Secretarul de stat american sugerează că pedepsirea Chinei pentru generarea pandemiei nu este o prioritate
alte articole
Secretarul de stat american Antony Blinken a rămas evaziv atunci când a fost întrebat dacă Statele Unite vor trage la răspundere regimul comunist chinez pentru modul în care a tratat pandemia COVID-19, spunând că atenţia comunităţii internaţionale ar trebui să fie acordată prevenirii pandemiilor viitoare.
„Cred că problema pentru noi este să ne asigurăm că facem tot posibilul pentru a preveni o altă pandemie, chiar în timp ce lucrăm la acest lucru”, a spus el în timpul unui interviu la CNN „State of the Union”, difuzat pe 28 martie.
O mare parte din acest lucru, a spus el, „este de a asigura că avem un sistem pus în aplicare, inclusiv cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care prezintă transparenţă, care oferă schimb de informaţii, care oferă acces pentru experţi internaţionali la începutul unui astfel de lucru”.
„Şi acolo cred că China, ca orice altă ţară, are obligaţii reale pe care trebuie să le îndeplinească”, a spus el. „Şi asta va necesita multă reformă şi va cere Chinei să facă lucruri pe care nu le-a făcut în trecut”.
Citiți și O nouă carte confirmă că SUA finanţa cercetări pe coronavirusuri în Institutul de Virologie Wuhan
Comunitatea internaţională nu este la primul discurs de acest fel. În 2005, după pericolul create de virusul SARS pe care China l-a lăsat să se scurgă în mai multe ţări occidentale, ţările au creat aşa numitul Regulament Sanitar Internaţional, care impune norme de raportare şi transparenţă, pe care regimul comunist chinez le-a ignorat masiv cu prilejul actualei pandemii, în ciuda clauzelor punitive prezente în Regulament.
Remarcile lui Blinken contrastează cu cele ale predecesorului său, Mike Pompeo, care a criticat deschis lipsa de transparenţă a regimului în ceea ce priveşte virusul Wuhan şi a cerut responsabilizarea Chinei - izbindu-se de un refuz din partea ţărilor europene şi chiar din partea sectorului corporatist - industrial şi financiar - american.
Citiți și Oficial chinez se laudă că s-a vaccinat anti-COVID în martie 2020 - afirmaţia naşte întrebări majore
Joe Biden a anunţat reangajarea Statelor Unite cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii în prima zi în funcţie, inversând decizia de retragere luată de administraţia Trump, care consideră agenţia ca fiind "prea centrată pe China", secretarul de stat de atunci, Mike Pompeo, afirmând chiar că directorul OMS lucrează sub controlul Chinei.
La insistenţele jurnaliştilor care au întrebat dacă acest lucru înseamnă „lipsă de repercusiuni şi măsuri punitive” pentru „daunele produse în întreaga lume de această pandemie”, Blinken a recunoscut necesitatea de a avea „responsabilitate pentru trecut”, fără a elabora ce măsuri posibile ar avea în vedere.
„Cred că accentul nostru trebuie să fie pe construirea unui sistem mai puternic pentru viitor”, a declarat el.
De asemenea, Blinken a refuzat să eticheteze China drept „cel mai mare adversar al Statelor Unite”, spunând că există şi aspecte „competitive”, dar şi „cooperante” ale relaţiei.
Ancheta asupra originii virusului Wuhan
OMS va publica oficial concluziile asupra originii virusului după o aşa-zisă anchetă în Wuhan, pe 30 martie.
Versiunile în lucru ale raportului, care reflectă liniile oamenilor de ştiinţă ale OMS la încheierea călătoriei, au lăsat deschise toate ipotezele, cu excepţia unei scurgeri accidentale de laborator, despre care s-a spus că este „extrem de puţin probabilă”.
Cu toate acestea, emisiunea "60 minutes" a postului CBS din weekend a desfiinţat prezumţia că ancheta OMS în China ar fi fost independentă, arătând că anchetatorii OMS, care au primit viza pentru 4 săptămâni de şedere în China, au petrecut 2 săptămâni în carantină, iar vizitele lor au fost întotdeauna însoţite de cadre ale Partidului. Vizita echipei la controversatul Institut de Virologie din Wuhan, unde se desfăşurau, de mai mulţi ani, programe speciale care creau supervirusuri din coronavirusuri de liliac, a durat doar 3 ore, iar membrii echipei nici nu fuseseră instruiţi să găsească urme de scurgeri din laborator.
Mai mult, unii membri ai echipei OMS - de exemplu Peter Daszak - aveau evidente conflicte de interese şi legături financiare cu China, sau chiar cu Institutul Wuhan.
Departamentul de Stat din cadrul administraţiei Trump a semnalat că, în Institutul de Virologie Wuhan, mai mulţi cercetători s-au îmbolnăvit cu simptome similare COVID-19 înainte ca pacientul zero al versiunii oficiale prezentate de China să aibă simptome de COVID-19.
Regimul comunist chinez a negat orice greşeli comise în administrarea pandemiei, în ciuda faptului că a muşamalizat informaţii legate de mărimea focarului iniţial din Wuhan şi de transmisibilitatea virusului - ba chiar închizând laboratoare care au trimis secvenţa coronavirusului în străinătate şi hărţuind ziariştii locali care transmiteau informaţii despre apariţie unei pneumonii atipice în Wuhan, la începutul anului 2020.
După ce, în cursul anului 2020, China afirma că virusul a apărut în piata de animale vii Huanan din oraşul Wuhan, versiunea oficială a Partidului este, acum, că virusul ar fi ajuns în Wuhan prin produse alimentare congelate importate din străinătate, idee pe care atât OMS, cât şi Centrele SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor au respins-o deja.
Întârzierea raportului OMS a pus sub semnul întrebării independenţa anchetei şi a generat îngrijorări cu privire la posibila influenţă chineză, Beijingul oferind, din 26 martie o "schiţă a anchetei", un lucru pe care criticii îl consideră o încercare de a sugera concluziile raportului final.
"Avem îngrijorări reale cu privire la metodologia şi procesul care a generat raportul respectiv, inclusiv faptul că guvernul de la Beijing pare să fi ajutat la redactarea acestuia", a spus Blinken în timpul interviului CNN.
Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat, în cadrul unui briefing de presă în 26 martie, că actuala administraţie şi-a suplimentat cu personal echipa de sănătate publică la faţa locului în Beijing şi a solicitat o anchetă asupra originii virusului şi a „lipsei de transparenţă din partea chinezilor”.
„Aşa că vom vedea ce spune raportul”, a declarat aceasta. „În cazul în care avem îngrijorări, vom analiza datele subiacente, dacă avem acces la acestea. Şi atunci va trebui să luăm o hotărâre cu privire la ce urmează".