu partidul comunist al Stângii Unite. Împreună, cele două grupări se bucură de sprijinul a 24% din populaţie. Restul de 75% este împărţit între Partidul Poporului de centru dreapta (PP) al premierului interimar Mariano Rajoy, noul Partid al Cetăţenilor de dreapta (Ciudadanos), Socialiştii (PSOE) şi diverse partide naţionaliste şi pro-independenţă.
Alianţele formate după alegeri vor decide viitorul guvern. După cum stau acum lucrurile, pot fi văzute două opţiuni principale, conform analiştilor: 1) o coaliţie moderată PP-Ciudadanos, cu sprijinul Socialiştilor (cel mai probabil); sau 2) o coaliţie de stânga Socialişti-Podemos, cu un posibil sprijin din partea partidelor naţionaliste şi pro-independenţă.
Numărul de locuri în parlament al socialiştilor ar putea să se reducă de la 90 la 81. Între cele două opţiuni, unii analişti politici consideră că socialiştii vor alegere prima variantă, producând un rezultat prietenos pieţei. Dar acest lucru nu este sigur, în condiţiile în care sondajele de pe cuprinsul Europei au arătat în trecut că nu te poţi încrede în ele. În cazul în care va câştiga coaliţia de stânga, pieţele vor răspunde probabil nefavorabil: randamentele obligaţiunilor suverane spaniole vor creşte, iar activele europene cu risc vor scădea.
Totuşi, formarea unui guvern va necesita o perioadă de timp şi, prin urmare, impactul alegerilor asupra pieţei pe termen scurt va fi probabil limitat. Un risc mai mare pentru activele europene îl reprezintă votul privind Brexitul în 23 iunie, eveniment ce va înnăbuşi orice reacţie a pieţei faţă de evenimentele din Spania.