Sistem educaţional unic: Şcoala japoneză

Educaţia japoneză cuprinde un buchet de virtuţi, unde disciplina, ordinea şi armonia se construiesc din bun-simţ, iar bunul-simţ reprezintă respectul pentru tot ce ne înconjoară. Într-o societate în care virtuţile abundă, aceasta se dezvoltă frumos într-un cadru de echilibru şi consens, dar acolo unde aceste virtuţi lipsesc sau se pierd, se instalează haosul ce duce la dezechilibru şi distrugere.

Japonezii sunt faimoşi pentru cultura, educaţia, onestitatea, securitatea, tehnologia şi inteligenţa lor. Sistemul de învăţământ japonez este considerat de mulţi unul dintre cele mai eficiente din lume, fiind în fruntea clasamentului raportului PISA (un studiu mondial organizat de OCDE, care evaluează performanţa academică a studenţilor la ştiinţe, lectură şi matematică).

Printr-o combinaţie de muncă în echipă, disciplină şi meritocraţie, modelul educaţional japonez a devenit o paradigmă a pregătirii de înaltă calitate, fiind diferit şi unic.

În Japonia, educaţia este obligatorie la nivelul şcolilor primare şi gimnaziale. Practic toţi elevii merg mai departe la liceu, care este facultativ, iar elevii pot alege 4 materii care îi vor ajuta cu adevărat în planurile lor de viaţă. Majoritatea elevilor frecventează şcoli publice până la liceu. Toate şcolile sunt plătite, chiar şi cele publice, iar cei cu dificultăţi financiare sunt ajutaţi de guvern.

Sistemul educaţional japonez preţuieşte foarte mult igiena, punctualitatea, cooperarea şi munca în echipă, acesta jucând un rol important în redresarea şi creşterea economică rapidă din deceniile care au urmat sfârşitului celui de al Doilea Război Mondial.

Educaţia în Japonia este o responsabilitate naţională, precum şi în prefecturi şi municipii. Ministerul Educaţiei are zeci de grupuri de studiu care investighează modul în care ar trebui să se desfăşoare educaţia şi oferă asistenţă guvernelor prefecturilor pe baza cercetărilor lor.

Educaţia în Imperiul Japoniei

În anul 1871, în timpul erei Meiji, Ministerul Educaţiei a fost înfiinţat pe baza sistemelor de învăţământ occidentale. Educaţia a fost o problemă de mare prioritate a guvernului, deoarece conducerea guvernului Meiji şi-a dat seama de necesitatea educaţiei publice universale pentru o Japonie modernă occidentalizată. S-au studiat sistemele educaţionale ale ţărilor occidentale de vârf. În ciuda occidentalizării sistemului educaţional, guvernul a menţinut un control ferm, astfel încât au fost predate elevilor valorile tradiţionale ca bază pentru învăţătură şi morală. S-a urmat o politică militarizată şi patriotică, urmărind insuflarea loialităţii absolute faţă de Împărat.

Această tendinţă de naţionalism în educaţie a continuat până la sfârşitul celui de al doilea Război Mondial în 1945, când Japonia s-a predat necondiţionat forţelor aliate. Atunci SUA a desfiinţat vechiul sistem educaţional, pentru a pune bazele actualului sistem educaţional japonez.

Educaţia în societatea japoneză

Cultura japoneză şi tradiţiile sale au tendinţa de a plasa speranţele, scopurile şi obiectivele societăţii înaintea celor individuale. De asemenea, şcoala pune accentul pe sârguinţă, autocritică şi buna organizare în ceea ce priveşte obiceiurile de studiu ale elevilor. Există o credinţă larg răspândită conform căreia perseverenţa şi munca asiduă vor duce la succes în viaţă. Majoritatea şcolilor publice sunt parţial sau în totalitate dedicate predării valorilor morale, atitudinilor şi dezvoltării caracterului, în speranţa de a forma o societate atât în ceea ce priveşte valorile, cât şi educaţia, care să răspundă aşteptărilor valorilor tradiţionale japoneze şi să pună capăt analfabetismului.

Structura educaţională japoneză nu este formată exclusiv din şcoli publice finanţate de guvern, învăţământul privat reprezentând o parte importantă a acestui sistem, care nu trebuie subestimat, deoarece universităţile private (care au standarde academice mai scăzute) cuprind majoritatea studenţilor de la acest nivel de învăţământ.

Începând din 1963, Ministerul Educaţiei, pe toată perioada de şcolarizare obligatorie, decide ce manuale sunt potrivite pentru fiecare nivel şi la distribuie gratuit şcolilor. Ministerul stabileşte, de asemnea, disciplinele predate, le defineşte obiectivele şi proiectează conţinutul. Dintre numeroasele materii, se remarcă cele care vizează formarea valorilor. Este deosebit faptul că studenţii sunt evaluaţi în „economia domestică”, unde învaţă să gătească, să coasă, arte tradiţionale, precum caligrafia sau poezia cât şi cursuri de educaţie morală.

Se consideră esenţial ca atunci când îşi termine studiile obligatorii, elevii să aibă un comportament cooperant, cu respect pentru reguli şi disciplină în grup. Elevii japonezi depăşesc şi se ridică în mod constant în clasamentele mondiale, deoarece nivelul educaţional japonez este cu mult peste standardele internaţionale.

În mod tradiţional, Japonia a avut un sistem educaţional de nivel înalt şi performant, în conformitate cu standardele sale sociale, care au determinat sistemul să ofere standarde înalte elevilor săi, dar şi să se asigure că aceştia reuşesc. În prezent, situaţia s-a schimbat, şcolile, universităţile şi alte instituţii de învăţământ (atât publice, cât şi private) concurând pentru a atrage tineri (care sunt în număr redus din cauza ratei scăzute a natalităţii în ţară) şi fiind nevoite să reducă standardele şi nivelurile examenelor de admitere pentru a-şi atinge obiectivele şi a continua să funcţioneze.

Nivelele de învăţământ

Sistemul de învăţământ din Japonia este format din şcoala primară inferioară (şase ani), şcoala secundară (trei ani), şcoala superioară pregătitoare (trei ani) şi universitate (patru ani).

Există patru niveluri principale de educaţie:

Învăţământul primar (de la 6 ani la 12 ani)
Învăţământul secundar (de la 13 ani până la 15 ani)
Învăţământul superior/pregătitor (de la 15 ani până la 18 ani)
Învăţământul universitar.

Sistemul de învăţământ japonez este foarte influenţat de tradiţia şi cultura sa. Societatea japoneză consideră că succesul nu este o consecinţă directă a aptitudinilor şi inteligenţei, ci se obţine prin efort. Sistemul bazat pe meritocraţie este insuflat studenţilor încă de la o vârstă fragedă, când aceştia sunt învăţaţi că a avea rezultate academice mai bune conduce la obţinerea unor oportunităţi mai mari de pregătire şi angajare în viitor. O altă caracteristică a şcolii din Japonia este că, în timp ce frecventează cursurile "extracurriculare”. Majoritatea elevilor de liceu sunt membri ai unuia dintre aceste cluburi: sport, muzică, hobby-uri, artă sau ştiinţă.

Toată lumea are ca prioritate disciplina şi respectarea regulilor. Activităţile desfăşurate contribuie la colaborare şi munca în echipă, precum şi la îmbunătăţirea capacităţii de rezolvare a problemelor şi sarcinilor. Elevii din anul I manifestă respect şi admiraţie faţă de studenţii mai experimentaţi sau mai în vârstă, care la rândul lor exercită o atitudine de mentorat - îi ajută şi îi sfătuieşte; aceasta este o relaţie caracteristică multor ţări asiatice care contribuie la crearea unor legături emoţionale puternice. Astfel, observăm că sistemul educaţional japonez se caracterizează prin faptul că este plin de nuanţe şi valori bazate pe obiceiurile şi tradiţiile societăţii sale.