Federaţia Jurnaliştilor MediaSind acuză un atac al grupurilor de interese asupra patrimoniului UGSR

Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind acuză lipsa de reacţie a Poliţiei faţă de evacuarea forţată a birourilor Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR), evacuare pe care MediaSind o consideră un atac al unor adevărate grupuri de interese infiltrate în mişcarea sindicală, asupra patrimoniului confederaţiei sindicale.
Cristi Godinac, preşedinte executiv MediaSind (Eugen Horoiu / Epoch Times Romania)
Loredana Diacu
09.07.2014

Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind acuză lipsa de reacţie a Poliţiei faţă de evacuarea forţată a birourilor Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR), evacuare pe care MediaSind o consideră un atac al unor adevărate grupuri de interese infiltrate în mişcarea sindicală, asupra patrimoniului confederaţiei sindicale.

În cadrul unui comuniat de presă remis Epoch Times, MediaSind acuză faptul că evacuarea birourilor UGSR, amplasate într-un splendid imobil monument istoric amplasat pe bdul Regina Elisabeta (la nici 5 minute de mers de Universitate), nu este nimic altceva decât un jaf în favoarea unui grup de interese. Evacuarea a fost făcută fără respectarea legislaţiei în domeniu, iar Poliţia nu a avut nicio reacţie.

Reamintim că marţi reprezentaţii sindicatelor afiliate UGSR ce îşi desfăşurau activitatea în sediul menţionat, printre care şi MediaSind, s-au trezit la uşă cu un executor judecătoresc însoţit de două persoane îmbrăcate în civil care au susţinut că sunt ofiţeri de poliţie şi de o persoană care a susţinut că este consiliera preşedintelui UGSR, Ştefan Călinescu. Reprezentanţii sindicatelor au fost scoşi afară din birourile pe care le ocupau, yalele la uşi le-au fost schimbate, după care birourile le-au fost sigilate. Totul fără un ordin de evacuare, doar în baza unei hârtii cu antet UGSR. Mai mult, în timpul acestei acţiuni, o angajată a UGSR a fost pălmuită de consiliera preşedintelui Călinescu. Echipei de jurnalişti trimise de redacţia noastră la faţa locului în timp ce evacuarea era în curs nu i s-a permis intrarea în clădire.

La evacuare a participat şi omul de afaceri Petrică Paraschiv, patronul firmei care a pus "monopol ilegal" pe clădire, în baza unor contracte de închiriere despre care MediaSind şi UGSR afirmă că nu au fost aprobate de biroul executiv al confederaţiei sindicale. Despre Petrică Paraschiv, cel care nu a permis accesul echipei noastre de filmare în clădire, presa a scris de-a lungul timpului că este paravanul unor afaceri PSD. Paraschiv a fost director adjunct al Agenţiei Naţionale de Locuinţe din partea PSD şi fondator al firmei Tipart Group, tipografia care a tipărit materialele pentru campania electorală a lui Mircea Geoană din 2009, cedând creanţa pentru contravaloarea acestor materiale unui offshore cipriot în spatele căruia ar fi tot el.

"După ce au încercat să spargă şi biroul vicepreşedintelui UGSR în care se aflau computerele şi alte echipamente tehnice aflate în proprietatea FRJ MediaSind şi puse la dispoziţia confederaţiei pentru activităţi de comunicare şi de imagine, aceştia au sigilat biroul", se arată în comunicatul MediaSind, care reclamă că executorul judecătoresc a săvârşit un mare abuz, deoarece i-a scos din birouri fără ordin de evacuare: "Acestuia i s-a explicat în nenumărate rânduri că acea adresă (hârtia cu atent UGSR) nu poate să producă efecte juridice deoarece nu are ştampila oficială a UGSR şi nici semnăturile membrilor Biroului Executiv, singurul for care putea să ia o astfel de decizie. Fără să ţină cont de cererile noastre de respectare a legalităţii, el a continuat acţiunea abuzivă, fiind secondat, în acest demers ilegal, chiar de patronul firmei care a închiriat fraudulos unele spaţii din sediul UGSR", arată sindicaliştii MediaSind.

Evacuarea a fost făcută fără respectarea legislaţiei în domeniu, iar Poliţia nu a avut nicio reacţie

Pe lângă faptul că evacuarea a fost făcută ilegal, MediaSind consideră de-a dreptul straniu că nici apelarea serviciului 112 şi sosirea unui echipaj de poliţie, nici lovirea unui angajat, nici blocarea presei la intrarea în clădire, nici invitarea afară a vicepreşedintelui UGSR şi a secretarului executiv de către patronul firmei care a pus monopol ilegal pe clădirea UGSR nu i-a determinat pe oamenii legii să intervină.

"Lipsa de reacţie a poliţiştilor ridică mari semne de întrebare şi chiar, mai mult, generează suspiciunea unor implicări interesate, care vizează acapararea unei clădiri de patrimoniu ce valorează câteva milioane de euro", atrage atenţia MediaSind.

În consecinţă, FRJ MediaSind propune Congresului Confederaţiei, care va avea loc în data de 19 iulie a.c., să voteze o Rezoluţie privind anularea tuturor contractelor de închiriere a clădirii UGSR din bdul Regina Elisabeta nr. 45, încheiate în mod fraudulos, pe o perioadă de 20 de ani, fără acordul organelor de conducere ale confederaţiei. Totodată, FRJ MediaSind cere instituţiilor abilitate ale statului să cerceteze şi să pună capăt atacurilor grupurilor de interese asupra averii UGSR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor