OIAC: Distrugerea armelor chimice siriene ar putea să înceapă în ianuarie

Ahmet Uzumcu, directorul Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC), a afirmat marţi că speră ca operaţiunile pentru distrugerea arsenalului chimic sirian să înceapă înainte de sfârşitul lunii ianuarie.
Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPAC): Ahmet Üzümcü, directorul general (BAS CZERWINSKI / AFP / Getty Images)
Flori Mladin
11.12.2013

Ahmet Uzumcu, directorul Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC), a afirmat marţi că speră ca operaţiunile pentru distrugerea arsenalului chimic sirian să înceapă înainte de sfârşitul lunii ianuarie.

"Sperăm că până la sfârşitul lui ianuarie distrugerea să poată începe la bordul navei americane" amenajată special pentru acest scop, a menţionat Uzumcu într-un interviu pentru AFP, la Oslo, după ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru pace, care anul acesta a fost acordat organizaţiei sale.

Potrivit planului OIAC, cei mai periculoşi agenţi ai arsenalului chimic sirian vor fi transportaţi din Siria până la 31 decembrie pentru a fi neutralizaţi prin hidroliză pe o navă a forţelor navale americane unde, în prezent, sunt în curs de montare echipamentele adecvate.

Datorită luptelor violente din Siria, ce complică transportul armelor chimice către portul Latakia, termenul stabilit ar putea fi puţin depăşit fără să împieteze distrugerea completă a arsenalului chimic sirian înainte de sfârşitul lunii iunie, a susţinut Uzumcu.

"Multe lucruri depind de situaţia securităţii la faţa locului iar din păcate, condiţiile de securitate s-au deteriorat în ultimele săptămâni", a declarat el.

"Sperăm că situaţia ne va permite să încheiem operaţiunea la timp. Ar putea exista unele întârzieri însă acestea nu ne îngrijorează. Pentru mine, cel mai important este ca această operaţiune să aibă loc în cel mai sigur mod cu putinţă", a precizat el.

Totodată, Uzumcu speră ca distrugerea altor agenţi chimici încadraţi în categoria 2 (mai puţin periculoşi) să pornească "în luna februarie" sub administrarea companiilor comerciale private. Patruzeci şi două de societăţi sunt interesate de acest proiect, a declarat el luni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor