Clovnii aduc zâmbetul pe faţa copiilor dintr-o tabără de refugiaţi din Siria

Tabăra Zaatari din deşertul Iordaniei este casa a mii de copii care au fugit de războiul civil din Siria. O parte dintre aceştia au avut ocazia duminică să uite de grijile şi problemele care îi apasă şi să zâmbească alături de o trupă de clovni din Europa, scrie krqe.com
(Jeff J Mitchell / Getty Images)
Andrei Pricopie
01.12.2013

Tabăra Zaatari din deşertul Iordaniei este casa a mii de copii care au fugit de războiul civil din Siria. O parte dintre copii au avut ocazia duminică să uite de grijile şi problemele care îi apasă şi să zâmbească alături de o trupă de clovni din Europa, reatează krqe.com.

Cinci comedieni europeni de la circul şi grupul de clovni Mabsutins din Spania, au susţinut un spectacol pentru circa 60 de copii. Mai mult de 100.000 de oameni trăiesc în tabără, la numai 16 km de la graniţa cu Siria.

"A fost cel mai bun lucru pe care l-am văzut în viaţa mea. A fost foarte distractiv şi i-am iubit", a declarat Rana Ziad, o fetiţă în vârstă de 10 ani, care a fugit în urmă cu un an din oraşul de frontieră Daraa, alături de părinţii ei şi cei şase fraţi şi surori.

Peste două milioane de sirieni au fugit de războiul civil din ţara lor, care durează deja de trei ani, pentru a-şi căuta adăpost în Iordania, Liban, Turcia şi Irak. Cel puţin jumătate dintre refugiaţi - 1,1 milioane - sunt copii. Dintre aceştia, aproximativ 75% au vârste până la 12 ani, potrivit UNHCR, agenţia pentru refugiaţi a Naţiunilor Unite.

Un raport de 65 de pagini emis vineri de UNHCR a arătat situaţia dificilă în care se găsesc copiii, care cresc în familii fracturate, sunt lipsiţi de educaţie în timp ce prestează muncă manuală, uneori în condiţii periculoase sau de exploatare. Mulţi devin principalii susţinători ai familiilor lor. La Zaatari, cele mai multe magazine angajează copii, susţine raportul.

Există şcoli în Zaatari, precum şi facilităţi de recreere, cum ar fi terenuri de fotbal şi cele de joacă cu leagăne. Unele organizaţii au venit cu activităţi precum încurajarea copiilor să facă picturi murale pe clădirile din tabără pentru a-i menţine activi. Copiii sub vârsta de 16 ani reprezintă aproximativ 40% din populaţia din Zaatari.

Un refugiat, Mohammad Zaidan, în vârstă de 12 de ani a declarat că spectacolul "ne-a făcut să ne uităm mizeriile timp de o oră". Când spectacolul s-a încheiat, Mohammed a ieşit afară într-un vânt aspru şi rece care a ridicat praful din în tabără. "După ce s-a terminat, ne-am întors la realitate: refugiaţi fără o casă", a spus copilul.

Spectacolul de clovni de duminică a ţinut o oră şi a fost primul de acest gen din tabăra Zaatari, care este condusă în comun de UNHCR şi de guvernul iordanian.

"A fost bine să aducem zâmbetul pe faţa copiilor sirieni refugiaţi şi să îi facem să uite pentru puţin timp de război", a declarat Moises Queralt, un spaniol a-l cărui nume de scenă este Peixoxo. Queralt a jucat rolul lui Pinochio. El a jonglat cu bile şi sticle şi a dansat pe ritm de tobe.

Un refugiat, Mohammad Zaidan, în vârstă de 12 de ani a declarat că spectacolul "ne-a făcut să ne uităm mizeriile timp de o oră". Când spectacolul s-a încheiat, Mohammed a ieşit afară într-un vânt aspru şi rece care a ridicat praful din în tabără. "După ce s-a terminat, ne-am întors la realitate: refugiaţi fără o casă", a spus copilul.

Războiul intern din Siria a început în martie 2011 când revoltele interne au marcat debutul unui conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate lui Bashar al-Assad. Conform rapoartelor ONU, la acest moment există circa 100.000 de victime, peste două milioane de sirieni s-au refugiat în ţările vecine şi aproximativ şase milioane s-au deplasat în interiorul ţării pentru a se proteja de conflict.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor