Se fac pronosticuri pentru premiile Nobel
Helmut Kohl, militanta anti-burqa Sima Samar şi specialistul în nonviolenţă Gene Sharp sunt potrivit celor mai recente zvonuri, principalii favoriţi ai prestigiosului premiu pentru Pace. Începutul lunii octombrie coincide cu lansarea inevitabilelor pronosticuri şi speculaţii care precede anunţarea laureaţilor, programată să înceapă pe 8 octombrie.
Potrivit site-ului agenţiei AFP, în acest an, juriile au întărit precauţiile pentru a păstra secret numele laureaţilor. Câştigătorii vor fi anunţaţi începând cu premiul pentru Medicină, începând cu ziua de 8 octombrie şi în fiecare zi se va face cunoscut câştigătorul în câte un domeniu. Ultimul laureat anunţat va fi cel care va câştiga premiul Nobel pentru Economie. În vreme ce în domeniile Medicină, Fizică, Chimie, Economie, câştigătorii sunt de obicei, mai greu de anticipat, cele mai multe pronosticuri se fac la categoriile Pace şi Literatură.
Secretul este însă bine păstrat, Academia suedeză, cea care acordă premiul Nobel pentru Literatură, fiind recunoscută pentru metodele sale - demne de romanele de spionaj - la care recurge ca să evite orice scurgere de informaţii. Nume de cod pentru autori şi coperţi false la cărţile din care juraţii citesc în public sunt doar câteva dintre ”trucurile” la care apelează organizatorii din dorinţa de a păstra surpriza anunţării laureatului.
Cu toate măsurile de precauţie avute în vedere de Academie, anul trecut au existat zvonuri despre o posibilă scurgere de informaţii. Cota la pariuri a poetului suedez Tomas Transtromer, laureat în 2011, a trecut de la 13 la 1 la 2 la 1, cu câteva ore înainte ca Academia să-şi anunţe alegerea, ceea ce atras organizarea unor anchete pentru a putea stabili cum au fost influenţate pariurile. Chiar dacă, în lipsă de probe, investigaţiile au fost abandonate, Academia a decis să întărească precauţiile, astfel că în acest an, numărul persoanelor care au acces anticipat la numele laureatului a fost redus.
231 de candidaţi la ediţia din acest an a premiilor Nobel pentru Literatură
Neoficial, până la această oră se ştie că printre cei 231 de candidaţi la ediţia din acest an a premiilor Nobel pentru Literatură, se numără Bill Clinton, Helmut Kohl şi Bradley Manning, americanul suspectat în cazul scurgerilor Wikileaks.
Şeful Institutului de cercetări pentru pace de la Oslo, Kristian Berg Harpviken, este unul dintre cei care urmăresc îndeaproape lucrările comitetului Nobel şi care furnizează în fiecare an o listă cu posibili laureaţi, dând startul speculaţiilor. Pentru ediţia din 2012, pe lista Şeful Institutului de cercetări pentru pace de la Oslo se numără Gene Sharp, expert american în revoluţia nonviolentă, ONG-ul rus de apărare a drepturilor omului ”Memorial” şi fondatoarea lui, Svetlana Ganuşkina, o publicaţie rusă independentă, ”Echo”, din Moscova şi redactorul său şef, Alexei Venediktov. Pe listă mai figurează doi nigerieni care luptă împotriva abuzurilor comise în numele religiei, arhiepiscopul John Onaiyekan şi Mohamed Sa'ad Abubakar, precum şi preşedintele Birmaniei, Thein Sein. O altă favorită este şi militanta afgană pentru drepturile omului, fost ministru şi militantă împotriva portului de burqa, Sima Samar.
Emoţiile în ceea ce priveşte laureaţii premiului Nobel pentru Fizică sunt cu atât mai mari cu cât speculaţiile în jurul acestui premiu au luat în acest an o întorsătură neaşteptată. Descoperirea în luna iulie a unei noi particule fundamentale, care ar putea fi bosonul lui Higgs, este de o deosebită importanţă în ultima jumătate de secol şi ar putea fi o pretendentă serioasă la premiul Nobel.
Opusul premiilor Nobel
Întocmai precum actorilor de la Hollywood li se oferă o Zmeură de aur, cu o zi înaintea marelui eveniment, pentru a sancţiona cele mai slabe evoluţii, luna trecută au fost acordate premiile anti-Nobel, opusul prestigioasei distincţii.
O maşină "anti-cicăleală", activitatea cerebrală a unui somon mort sau echilibrul forţelor într-o coadă de păr uman au fost ”recompensate” cu premiile anti-Nobel 2012 la Harvard, anunţă AFP.
Potrivit organizatorilor, ceremonia, ajunsă la cea de-a 22-a ediţie, îşi propune să premieze invenţiile care "întâi te fac să râzi şi apoi să te gândeşti".
În această categorie se mai înscrie şi studiul americanilor Craig Bennett, Abigail Baird, Michael Miller şi George Wolford, care au arătat că cercetătorii pot demonstra, prin intermediul unor instrumente complicate şi statistici simple, existenţa unei activităţi cerebrale coerente la orice specie, inclusiv la un somon mort. De asemenea, se precizeazî şi studiul Anitei Eerland, al lui Rolf Zwaan şi Tulio Guadalupe, pentru studiul lor având ca temă "Aplecarea spre stânga face ca Turnul Eiffel să pară mai mic".
De asemenea, premiul anti- Nobel a mai fost acordat în luna septembrie japonezilor Kazutaka Kurihara şi Koji Tsukada pentru "maşina anti-cicăleală". Aparatul înregistrează vocea interlocutorului şi o reproduce la un interval de 0,2 secunde, deranjând astfel vorbitorul şi determinându-l să se oprească.
În domeniul fizicii, trei cercetători au fost recompensaţi cu un premiu anti-Nobel pentru faptul că au calculat "echilibrul forţelor care permit să dea formă şi mişcare părului în formă de coadă de cal la om", în vreme ce premiul pentru chimie i-a fost acordat lui Johan Pettersson pentru rezolvarea dilemei legată de faptul că în anumite case din Anderslov, Suedia, părul oamenilor devine verde.
Şi tot la capitolul ”Lucrări absurde realizate de cercetători reali”, s-a încadrat şi proiectul societăţii ruseşti SKN. Aceasta a primit premiul anti-Nobel pentru pace întrucât a reuşit să transforme "în diamante noi muniţii vechi" din Rusia. O altă instituţie premiată pentru contribuţia sa în domeniul literaturii, de această data, a revenit către US Government General Accountability Office, care a publicat un "raport de rapoarte de rapoarte care recomandă pregătirea unui raport despre rapoarte de rapoarte de rapoarte".