Siria: şeful rebelilor a fugit la Doha
alte articole
Pe 8 decembrie, Şeful Statului Major al Armatei Siriene Libere (ESL), Salim Idris, a fost forţat să părăsească Siria şi să se refugieze la Doha, în Qatar, după ce jihadiştii au preluat controlul bazelor rebelilor moderaţi şi a depozitelor lor de arme, relatează La Stampa.
Wall Street Journal, citând oficiali americani, relatează că Idris "a fugit după ce Frontul Islamic a preluat controlul asupra bazelor ESL", în data de 7 decembrie, în apropiere de punctul de trecere al graniţei cu Turcia, Bab el - Hawa. La 10 decembrie, Frontul Islamic a preluat controlul asupra aceleiaşi treceri. Din acest motiv, Statele Unite au luat decizia de a suspenda orice ajutor non-letal pentru forţele de opoziţie din nordul Siriei, iar Ankara a închis graniţa turcă. Un purtător de cuvânt al Frontului Islamic a confirmat că Idris a părăsit ţara îndreptându-se spre Turcia.
Frontul Islamic a fost fondat în luna noiembrie prin unirea a şapte grupuri care luptă pentru formarea unui stat islamic, dar exclude Frontul al-Nusra şi Statul Islamic din Irak dar şi Levant, legat de Al-Qaeda. Se estimează că ar fi compus din aproximativ 45.000 de miliţieni.
Armata Siriană Liberă, prima entitate militară organizată - care a apărut după demonstraţiile ce paşnice împotriva lui Bashar al-Assad, în 2011 au degenerat în rebeliune armată - este compusă din dezertori şi civili. Se crede că efectivele sale, care odată numărau circa 70-150.000 de oameni, s-au redus la aproximativ 40.000 de persoane.
Casa Albă a confirmat că Statele Unite au suspendat furnizarea de "ajutor non-letal" rebelilor din nordul Siriei, în urma veştii că militanţii Frontului Islamic au furat echipamentul militar de la Armata Siriană Liberă. Confirmarea a venit de la purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, care a spus că SUA este îngrijorată de faptul că Frontul Islamic a cucerit baze şi depozite ale Armatei Libere, adăugând că Washingtonul lucrează la un inventar al echipamentelor americane furnizate rebelilor.
Earnest a declarat că transferurile viitoare de "ajutor non-letal" sunt suspendate, dar că asistenţa umanitară va continua. Identificarea şi sprijinirea elementelor moderate ale opoziţiei siriene continuă să fie o provocare pentru SUA, a afirmat purtătorul de cuvânt.
Regatul Unit a suspendat, la rândul său, furnizarea de ajutor non-letal opoziţiei siriene.