Situaţia dificilă a culturii Italiei

De la frescele din Florenţa şi teatrele de operă din Milano, până la amfiteatrele din Roma, moştenirea culturală a Italiei este antică, vastă, şi profundă. Dar în ciuda faptului că are cele mai multe sit-uri de patrimoniu din toate ţările, Italia investeşte foarte puţin în cultura sa – doar Grecia cea lovită de recesiune investeşte mai puţin.

Efectele acestei sub-investiţii se văd.

Până şi cel mai mare sit arheologic din ţară, Pompeii, cu faimoasa viaţă romană capturată şi conservată în cenuşa unei erupţii vulcanice, este în suferinţă. UNESCO a ameninţat că îl va scoate de pe lista sit-urilor de Patrimoniu Mondiae din cauza înfăţişării sale jalnice, iar Uniunea Europeană spune că îşi va retrage subvenţiile dacă nu este renovat.

„Cultura este o mare bogăţie economică”, a spus Roberto Grossi, preşedintele Federculture, asociaţia care supervizează averea culturală a Italiei. „Ea furnizează 5,4 la sută din PIB şi angajează 1,4 milioane de oameni. Peste toate, este un factor esenţial pentru orice societate care poate fi cinstită, unită, liberă şi deschisă doar pentru că furnizează cunoaştere, favorizează inovaţia şi implicarea socială, şi, de aceea, produce bunăstare. ”

Conform unui raport Federculture făcut public în Iulie, pe perioada anului trecut muzeele de stat au pierdut aproape 10 la sută din vizitatori, de la 40 de milioane la 36 de milioane de oameni. Banii câştigaţi pe intrările la concertele de muzică clasică au căzut cu 22,8 la sută. 54 la sută din italieni nu au citit nici măcar o singură carte într-un an întreg.

În acelaşi timp, investiţiile în acest sector au fost tăiate la nivel local de municipalităţi cu 11 la sută. Până şi sponsorizarea privată este în cădere: în 2012, a scăzut cu 9,6 la sută, dar de când a început criza financiara în 2008, a scăzut cu 42 la sută.

Cu 3.609 de muzee, 5.000 de sit-uri culturale, 46.025 sit-uri arhitecturale de patrimoniu, 12.609 de librării, 34.000 locuri de divertisment, şi 49 de sit-uri UNESCO (două sit-uri UNESCO noi, Medici Villas şi Mount Etna, au fost numite acum câteva săptămâni), Italia este unică pentru bogăţia patrimoniului său.

Cu doar o lună în urmă, Institutul European de Statistici (Eurosat) a retrogradat Italia la al doilea nivel dintre cele mai de jos (urmată de Grecia) pentru cheltuielile publice în privinţa culturii. Studiul comparativ al Eurostat arată că Italia investeşte doar 1,1 la sută din PIB-ul ei în cultură, comparativ cu o medie EU de 2,2 la sută. Italia cheltuie doar 8,5 la sută din cheltuielile publice pe educaţie, comparativ cu 10,9 la sută în restul Europei.

Şi în final, brandul italian este acum în afara celor top 10 globale.

„Traficul anual pentru Indexul Brandului Ţării pe 2012-2013 arată valoarea unui brand care este similar cu un brand din orice altă ţară din lume”, a explicat Grossi. Noi suntem penalizaţi pentru lipsa politicilor către reforma structurală pentru dezvoltare şi ocuparea forţei de muncă, pentru protecţia bogăţiei artistice şi pentru mediu. Noi am căzut de la al 10-lea loc la al 15-lea printre ţările în care ar merita să trăieşti şi să investeşti.

Această scădere în mizele globale este şi din cauza emigrării constante a muncitorilor care pleacă în străinătate, un fenomen care continuă fără oprire. Un raport făcut de Fundaţia Migrantes arată că numărul cetăţenilor italieni înregistraţi oficial ca rezidenţi străini era de 4.341.156 – o creştere de 3,1 la sută faţă de anul precedent.

Italia are cel mai mare număr din Europa de aşa numiţi NESPi (Nu în Educaţie, Serviciu sau Pregătire Profesională) – categorie de oameni tineri care au alunecat prin reţeaua carierei.

Conform cu Istat, peste 2 milioane de oameni sunt în această categorie pe tot cuprinsul ţării. Giorgio Squinzi, preşedintele Confindustria, Asociaţia Industrială Italiană, a spus ziarului Sole 24 Ore: „Noi suntem într-o situaţie disperată. Noi riscăm să pierdem o generaţie sau două de oameni tineri: 40 la sută dintre ei sunt neangajaţi, şi mulţi au încetat să îşi mai caute un serviciu.”

Printre soluţiile oferite de raportul Federculture este o abordare privată la patrimoniul cultural.

„Acest lucru este ceva total absent în Italia”, a spus Grossi. „Noi sperăm să vedem un curent de a transforma instituţiile publice în companii autonome sub lege privată, pentru a garanta o sustenabilitate financiara mai mare şi eficienţă operaţională.”

Un prim pas a fost făcut în această direcţie anul trecut de către antreprenorul Diego Della Valle, care a sponsorizat un proiect de 25 de milioane de euro pentru a restaura Coloseumul din Roma.

Coloseumul din Roma este unul dintre cele mai bine ştiute simboluri ale Italiei ca şi destinaţie culturală. Lipsa fondurilor publice pentru mult necesarele renovări au deschis uşile pentru sponsorizările private anul trecut.