"Decredibilizarea lui Nicuşor Dan nu este în regulă!" Băsescu condamnă iniţiativa S.O.S. România de suspendare a preşedintelui

Băsescu a avertizat, într-o intervenţie la România TV, că atacurile la adresa şefului statului afectează grav stabilitatea instituţională. Fostul preşedinte a punctat că, în ciuda nemulţumirilor legate de deciziile sau ritmul actualei administraţii, utilizarea unor astfel de pârghii politice reprezintă o abordare profund greşită.
"Decredibilizarea lui Nicuşor Dan nu este în regulă. Până la urmă, nu ne place tot ce face Nicuşor; mie nu-mi place lentoarea pe care o are, nu-mi place modul în care condiţionează desemnarea premierului, dar unul mai bun nu avem.
Metoda asta bolşevică, să îndepărtezi preşedintele când nu-ţi convine ceva, am crezut că este specifică PSD-ului, dar să vezi pe unul care îşi spune profesor universitar că are aceleaşi metode… îmi pare rău…”, a declarat Traian Băsescu la televiziunea citată.
Reamintim că Diana-Iovanovici Şoşoacă a anunţat că deputaţii S.O.S. România au început demersul de strângere a semnăturilor pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Nicuşor Dan. Ea a susţinut că peste 400.000 de membri şi simpatizanţi S.O.S. România din ţară şi din diaspora s-au exprimat pentru demiterea preşedintelui Nicuşor Dan.
"Dacă vrem să reinstaurăm statul de drept în România (…) va trebui să ajungem să îl dăm la o parte şi pe Nicuşor Dan", a afirmat Şoşoacă.