Sindicat din ANCOM ia în calcul o alianţă cu casa de avocatură a europarlamentarului AUR Gheorghe Piperea împotriva măsurilor Guvernului Bolojan [SNOOP]

Gheorghe Piperea (centru) (Epoch Times România)
D.B.
04.09.2025

Casa de avocatură Piperea & Asociaţii s-a întâlnit zilele trecute cu reprezentanţii sindicatului angajaţilor din ANCOM şi ar putea reprezenta instituţia în instanţă, în încercarea de a bloca reducerile salariale şi concedierile propuse prin reforma Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, potrivit surselor Snoop.

Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea, fondatorul firmei, s-a pronunţat de mai multe ori împotriva pachetelor fiscale promovate de Executiv, acuzându-l că „ocoleşte democraţia şi sfidează cetăţenii”. Societatea sa de avocatură este printre cele cinci selectate de sindicat pentru consultări.

Preşedintele sindicatului din ANCOM, Radu Dinu, le-a transmis colegilor că, după primele discuţii, avocaţii lui Piperea au lăsat „cea mai bună impresie”.

„E adevărat că cei de la Piperea & Asociaţii au fost mult mai bine pregătiţi. Vrem să alegem cei mai buni avocaţi să ne reprezinte”, a declarat el pentru Snoop.

Într-un mesaj intern, Dinu a detaliat că reprezentanţii firmei „au răspuns punctual la toate întrebările noastre; au prezentat o strategie şi un plan de acţiune concret” şi s-au arătat dispuşi „să vină în faţa tuturor colegilor interesaţi pentru o prezentare detaliată şi o sesiune de întrebări şi răspunsuri”.

Totuşi, contactat de publicaţie, Dinu a negat că ar fi stabilit deja o opţiune: „Nu am spus aşa ceva, am zis că analizăm toate ofertele. (…) Decizia se supune votului membrilor de sindicat, vreo 450, nu o ia o persoană sau două.”

Reforma care a declanşat conflictul

Planul Guvernului Bolojan prevede tăieri semnificative: reducerea cu 10% a posturilor de specialitate şi cu 30% a celor din structurile administrative şi logistice, scăderi salariale de până la 30% şi eliminarea primelor şi bonusurilor pentru şefi până în 2028.

„Disponibilizarea a aproximativ 200 de angajaţi ar duce la destabilizarea unei instituţii recunoscută la nivel european pentru performanţe. (…) Iar scăderea salariilor cu 30% le-ar reduce sub nivelul pieţei de telecomunicaţii”, a explicat Dinu.

ANCOM, condusă din 2023 de Valeriu Zgonea, are 659 de angajaţi şi un salariu mediu net de 12.934 lei, potrivit Spotmedia. Este o instituţie de stat autonomă, autofinanţată, care virează anual o taxă de 33% din venituri către buget.

Reacţii şi acuzaţii de conflict de interese

Întrebat despre posibilele controverse legate de colaborarea cu o casă de avocatură fondată de un europarlamentar, Dinu a răspuns:
„Ideea noastră principală e să lucrăm cu o casă de avocatură care să ne crească şansele de a câştiga procesul şi de a invoca excepţia de neconstituţionalitate a legii.”

La discuţiile cu avocaţii, sindicatul a fost reprezentat şi de Anca Ioniţă, expert ANCOM şi membră PNL Sector 6. Ea a precizat pentru Snoop: „Nu are nicio legătură calitatea mea de membru de partid cu calitatea de angajată ANCOM, nu se suprapun cele două.”

Sesizări până la Bruxelles

Sindicatul a anunţat că ia în calcul şi sesizarea Avocatului Poporului, invocând încălcarea dreptului la muncă, a negocierilor colective şi a autonomiei constituţionale a autorităţilor administrative autonome. De asemenea, au fost trimise adrese către Guvern, Parlament, Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti şi chiar către Comisia Europeană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor