Şefa DNA cere ridicarea imunităţii deputatului PSD Ion Ochi, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu
alte articole
Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, i-a transmis procurorului general Tiberiu Niţu cererea şi referatul întocmit de procurori în vederea sesizării ministrului Justiţiei pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a deputatului Ion Ochi, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov la data faptelor, sub acuzaţia de luare de mită şi abuz în serviciu în formă continuată.
Cererea procurorilor anticorupţie are în vedere faptul că, potrivit ordonanţelor prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspect şi punerea în mişcare a acţiunii penale, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
"În a doua jumătate a anului 2011, fără respectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, inculpatul Ochi Ion, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, a convenit cu inculpatul Nica Cristian Dorin ca firma acestuia din urmă, să execute lucrări de reparaţii ale unui drum judeţean, D.J. 112D, între localităţile Prejmer şi Lunca Câlnicului. Prin aceasta, a urmărit obţinerea de foloase materiale necuvenite, precum şi de capital electoral pentru alegerile parlamentare care urmau să se desfăşoare în toamna anului 2012 (alegeri în urma cărora a şi devenit deputat).
Aceste lucrări au fost efectuate în proporţie de aproximativ 60% în perioada noiembrie-decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Braşov, fără a exista vreun contract, fără specificaţii tehnice şi fără supraveghere din partea unui diriginte de şantier.
Lucrările au fost executate necorespunzător, nu au fost finalizate, iar în prezent drumul judeţean respectiv se află într-o stare comparabilă cu cea de dinaintea reabilitării, fiind necesare, potrivit estimărilor, aceleaşi reparaţii.
Pentru a crea o aparenţă de legalitate şi pentru a putea justifica decontarea şi plata lucrărilor, firma inculpatului Nica Cristian Dorin a participat la o procedură formală de achiziţie publică, context în care, la instigarea inculpatului Ochi Ion, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câştigătoare societatea omului de afaceri cu un punctaj maxim, deşi oferta depusă nu a fost în realitate analizată.
Mai mult, pentru a-i asigura folosul, inculpatul Ochi Ion i-a determinat pe ceilalţi participanţi care au contestat procedura licitaţiei să-şi retragă contestaţiile formulate.
Comisia de evaluare a ofertelor, din care au făcut parte şi inculpaţii Costea Viorel şi Blaga Nicolae, a fost constituită la data de 12 ianuarie 2012, printr-o dispoziţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov.
În acest sens, la data de 2 aprilie 2012, inculpatul Ochi Ion, în baza împuternicirii emise de preşedintele CJ Braşov, a semnat un contract pentru executarea unor lucrări deja efectuate.
Ulterior, la data de 26 aprilie 2012, firma inculpatului Nica Cristian Dorin a depus un centralizator de lucrări pe luna aprilie 2012 şi situaţia de şantier aferentă aceleiaşi luni, prin care se atesta şi se solicita decontarea unor lucrări în valoare de 2.507.444, 30 lei, ceea ce reprezenta peste 60% din valoarea totală a contractului.
Pe parcursul anului 2012, pentru a evita plata unor penalităţi de către firma omului de afaceri, în baza unor adrese trimise de primarul localităţii Prejmer, inculpatul Şerban Todorică Constantin, la solicitarea inculpatului Ochi Ion şi pe baza unor referate întocmite de inculpatul Costea Viorel, contractul a fost prelungit succesiv prin 4 acte adiţionale, ultima dată la 28.09.2012, prelungindu-se fără termen.
Până la acea dată, lucrările respective nu au fost finalizate şi nici recepţionate, suferind deteriorări semnificative din cauza modului necorespunzător de efectuare a lucrărilor.
În schimbul atribuirii contractului respectiv, inculpatul Ochi Ion a pretins omului de afaceri ca materialele necesare (agregate minerale) să fie achiziţionate de la firma pe care o administra în fapt, lucru care s-a şi întâmplat ulterior. Mai mult, plăţile către această firmă, totalizând 490.000 lei, au fost făcute doar după ce societatea inculpatului Nica Cristian Dorin a primit banii de la CJ Braşov.
Prin acest mecanism, firma beneficiară a contractului de lucrări publice a obţinut un folos necuvenit în valoare de 2.507.444, 30 lei, sumă care reprezintă totodată prejudiciu pentru CJ Braşov.
Facem precizarea că faţă de inculpaţii Blaga Nicolae, director al Serviciului de Administrare Drumuri din cadrul CJ Braşov, la data faptei şi Costea Viorel, şef al Direcţiei de Administrare Drumuri din cadrul CJ Braşov, la data faptei, procurorii anticorupţie au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
De asemenea, faţă de inculpatul Nica Cristian Dorin, director al unei societăţi comerciale, a fost dispus control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată şi dare de mită.
Faţă de Şerban Todorică Constantin, primar al localităţii Prejmer, jud. Braşov, a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit."
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.