Sir Graham Watson: Nu o critic pe Reding; îşi doreşte să vadă un rezultat corect în situaţia din România

Epoch Times România
13.09.2012

Preşedintele liberal-democraţilor europeni, Sir Graham Watson, spune că nu o critică pe Viviane Reding deoarece ”doreşte să vadă un rezultat corect în situaţia din România” şi susţine că Barroso trebuie ”să reprezinte întreaga Europă” nu doar partidul din care face parte.

”Eu nu cred că a avut loc o lovitură de stat în România sau orice similar cu o lovitură de stat. Există o bătălie politică dură, asta ştim, însă este misiunea doamnei Reding, în calitatea sa de comisar, să-şi cântărească foarte atent cuvintele atunci când le foloseşte şi cred că nu a reuşit să facă asta, însă nu o critic pe dna Reding mai departe de acest lucru pentru că o consider o persoană care a abordat corect situaţia din Ungaria şi doreşte să vadă un rezultat corect şi în situaţia din România”, a spus Watson într-o intervenţie la Antena3.

De asemenea, acesta a precizat că este ”mai critic în ceea ce îl priveşte pe dl Barroso pentru că a insistat în ceea ce îl priveşte pe dl Ponta să impună acest cvorum de 50%+1 dintre cei cu drept de vot”, explicând că ”această condiţie nu există în altă parte şi nu trebuia să fie impusă nici în România”.

”Bănuiesc că a existat foarte multă presiune în ceea ce-l priveşte pe dl Barroso, din partea liderilor din PPE, care colaborează cu dl Băsescu şi îl susţin, dl Barroso trebuie să fie foarte atent, să reprezinte întreaga Europă şi nu doar partidul politic majoritar din PE şi din Consiliul European”, a mai spus liderul ELDR.

Comisarul European pentru Justiţie, Viviane Reding, a susţinut, miercuri, în plenul PE, că ”preşedintele Comisiei şi Comisia trebuie să acţioneze cu corectitudine şi imparţial atunci când se atacă statul de drept, indiferent de culoarea politică a Guvernului”.

”Este a doua oară în acest an când a trebuit să discutăm despre o situaţie foarte gravă, despre încălcarea statului de drept într-una dintre ţările membre ale UE, după Ungaria, acum România. Dezbaterea de azi, ca şi cea pe care am avut-o în trecut pe probleme similare, a fost condusă foarte mult de interese de partid, atitudini similare în dezbateri similare”, a spus Viviane Reding în plenul PE, după ce au vorbit toţi europarlamentarii.

Reding a susţinut că se confruntă cu dilema criteriilor de la Copenhaga. "Suntem stricţi în legătură cu Criteriile de la Copenhaga, mai ales în ceea ce priveşte statul de drept la procesul de aderare la UE. Odată ce a aderat un stat la UE, se pare că nu mai avem niciun instrument pentru a putea verifica dacă se respectă principiile, dacă se respectă independenţa justiţiei şi dacă toate aceste valori mai sunt în vigoare, iar noi, UE, trebuie să rămânem foarte fermi în ceea ce priveşte valorile pe care le susţinem şi statul de drept”, a precizat Viviane Reding.

Vicepreşedintele CE a mai declarat că, deşi actorii politici români au acceptat decizia CCR de invalidare a referendumului, situaţia din România "rămâne una fragilă" şi Comisia va continua să "monitorizeze îndeaproape" acţiunile autorităţilor de la Bucureşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor