Siliţi să-şi retrăiască trecutul. Reabilitaţii pentru trafic de droguri, chemaţi periodic la Poliţie

(Pixabay)
D.B.
22.08.2025

Zeci de persoane reabilitate, după ce au fost condamnate pentru trafic de droguri, sunt acum obligate să meargă la Poliţie, să declare detalii din viaţa privată şi să semneze declaraţii la fiecare trei luni, potrivit unui material al publicaţiei Snoop.

Concret, toţi cei incluşi în Registrul Traficanţilor de Droguri, operaţional din 1 iunie 2025, trebuie să se prezinte la Poliţie pentru probe biologice, să anunţe atunci când lipsesc mai mult de şapte zile de la domiciliul declarat şi să semneze o declaraţie la fiecare trei luni. Aceste obligaţii se aplică pe o perioadă de cinci, zece sau douăzeci de ani, în funcţie de pedeapsa primită iniţial.

Contactat de Snoop, senatorul Daniel Fenechiu, unul dintre iniţiatorii legii, s-a declarat „şocat” de numărul mare de persoane înscrise în Registru, deşi şi-ar fi dorit o lege „mai largă”, care să îi vizeze şi pe consumatori.

„Am avut o condamnare acum mai bine de zece ani, iar de atunci am cazierul curat. Am muncit, m-am redresat, m-am căsătorit şi mi-am construit o viaţă stabilă şi demnă”, a transmis, într-un mesaj, Radu* – persoană recent chemată la Poliţie pentru a fi inclusă în Registru.

Acesta spune că legea în cauză îl forţează să revină la un trecut pe care l-a depăşit.

„Nu doar că este stigmatizantă, dar are şi un efect psihologic negativ – e ca o formă de revictimizare administrativă. Practic, mă obligă să retrăiesc o etapă din viaţă pe care am învăţat, cu greu, să o las în urmă”, a adăugat Radu.

Raportul pe 2024 al Agenţiei Uniunii Europene privind Drogurile, alături de cel al Agenţiei Naţionale Antidrog din România, arată că, în ultimul deceniu, consumul de droguri s-a dublat în ţara noastră. Fenomenul este real, însă specialiştii atrag atenţia nu doar asupra nevoii de a acţiona, ci mai ales asupra modului în care statul alege să reacţioneze.

Articolul complet, aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor