Scandal-monstru în lumea psihologiei. Proiect "distructiv" promovat "de un grup de interese". Şeful Colegiului Psihologilor se plânge că a fost OBLIGAT să-l semneze
În rândul psihologilor, psihoterapeuţilor şi psihopedagogilor este mare fierbere după ce în Parlament a fost depus un proiect de lege care ar urma să reglementeze modul în care îşi desfăşoară profesia. Depus în prag de sărbători, când atenţia oamenilor stă la orice altceva, numai la ce face Parlamentul nu, proiectul e foarte criticat de numeroşi membri ai breslei şi ar fi fost elaborat, acuză ei, fără consultarea lor.
Nemulţumirea în sânul breslei a fost atât de mare încât o parte dintre parlamentarii care şi-au asumat proiectul şi l-au depus la Senat, mai exact deputaţii USR, au anunţat că îşi retrag semnăturile şi sprijinul pentru actul normativ. Decizia a fost luată după ce senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu a avut o dezbatere online cu psihologii şi psihoterapeuţii nemulţumiţi de proiect, care au expus argumentele contra acestuia şi au cerut retragerea lui.
Şi principalele lor nemulţumiri legate de acest proiect se leagă de faptul că sunt trataţi ca un fel de „vacă de muls”. Pentru a putea profesa sunt condiţionaţi de supervizări peste supervizări şi testări standardizate, toate pe bani, evident. Testările, spun ei, sunt o afacere a unor firme de casă care vând teste pe bani grei. O altă problemă majoră este că vechimea în profesie va fi considerată în funcţie de veniturile realizate, nu de munca efectivă. Argumentele profesioniştilor contra proiectului sunt prezentate, pe larg, în a doua parte a articolului. Ei spun că acest proiect este profund viciat, atât de viciat încât nu poate fi refăcut cu amendamente şi cer retragerea lui din circuitul legislativ. De altfel, o petiţie în aceste sens a strâns circa 9000 de semnături.
Şeful Colegiului Psihologilor (CPR), Edmond Cracsner, acuză că a fost obligat să îşi asume şi să sprijine proiectul toxic de lege cu care nu este de acord, vorbeşte despre un grup de interese şi acuză că a fost o grava presiune asupra sa.
Proiectul de act normativ a ajuns în Parlament în septembrie 2025, însoţit de o scrisoare datată 25 mai 2025 şi semnată, digital, de însuşi şeful Colegiului Psihologilor din România (iniţiator al acestei legi), Edmond Cracsner, care lăuda actul normativ, îl recomandă parlamentarilor şi îi ruga să îl preia.
Acelaşi şef al CPR s-a lansat însă acum câteva zile în critici dure la adresa actului normativ. El vorbeşte, într-o postare pe Facebook, despre eşecul Colegiului Psihologilor de a-şi îndeplini misiunea şi opinează că proiectul de act normativ pe care şi l-a asumat sub semnătură este un „reflector crud” al acestei realităţi.
„Colegiul a funcţionat prea des ca un mecanism de recompensă pentru «băieţii deştepţi» din psihologie, nu ca o instituţie care trage profesioniştii şi societatea după ea.(...) Mai grav: nu am reuşit să obţinem o creştere reală şi inteligentă a numărului de psihologi şi psihoterapeuţi acolo unde arde: în şcoli, în spitale, în comunităţi vulnerabile, în sistemul de protecţie a copilului etc. În schimb, am ridicat uneori ştachete şi condiţii peste condiţii, fără să asigurăm în paralel accesul real al populaţiei la servicii şi fără să apărăm ferm profesioniştii în faţa altor reglementări care ne-au ocolit sau ne-au tratat ca decor. A ieşit o ironie amară... Folosesc pluralul, pentru că ascult fiecare critică, nu pentru că am făcut parte din majoritatea care vrea să folosească Colegiul în interes propriu”, scrie el.
Cât despre proiectul în sine, Cracsner scrie că acesta, „în forma şi spiritul în care a fost împins în spaţiul public, a funcţionat ca un reflector crud. Nu doar prin conţinut, ci prin mesajul pe care îl transmite: că profesia poate fi «ordonată» prin filtrări şi condiţionări care riscă să devină instrumente de excludere, nu de protecţie. Iar când apar idei precum evaluări medicale folosite ca potenţiale criterii de eliminare a incomozilor, suntem obligaţi să spunem răspicat: se poate aluneca uşor spre practici care nu au ce căuta într-o democraţie profesională modernă. Nu vreau metafore geopolitice şi nici teatralitate, dar spun limpede: orice mecanism care poate fi întors împotriva libertăţii profesionale e o greşeală de design instituţional.” Postarea integrală poate fi citită aici.
Contactat de Epoch Times pentru a fi întrebat de ce şi-a asumat sub semnătură şi i-a rugat pe legiuitori să preia un proiect despre care el însuşi recunoaşte că e nociv, Cracsner ne-a spus că „a fost obligat”, căci regulamentul de organizare şi funcţionare a CPR îi impunea acest lucru, altfel riscând revocarea din funcţie. El a explicat că în 2023 a atacat în instanţă regulamentul, considerând că e un abuz obligarea lui de a semna acte. A câştigat în octombrie 2025 şi, din acel moment, a putut începe să îşi exprime opinii, spune el.
"Am fost obligat să semnez documentul respectiv. Era o situaţie instituţională din care nu aveam cum să ies”, spune el.
„Ideea este că, în calitate de preşedinte, în conformitate cu regulamentul de organizare şi funcţionare internă, sunt obligat să semnez diverse documente. Regulamentul a adăugat, pe lângă unele situaţii de indisponibilitate, şi această sintagmă: «refuzul de a semna sau de a pune în aplicare hotărâri ale forurilor de conducere». Motiv pentru care, în 2023, după apariţia şi după adoptarea regulamentului respectiv, am acţionat în instanţă Colegiul Psihologilor. De fapt, am atacat regulamentul de organizare şi funcţionare internă, considerând că acolo este un abuz, pentru că indisponibilitatea înseamnă, într-un final, revocarea din funcţie a preşedintelui.
Şi procesul a durat destul de mult, s-a finalizat în octombrie 2025, am câştigat procesul respectiv şi din acel moment pot analiza şi pot decide cu privire la ceea ce semnez, fără să mai fiu obligat să semnez orice document care mi-este solicitat”, a explicat Edmond Cracsner pentru Epoch Times.
Şeful CPR a mai declarat că s-au făcut presiuni asupra lui să trimită actul normativ pe care acum îl critică la Parlament şi a acuzat interese financiare ale unor grupuri de interese.
„Eu, Cracsner, în calitate de preşedinte al Colegiului Psihologilor din România, m-am angajat în faţa diverselor comisii parlamentare, care au analizat 3–4, de fapt, proiecte de legi care vizau profesia de psiholog şi pe care comisiile le-au respins. Unul dintre argumente a fost acela – şi mi s-a solicitat în mod expres să mergem în comunitate – să venim cu un proiect coerent, unanim, acceptat de toţi actorii din domeniul psihologiei, Colegiul Psihologilor, cabinete individuale, forme de exercitare, asociaţii etc., astfel încât să avem o linie de conduită unitară. Lucrul acesta nu s-a întâmplat. A existat o gravă presiune din partea unora dintre colegii mei de a înainta acest proiect în Parlament fără să ţină cont de observaţiile pe care, de altfel, le cunoşteau. (...)
Eu am dorit să modificăm actuala lege a Psihologului. Nu s-a dorit. S-a dorit reluarea unui proiect, PLX 431, care a fost respins în aproape toate camerele. N-a ajuns încă în Plen, din câte ştiu, să fie respins definitiv. Am avut, legat de profesia de psiholog, patru proiecte: PLX-ul privind organizarea profesiei, exact ce propune şi actualul B708, încă un proiect legat de modificări şi completări la legea 213, un proiect al psihoterapiei şi un proiect al analistului comportamental. Din toate aceste proiecte, grupul de lucru desemnat a propus, contrar tuturor elementelor de evidenţă, să mergem să construim un proiect pe PLX-431. Normal, când construieşti un document pe ceva ce deja a fost respins, mi se pare că lucrurile nu sunt de regulă! (...)
NU DAU NUME, DAR SUNT INTERESE legate de formări, interese legate de supervizări, interese legate de instrumente psihologice, instrumente legate, în general, de putere, de cine se deţine controlul, că această organizaţie a ajuns în teren de luptă şi nu de acum. Existenţa noastră de 22 de ani aproape a fost presărată cu astfel de momente.” a declarat şeful CPR.
Întrebat de ce nu a convocat Convenţia Naţională, forul suprem de decizie al breslei, ca să ceară votul acolo pentru proiect, Cracsner a răspuns că nu a avut aprobarea Consiliului Colegiului:
„Pentru că nu am avut girul Consiliului Colegiului. Şi al Comitetului Director. La propunerile mele, şi nu doar ale mele, şi ale altor colegi minoritari din Consiliu, nu s-a dorit acest lucru. S-a constituit o majoritate care, efectiv... E "democraţie", dar nu ai loc să te exprimi în condiţiile în care majoritatea respectivă este aproape opacă la orice iniţiativă pe care o ai.”
Chestionat dacă a făcut sau va face plângere la Parchet, în condiţiile în care ştie că în Colegiu sunt nişte oameni care trag sfori pentru bani, având interese financiare ca această lege să treacă, Cracsner a răspuns: „Deocamdată nu fac plângere, pentru că sunt diverse solicitări, diverse plângeri la Comisia de Deontologie pe diverse teme, astfel încât nu am considerat că este oportun să fac eu un astfel de demers.”
Întrebat despre faptul că i se reproşează lipsa transparenţei în privinţa veniturilor Colegiului, Cracsner a declarat că în fiecare an s-a făcut audit şi că în mandatul lui a fost şi un audit general. Cracsner a admis că rezultatele nu au fost făcute publice şi a afirmat că „am cerut persoanelor de resort de la juridic şi de la financiar, în funcţie de contractele pe care le avem, ce putem face public din ele. Elemente generale niciodată nu au fost ascunse, pur şi simplu s-au dat cifre generale, nu o defalcare a bugetului pe capitole de venituri şi cheltuieli.”
Totodată, şeful CPR i-a criticat pe universitarii care susţin proiectul criticat de colegii săi de breaslă:
„Profesia de psiholog este o profesie reglementată prin legea 200/2004, recunoscută de toate ţările semnatare, în care autoritatea competentă de reglementare în România este Colegiul Psihologilor din România. Profesie reglementată care presupune un titlu de calificare, deci de diplomă universitară, de minimum 3 ani. Deci, diplomă de licenţă de minimum 3 ani. Ce facem cu aceşti absolvenţi ai facultăţilor de psihologie, care nu sunt puţini, sunt peste 4.000? Este o diferenţă între licenţă şi master de 1.000 de locuri.
Pentru absolvenţii de psihologie, competenţele sunt date de diplomă, competenţele nu le dă CPR, CPR în cel mai rău caz le ordonează, competenţele sunt date de diplome, fie de licenţă, fie de master. Pe diploma de master sunt trecute nişte competenţe care se regăsesc în atribuţiile pe care le are psihologul prin lege.
Şi atunci vin şi spun: introducem acces în profesie de la nivel de master, ok, avem noi capacitatea de a impune intrarea în profesie de la master în sus? Atunci, ce fac universităţile? Produc şomeri? Atâta timp cât, repet, legea 200 spune foarte clar: minim 3 ani de studii. De ce nu modificăm? Au fost modificări ale legii 200 de-a lungul timpului? De ce nu au intervenit? În 2007? În 2011? În 2015? Iată, în 2015 am intervenit şi la profesia de psiholog, în paranteză, CPR pentru profesia de psiholog reglementează şi profesia de psihopedagog special, şi profesia de psihoterapeut prin lege. Ce au făcut universităţile? Ce au făcut domnii Dragoş Iliescu, Florin Sava, alţii, care sunt în forurile de conducere ale Colegiului, în acest sens? Câte abordări au fost la Ministerul Educaţiei de a solicita, spre exemplu, comasarea, cum au Medicina, medicii stomatologi şi alţii, a învăţământului în psihologie de 5 sau de 6 ani? Dar e mai simplu să vii în profesie cu ceea ce nu reuşeşti să faci în funcţiile pe care le ai în universităţi, în ACIS, în Consiliul de Acreditare a Diplomelor şi aşa mai departe.
Deci, acolo unde eşti angajat la stat, nu te poţi impune şi vii în profesie unde crezi că totul ţi se cuvine şi poţi să faci orice şi să impui lucrurile astea. Fără să ţii cont. Am avut noi vreo discuţie cu Ministerul Educaţiei? Ministerul Educaţiei, pentru Colegiu, este coordonatorul naţional al autorităţilor competente pentru reglementarea profesiei. Chiar şi în Legea 213, multe dintre actele pe care noi ar trebui să le emitem nu le putem face decât cu acordul sau în cooperare cu Ministerul Educaţiei. A avut acest Colegiu vreo abordare cu Ministerul, a avut domnul Dragoş Iliescu, care a fost în mandatul trecut, domnul Havârneanu, care este şi acum şi a fost şi în mandatul trecut, domnul Sava, care are diverse funcţii în Ministerul Educaţiei? Am avut un ministru al Educaţiei, Daniel David, care este psiholog, a purtat cineva o discuţie pe tema asta? N-a avut loc nicio discuţie pe tema asta, dar se discută de lucrul acesta din 2019, de fapt din 2018”, a explicat profesorul Cracsner.
Proiectul de lege, criticat dur de breaslă
Psihologii care contestă proiectul de lege acuză că noua reglementare a profesiei de psiholog introduce modificări majore care îngreunează semnificativ accesul şi exercitarea profesiei, în special pentru tinerii absolvenţi.
În primul rând, masteratul devine o condiţie obligatorie de intrare în profesie, nu doar de avansare, blocând absolvenţii de licenţă de la orice formă de practică (inclusiv sub supervizare) pentru cel puţin doi ani. Impunerea unui prag rigid de 300 de credite ECTS invalidează automat diplomele de master de 60 sau 90 de credite, deşi acestea sunt acreditate de Ministerul Educaţiei şi ARACIS, forţând studenţii să urmeze doar programele mai lungi şi costisitoare, reiese dintr-o analiză semnată de Corina Neagu şi publicată în Republica. La acestea se adaugă un examen naţional standardizat, organizat de Colegiul Psihologilor, care întârzie suplimentar intrarea efectivă în profesie şi ridică semne de întrebare privind relevanţa sa practică. Potrivit unor psihologi consultaţi de Epoch Times, această evaluare standardizată este de fapt o afacere care aduce profituri semnificative unor firme bine conectate.
Referitor la evaluarea standardizată propusă de deţinătorii firmelor de măsurare, prof. univ. dr. Lavinia Bârlogeanu, autoare de cărţi în domeniul psihologiei şi cunoscut terapeut, crede că aceasta indică:
1. Un aspect de corupţie: folosirea unei poziţii de putere în Colegiu pentru atragerea de bani care urmează să meargă către firmele de testare, deţinute de cei care au elaborat proiectul.
2. Inadvertenţă dintre evaluarea standardizată şi competenţele din domeniul psihoterapiei, riscul îndepărtării de esenţa actului terapeutic şi scăderea calităţii actului terapeutic.
3. Anihilarea furnizorilor de formare profesională prin mutarea funcţiei de evaluare a competenţelor terapeutice de la specialiştii care cunosc domeniul către o instituţie administrativă, Colegiul psihologilor, care urmează să deţină puteri discreţionare asupra actorilor din sistem.
4. Restricţionarea accesului la profesia de psihoterapeut prin impunerea obligativităţii diplomei de psiholog, ceea ce înseamnă discriminare, scăderea calităţii actului terapeutic prin eliminarea umaniştilor din această profesie şi, mai ales, exclusivizarea tipului de terapie cognitiv-comportamentală. Acesta este deja un imperialism deşănţat care trebuie devoalat şi împiedicat să se pună în act. Lumea noastră se distruge pas cu pas din cauza anihilării competenţelor umaniste, iar propunerea de lege B708 da o lovitură de graţie umanismului şi calităţii oamenilor din sistem.
"Psihoterapia este mai mult decât tehnică, este un sistem de valori şi este despre un sistem de valori, este CALITATE, nu bifare, memorare şi reproducere, e un proces viu, nemăsurabil, dar vizibil cu o claritate de netăgăduit în elaborarea şi prezentarea cazurilor clinice", a declarat doamna Bârlogeanu pentru Epoch Times.
O altă prevedere controversată din proiect este cea care condiţionează recunoaşterea vechimii profesionale de atingerea unui prag minim de venit anual, penalizând psihologii debutanţi, activitatea în zone defavorizate şi serviciile cu rol social.
Cea mai controversată prevedere din proiectul de lege este însă cea de la articolul 45, care prevede că vechimea se calculează în funcţie de banii câştigaţi. Mai exact, art. 45 stipulează că vechimea în muncă este recunoscută doar dacă psihologul obţine un venit net anual egal cu cel puţin 12 salarii minime brute. Deci un psiholog care face voluntariat sau care lucrează cu categorii defavorizate şi, între timp, plăteşte supervizare, teste şi eventual mai locuieşte şi cu chirie va avea surpriza că vechimea în muncă să nu îi fie recunoscută.
Legea introduce şi ideea de drept de practică cu termen de expirare: stagiarii care nu promovează examenul de specialist în maximum şase ani îşi pierd definitiv dreptul de a profesa.
În plus, limitarea coordonării stagiilor de practică doar la psihologi cu grade superioare va reduce drastic numărul locurilor de practică pentru studenţi.
În ansamblu, proiectul concentrează o putere excesivă în mâinile Colegiului Psihologilor, cu mecanisme insuficiente de control şi transparenţă, îndepărtându-se de modelele europene în care dreptul de practică este garantat şi supravegheat de stat.
Tot despre putere excesivă în mâinile Colegiului Psihologilor vorbeşte şi Andreea Talmazan, unul dintre psihologii consultaţi de Epoch Times. Ea subliniază într-o analiză pentru redacţia noastră lipsa de transparenţă a CPR şi că testarea psihologilor a devenit o afacere foarte bănoasă.
"Colegiul Psihologilor din România, am constatat după ce am început să fac cercetări din dorinţa de a afla mai multe informaţii, este un stat în stat. Cu excepţia ANAF-ului şi a instituţiilor din Justiţie care au anumite competenţe, pe conducerea colegiului nu o verifică nimeni. Spre exemplu, de când cu proiectul de lege B708 am aflat că CPR nu are comisie de cenzori, că rapoartele de audit nu au mai fost publicate pe site din anul 2019. Cu alte cuvinte noi nu ştim cum se cheltuie mai bine de 2 milioane de euro pe care Colegiul le colectează anual din cotizaţii şi alte taxe. Aflăm că la conducerea Colegiului în diferite foruri se învârt aceiaşi oameni (pe modelul rotaţiei cadrelor din comunism) din mediul universitar românesc. Aflăm că aceşti oameni au devenit milionari în euro pentru că există acea obligaţie ca fiecare psiholog care doreşte să îşi deschidă cabinet şi să intre în supervizare, adică pe parcursul profesional, trebuie să achiziţioneze obligatoriu o baterie de teste. Baterie care costă 1500 de lei cea mai ieftină. Aflăm de la colegii care lucrează prin ţările europene că acestea sunt mai scumpe decât variantele lor originale din Statele Unite sau Marea Britanie.
Prin proiectul de lege L708, aceiaşi oameni din mediul universitar care se perindă prin funcţiile de conducere vor să rezolve o problemă pe care tot ei au creat-o. Reclamă ei proasta pregătire a absolvenţilor de facultăţi de psihologie la intrarea în profesie. Facultăţi pe care tot ei sau cei din grupul lor de interese le conduc. Şi atunci introduc un examen de intrare în profesie, spun ei pe modelul avocaţilor, judecătorilor, medicilor. Mai spun că e nevoie ca pentru fiecare treaptă de specializare să fie introdus un alt examen standardizat. În condiţiile în care tot ei au şi masteratele pe care este obligatoriu ca absolvenţii de psihologie să le urmeze dacă vor să înainteze în profesie. Adică nu au încredere nici în calitatea masteratelor pe care tot ei le conduc.
Apoi, în proiectul de lege B708, la art. 13 se prevede că forurile de conducere pot cere oricând un aviz medical în baza căruia sau în lipsa căruia un practicant îşi poate pierde dreptul de practică. Acest tip de măsura este similară cu măsurile securităţii comuniste, care te scotea 'nebun' şi te interna sau te băga la reeducare sau îţi pierdea urma pe marile şantiere ale patriei. O astfel de măsură care nici măcar nu este detaliată în lege, ci este lăsată la latitudinea Statului care pe de o parte nu există, pe de altă parte poate fi modificat prin măsuri interne funcţie de nevoile conduceri. Cu alte cuvinte, poate fi folosită cu uşurinţă ca armă împotriva celor care sunt critici, vocali, contestatari ai conducerii, oricare ar fi ea.
Actualul proiect de Lege subordonează un întreg domeniu de practică, cum este Psihoterapia, psihologiei. Asta în condiţiile în care domeniul psihoterapiei este reglementat separat sau în proces de a fi reglementat separat în majoritatea ţărilor europene, cu câteva excepţii din fostul bloc comunist, printre care şi România. Prin proiectul propus nu se îmbunătăţeşte situaţia actuală, dimpotrivă. Practicienilor care şi-au obţinut drepturile de practică în statele europene nu vor putea practica în România pentru că nu le va fi recunoscut parcursul academic în lipsa licenţei în psihologie. Pentru că în ţările europene pot deveni psihoterapeuţi licenţiaţi în diferite domenii, dar care urmează un program e formare riguros.
Unul dintre cele mai umilitoare şi mai costisitoare aspecte ale organizării Colegiului Psihologilor din România este împărţirea pe domenii, patru mai exact, clinică, educaţie, muncă şi securitate naţională. Dacă un practician îşi doreşte să aibă atestate în fiecare domeniu astfel încât să poată activa şi să poată încheia contracte cu mai multe entităţi, trebuie să facă câte un master pentru fiecare domeniu, să treacă prin proceduri de supervizare pentru fiecare domeniu, să plătească formări pentru fiecare domeniu. Masteratele costă de la 5000 de lei pe an în sus. Şedinţele de supervizare trebuie să întrunească un minim de 150 iar costul uneia este de 200 de lei în sus. Programele de formare costă de asemenea de la 5000 de lei pe an în sus şi durează între 2 şi 6 ani. Psihologii sunt printre cele mai bine pregătite bresle pe hârtie, dar, spre deosebire de medici, judecători, procurori, avocaţi, arhitecţi, le fac exclusiv pe banii lor. Aici trebuie menţionat că în nicio ţară din Europa nu există o astfel de împărţire pe domenii, cu excepţia Ungariei şi Rusiei", subliniază Andreea Talmazan.
Şi printre psihopedagogi este revoltă legată de acest proiect.
„Proiectul de lege B708/2025 reprezintă o tentativă de «absorbţie profesională» agresivă, prin care Colegiul Psihologilor (CPR) preia sub controlul său o profesie de sine stătătoare – psihopedagogia specială. Prin acest proiect, specializarea universitară de lungă durată, de 4 sau 5 ani (sistem pre-Bologna) sau de 3 ani (sistem Bologna), este transformată în competenţă, iar domeniile noastre de activitate sunt preluate abuziv şi devin subdomenii ale psihologiei. Astfel, absolvenţii de Psihopedagogie Specială ajung să desfăşoare «activităţi» subordonate psihologiei. Acest lucru va genera un impact devastator asupra specialiştilor şi asupra beneficiarilor”, punctează Laura-Simona Ciocoiu, psiholog specialist supervizor în Psihopedagogie Specială, psihoterapeut specialist, logoped, într-o amplă analiză pentru Epoch Times.
Ea mai arată că, prin mutarea Psihopedagogiei Speciale exclusiv în domeniul „educaţie” şi scoaterea ei din sfera „sănătăţii”, specialiştii nu vor mai putea deconta serviciile prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), ceea ce va duce la costuri dublate pentru părinţi:
„Familiile copiilor cu dizabilităţi vor fi obligate să plătească de două ori: o dată psihopedagogul/logopedul care face terapia şi a doua oară un psiholog clinician care doar «oficializează» rezultatele prin raportul psihologic pe care are monopol”, punctează specialista. Analiza completă poate fi accesată aici.
O altă mare nemulţumire a psihologilor, psihoterapeuţilor, psihopedagogilor este că nu au fost consultaţi. Multe filiale din ţară n-ar fi fost consultate, susţin ei. Ei sunt nemulţumiţi şi de faptul că proiectul nu a fost trimis spre analiză şi votat de Convenţia Naţională a Colegiului Psihologilor, forul suprem de decizie al Colegiului. Conducerea CPR a decis, majoritar, că nu e necesar, lucru considerat revoltător de către contestatarii proiectului.
Mai mult, consultarea breslei ar fi fost privită cu dispreţ de unii dintre cei care au contribuit la redactarea proiectului. În urmă cu două zile, prof. univ. dr. Lavinia Bârlogeanu de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Bucureşti semnala într-o postare că „un profesor universitar care a influenţat masiv proiectul de lege B708 – vizând reglementarea profesiei de psiholog şi psihoterapeut, pe domeniul aflat în sfera lui de interese (măsurarea) – întrebat fiind de ce nu au fost consultaţi psihologii şi psihoterapeuţii în legătură cu acest proiect, răspunde: «Nu întrebăm găinile cum să le facem coteţul!»”.
Găinile sunt foşti studenţi, găinile sunt profesioniştii cărora domnul profesor, obsedat de evaluarea standardizată, vrea să le numere exact penele, să ştie cât sunt ele de lungi, de dese, ce culori au şi, mai ales, dacă penajul şi cotcodăcitul se încadrează în standardele prevăzute de firmele de testare. Nu-i de ici, de colo, măsurătoarea decide dacă găina păstrează dreptul de practică deja câştigat! Auzind metafora (sau poate nu era o metaforă?) acestui profesor, mi-am amintit de discursurile ceauşiste despre păsările ouătoare şi iată cum reînvie imaginea din trecut în obsesia cantităţii: câte ouă faci e cuantificabil şi generează bani, iar oamenii de afaceri (firmele de testare) sunt interesaţi de profit (o mărime cuantificabilă), nu e treaba lor calitatea vieţii (tipul de coteţ) şi a minţii găinilor, căci se presupune că oricum nu au prea multă şi atâta câtă e, nu poate fi cuantificată, deci e irelevantă. Relevant e să cotcodăcească într-un anumit fel, cât mai încet dacă se poate, şi să fie productive, să facă ouă”, mai adaugă Lavinia Bârlogeanu într-o postare pe Facebook.
