Societatea Română de Radiodifuziune, clubul incompatibililor veseli. Ovidiu Miculescu, în frunte

Preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune SRR, Ovidiu Miculescu, a fost declarat incompatibil într-un nou dosar cercetat de Agenţia Naţională de Integritate.
Loredana Diacu
18.09.2014

alte articole

Ovidiu Miculescu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
18.09.2014
Preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune SRR, Ovidiu Miculescu, a fost declarat incompatibil într-un nou dosar cercetat de Agenţia Naţională de Integritate.

Potrivit unui comunicat remis miercuri de Federaţia Română a Jurnaliştilor Mediasind, Miculescu a fost sancţionat pentru că, în calitatea sa de preşedinte-director general al Radioului Public, s-a angajat pe sine însuşi într-un proiect derulat de SRR şi finanţat cu fonduri europene, abuz în funcţie semnalat de organizaţia afiliată la Federaţia Română a Jurnaliştilor Mediasind, Sindicatul Unit al Salariaţilor Radio România, încă din data de 15 noiembrie 2013.

De asemenea, ANI l-a declarat incompatibil şi pe predecesorul lui Miculescu, preşedintele-director general al SRR Demeter Andras Istvan, pentru o culpă identică.

Ambii oficiali şi-au semnat pe rând, în calitate de conducători ai SRR, propriul ordin de numire în funcţia de coordonator instituţional în cadrul unui proiect POSDRU/62/S/31209 „ACCES - Formarea profesională continuă, calificare / recalificare - Garanţia succesului pe piaţa muncii pentru angajaţi” (proiect finanţat din fonduri europene).

În urma activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului, fostul preşedinte-director general al SRR Demeter Andras Istvan a obţinut un venit brut de aproximativ 190.000 de lei, în timp ce Ovidiu Miculescu, propulsat pe post de PSD, a beneficiat de 42.710 lei.

Conform unei informării ANI, datată 17 septembrie a.c., cei doi au fost informaţi despre "declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Reamintim că Ovidiu Miculescu a mai fost declarat incompatibil de ANI şi în octombrie 2013, pe motiv că, în perioada 29 iunie 2010 – 4 iulie 2012 a deţinut, simultan, funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi pe cea de Manager în cadrul Societăţii Române de Radiocomunicaţii.

Deci, conform legii, „persoana […] faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Cu toate acestea, Ovidiu Miculescu a fost validat de Parlament pe 16 iunie a.c. în funcţia de preşedinte director general al SRR.

De altfel, potrivit Mediasind, şase dintre cei 13 membri ai fostului Consiliu de Administraţie SRR au fost declaraţi până acum incompatibili: Ovidiu Miculescu, declarat incompatibil de două ori şi fiind cercetat şi în cel de al treilea dosar, Demeter Andras, Ileana Savu, care e şi şefa femeilor din PSD, Bogdan Hossu, liderul Cartel ALFA, Stejărel Olaru, Mihai Voicu. Un alt membru, Maria Ţoghină, este încă în cercetare, fiind acuzată că i-ar fi mărit salariul soţului, în timp ce era preşedinte director general. Pe lângă aceştia au fost declaraţi incompatibili şi câţiva membri ai Comitetului Director al SRR, cum ar fi Radu Dobriţoiu, Maria Pintilie etc.

Ovidiu Miculescu, incompatibilul preşedinte director general al SRR

Ovidiu Miculescu a fost propulsat în funcţia de preşedinte-director de PSD şi, conform unor investigaţii media, de Victor Ponta personal. Miculescu ar fi nu doar amic cu Ponta, ci ar avea legături de afaceri vechi.

Potrivit investigatiimedia.ro, în perioada în care era şef al Corpului de Control al premierului Adrian Năstase şi apoi ministru delegat pentru Controlul Implementării Programelor cu Finanţare Internaţională şi Urmărirea Aplicării Acquis-ului Comunitar în acelaşi guvern, actualul prezidenţiabil PSD, Victor Ponta, a condus Fundaţia “Secolul XXI”, avându-l alături, ca vicepreşedinte, pe Ovidiu Miculescu. Conform unui document obţinut de Centrul de Investigaţii Media, în aceeaşi perioadă, Fundaţia “Secolul XXI” apare ca acţionar majoritar, cu 52,5 la sută, în compania ce operează Radio 21, alături de grupul francez Lagardere, care deţine restul părţilor sociale.

Merită menţionat, între paranteze, în lumina investigaţiilor DNA în dosarul fraudelor IT, că Lagardere a fost, alături de Daimler Chrysler, fondator al concernului EADS cu care guvernul Năstase a încheiat, în 2004, un contract în valoare de aproape un miliard de euro. Procurorii anticorupţie suspectează că înalţi oficiali ai ţării ar fi luat milioane de euro mită în schimbul acordării contractului pentru securizarea frontierelor companiei EADS Deutschland GmbH Germania.

Soţia lui Ovidiu Miculescu este Simona Miculescu, ambasadorul României la ONU, a cărei carieră a fost propulsată în anii 2000-2004 de mentorul PSD, Ion Iliescu. În aceeaşi perioadă, actualul preşedinte SRR îl servea cu credinţă pe Adrian Năstase, atotputernicul premier PSD. Miculescu s-a bucurat şi de încrederea lui Dan Voiculescu, un alt colaborator al fostei Securităţi conform CNSAS, fiind numit, până în 1996, şef al Biroului Antena 1 la Washington DC. Ulterior, până în 1998, a fost director executiv al postului ante-menţionat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor