Secţia parchetelor militare, acuzată că îşi bate joc de eroii Revoluţiei

Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Justiţiei, Raluca Prună, şi Procurorului General, Bogdan Licu, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, trage un semnal de alarmă cu privire la atitudinea "impardonabilă şi lipsită de temei legal şi factual" a Secţiei parchetelor militare faţă de participanţii la evenimentele revoluţionare din 89, victime ale represiunii armate îndreptate de regimului comunist împotriva propriului popor.

O asemenea atitudine ar trebui, în opinia revoluţionarului, să determine oficial scuze din partea Ministrului Justiţiei, Procurorului General, Ministrului Apărării Naţionale şi chiar a Preşedintelui României.

"Nu are nimeni nevoie de o justiţie înfăptuită prin învoială cu grupările de crimă organizată şi represiune care au re-capturat România începând cu seara de 22 Decembrie 1989!", a subliniat Mărieş.

Scrisoarea unui revoluţionar

"Participanţii la evenimentele din Decembrie 1989 au calitatea de persoană vătămată în urma represiunii şi interes pentru aflarea adevărului şi stabilirea vinovăţiei. Participanţii la evenimentele din Decembrie 1989 au suferit vătămări dintre cele mai diverse, atât fizice cât şi morale sau psihice. Cei care au participat, sunt martori direcţi.

Calitatea de martori direcţi, în timpul unei represiuni de asemenea anvergură, evenimente insurecţionale sau de război, soldat cu o multitudine de victime - prezumă şi calitatea de persoană vătămată. Numeroase persoane au fost împuşcate, rănite, torturate, lipsite de libertate, lovite grav, molestate, supuse la presiuni psihice, ameninţări directe pentru ei sau pentru familiile lor.

Viaţa şi libertatea le-au fost puse într-un permanent pericol.

Potrivit legii române, toţi cei vătămaţi, se puteau constitui şi parte civilă, până la citirea actului de sesizare a instanţei. Dar Justiţia a fost blocată, dosarele nu au mai ajuns în instanţă prin ruşinoasa invocare a prescripţiei. Procurorii militari, cu mici şi notabile excepţii, fiind şi ofiţeri activi ai Ministerului Apărării, având deci o legătură ierarhică cu Ministerul Apărării care este şi parte responsabilă civilmente au încălcat Constituţia, au tergiversat cercetările şi dispreţuiesc hotărârile CEDO care le-au recunoscut unor asemenea participanţi şi militanţi activi inclusiv calitatea de victimă, nu doar de parte interesată în aflarea adevărului despre momentele importante ale tranziţiei de la sistemul totalitare-represiv la democraţie.

Prin hotărârea CEDO Bosnigeanu şi alţi 33 c. România, în cazul unor participanţi la Revoluţia din Decembrie 1989 care nu au fost reţinuţi sau răniţi, s-a admis că au calitatea de a formula plângeri pentru tergiversarea anchetei, în considerarea faptului că evenimentele tragice la care au participat au avut un impact emoţional şi psihic negativ asupra lor, perceptibil şi descris şi la evaluări de specialitate.

Faptul că nu toţi cei vătămaţi s-au prezentat la unităţi spitaliceşti este explicat atât de ordinul dat de la nivelul conducerii superioare a Partidului Comunist Român, prin intermediul direcţiilor sanitare, până în 22 Decembrie 1989 de a fi înregistraţi şi internaţi în spital, unde venea apoi miliţia şi securitatea să facă arestări - sau asasinate în spital ca la Timişoara, urmate de scoaterea ilegală a morţilor din spital, transportarea şi arderea cadavrelor la crematoriul din Bucureşti în cadrul operaţiunii secrete cu nume de cod "Trandafirul".

De exemplu, în Bucureşti, la Spitalul Colţea, mai mulţi martori afirmau că în zilele represiunii s-au prezentat miliţieni şi civili, cu saci de plastic (nylon 6.6) şi au cerut să preia cadavrele, personalul medical opunându-se. Ulterior, după începerea diversiunilor prin Televiziunea Română, era incomod ca, rănit în vreun fel, să te mai expui unui risc suplimentar.

În plus, nimeni nu se gândea atunci că Statul va fi re-capturat de structurile securisto-comuniste cosmetizate şi că anchetarea crimelor şi pedepsirea vinovaţilor ar putea fi întârziate timp de 26 de ani... aşteptând dispariţia făptuitorilor dar şi a martorilor şi părţilor vătămate, intervenirea prescripţiei în plan judiciar - ultraactivând astfel o directivă secretă a CC al PCR luată încă din anii ’60 în ceea ce priveşte anchetarea ministrului de Interne Drăghici şi a complicilor acestuia pentru represiunea şi relele tratamente aplicate deţinuţilor şi opozanţilor anticomunişti.

"Rizipericolul pieirii" din cazul bunurilor a fost permanent întâlnit în timpul represiunii sau diversiunilor teroriste şi antiteroriste provocate de conducătorii politici şi militari instalaţi la conducerea centrală sau regională a Armatei sau organismelor de putere executivă.

Forţe militare de represiune, folosind maşini de luptă dotate cu armament greu şi armament uşor, cu muniţie de război cu capacităţi letale, au tras "în plin" în mulţimile de demonstranţi anticomunişti, de la mică distanţă, în plan orizontal cu ţinta la cap, piept/trunchi. Faptul că se afirmă în mod cinic, că nu toţi manifestanţii au fost împuşcaţi, nu înseamnă că nu a existat în mod real ameninţarea cu moartea pentru fiecare din cei prezenţi lângă cei împuşcaţi, indiferent de robusteţea individuală.

Faptul că trăgătorul a determinat o traiectorie sau alta, în condiţiile tragerilor "în plin", în baza ordinelor criminale sau intoxicărilor provocate prin diversiunile comandanţilor politici şi militari din epocă, ţine de hazard. Oricare dintre participanţi, prezenţi în faţa lanţurilor/cordoanelor/posturilor de trăgători, putea fi victima tirurilor venind dinspre armele de foc letale de care au făcut uz membrii forţelor militare sau paramilitare organizate de Stat.

Rezoluţia Congresului Medicilor din Bucureşti care au operat în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989 şi Mineriadei din iunie 1990 plăgi împuşcate sau au examinat pacienţi şi cadavre confirmă aceste aspecte.

Examinările efectuate de Comisii de medici şi alţi specialişti confirmă sechelele posttraumatice, post-evenimente. În lumea civilizată există o vastă literatură de specialitate în urma cercetării aşa-numitului sindrom post-Vietnam, chiar dacă studiile de victimologie în România au rămas o zonă marginală în sistemul judiciar.

În loc să întrebe de ce nu toţi participanţii au documente medicale care atestă vătămările fizice sau morale suferite, Autorităţile judiciare române ar trebui să explice de ce serviciile de medicină legală nu au făcut autopsii în cazul victimelor din Decembrie 1989.

La coordonatorii centrali ai represiunii şi uneltele lor la nivel regional, până şi procurorii militari au putut constata acelaşi modus operandi şi înainte şi după 22 Decembrie 1989, chiar dacă au omis grav să consemneze în anchetă cine a dat, cu intenţie, ordinele criminale contradictorii, care au avut ca rezultat atâtea pierderi de vieţi omeneşti, deşi nimeni nu mai trebuia să moară după alungarea lui Ceauşescu.

Este impardonabilă şi lipsită de temei legal şi factual opinia impusă în practică de Secţia parchetelor militare că participanţii la evenimentele revoluţionare împotriva cărora s-a îndreptat o represiune armată, cu tactici, tehnică şi armament de război, nu ar avea nici calitatea de persoană vătămată şi nici de persoană interesată în a face plângeri sau contestaţii faţă de tergiversarea fără precedent a soluţionării juste a dosarelor, cu încadrarea juridică la tratamente neomenoase.

Într-un stat de drept care respectă şi aplică prevederile Convenţiei şi ale legilor naţionale în conformitate cu jurisprudenţa Curţii CEDO şi cu principiile prevăzute în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului o asemenea opinie ar trebui să determine oficial scuze din partea Ministrului Justiţiei, Procurorului General, Ministrului Apărării Naţionale şi de ce nu, Preşedintelui României, în calitatea de comandant al forţelor armate - în raport de răul pricinuit acestei ţări, cetăţenilor ei, nu doar prin represiune ci şi prin lipsa unei anchetei efective constatată de CEDO, faţă de asasinatele şi tratamentele inumane care s-au produs în decembrie 1989, când aparatul regimului comunist a declanşat un nou război împotriva cetăţenilor ţării.

Nu trebuie aşteptată o justiţie tardivă ca în cazul Vişinescu! Nu are nimeni nevoie de o justiţie înfăptuită prin învoială cu grupările de crimă organizată şi represiune care au re-capturat România începând cu seara de 22 Decembrie 1989!"