Soţii Obama, o viaţă în lumina reflectoarelor

Ca o mireasă în ziua nunţii, Michelle Obama ştia că toate privirile vor fi aţintite asupra ei în seara învestiturii. Incomodă iniţial în faţa privirilor scrutătoare ale publicului, pe care munca soţului le atrăgea asupra lui şi a familiei sale, prima doamnă a SUA s-a simţit treptat tot mai dezinvolt în acest rol, pe care a început să-l joace mai bine decât îşi închipuia multă lume.
Preşedintele american Barack Obama şi soţia sa Michelle. (Chip Somodevilla / Getty Images)
Epoch Times România
22.01.2013

Ca o mireasă în ziua nunţii, Michelle Obama ştia că toate privirile vor fi aţintite asupra ei în seara învestiturii. Incomodă iniţial în faţa privirilor scrutătoare ale publicului, pe care munca soţului le atrăgea asupra lui şi a familiei sale, prima doamnă a SUA s-a simţit treptat tot mai dezinvolt în acest rol, pe care a început să-l joace mai bine decât îşi închipuia multă lume. Când Barack Obama a anunţat-o prima dată că vrea să candideze, Michelle s-a opus. În schimbul complicităţii sale, în aventura prezidenţială în care se îmbarca toată familia, ea l-a făcut să promită că fetele vor fi întotdeauna pe primul loc, notează marţi ziarul La Verdad.

Cina de la ora 6.30 este sfântă şi de la care Barack nu poate lipsi sub nicio formă, orice s-ar întâmpla. Bunica, Marian Robinson, le însoţeşte în fiecare dimineaţă pe fete la şcoală, însă la ora cinei dispare pentru a lăsa familia în intimitate. După ce se spune rugăciunea, fiecare trebuie să povestească cum şi-a petrecut ziua. Obama lasă deoparte obligaţiile sale de om de stat şi îşi ascultă răbdător soţia şi cele două fete. Mama este 'şefa familiei', în timp ce tatăl este 'comandantul şef', iar fetele trebuie să povestească ce s-a întâmplat la şcoală, cum se întâmplă în orice familie obişnuită. Michelle face eforturi pentru ca fetele să aibă o viaţă cât mai normală în mijlocul privilegiilor de la Casa Albă. Ele îşi fac patul şi îşi spală singure hainele, chiar dacă au personal pentru asta. Le lasă să-şi aducă prietene acasă, dar le explică cu grijă cât de ridicol ar fi pentru ele dacă ar posta vreo poză pe Internet sau vreun comentariu legat de aceste vizite intime la Casa Albă.

Michelle insistă că atunci când este vorba de inimă, de caracter şi de convingerile sale, Barack a rămas acelaşi om modest pe care l-a cunoscut la Chicago când a vrut să se lanseze în politică, pentru a schimba lumea. Însă cei care i-au urmărit de-a lungul celor patru ani observă unele schimbări. Asistenţi de campanie şi prieteni din Chicago, citaţi de ziarul The New York Times, asigură că ambii sunt acum mai puţin şovăielnici când dau ordine personalului sau consilierilor.

S-au obişnuit să trăiască în lumina reflectoarelor şi o fac cu mai multă dezinvoltură. De fiecare dată când se ţin de mână, ori se sărută ştiu că imaginile vor face înconjurul lumii. Şi fetele s-au obişnuit să crească în faţa camerelor. Americanii le-au văzut pe Malia şi Sasha cum se înalţă pe zi ce trece, cum mănâncă îngheţată alături de tatăl lor în vacanţă în Hawai, îl îmbrăţişează la Convenţia democrată sau îi trimit sărutări din spatele tribunei. Sociologul Ruben May spune că s-a trezit vorbind cu soţia lui, despre cât de mult a crescut Malia, ca şi cum i-ar fi nepoată. 'Aşa cum oamenii se simt apropiaţi de celebrităţi pentru că s-au obişnuit să le vadă, tot aşa ni se pare că avem o relaţie apropiată cu familia Obama', a explicat el.

Este la ceea ce trebuiau să se aştepte soţii Obama când s-au expus publicului: viaţa lor nu le mai aparţine, face deja parte din imaginarul colectiv al ţării, la fel cum Biblia familiei Robinson face parte din Arhiva naţională şi pe care Barack a depus jurământul duminică într-o ceremonie privată. Nu poţi locui la Casa Albă şi să fii invizibil. Din această imagine se desprinde rolul de primă doamnă, dincolo de lupta împotriva obezităţii infantile, sau de susţinerea familiilor militarilor, care au predominat primii patru ani. Acum când a afişat o nouă tunsoare cu breton, care a primit mai multă atenţie decât întreaga sa campanie socială, a sosit momentul la care visau amândoi când credeau în schimbare. 'Câştigarea alegerilor nu a însemnat schimbarea la care ne aşteptam', a recunoscut Michelle într-un videoclip, 'a fost doar oportunitatea pentru a face această schimbare', a precizat ea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor