Scandal la Institutul Revoluţiei: Fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, demis de un fost deputat PSD care a făcut puşcărie
alte articole

Secretarul general al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD), Emilian Cutean, fost deputat PSD, este acuzat de comportament abuziv de către o parte dintre angajaţi şi de directorul general al instituţiei, Petre Roman, după ce l-a demis pe directorul ştiinţific, Andrei Ursu, relatează Adevărul.
Andrei Ursu - fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, care a murit în închisorile comuniste - a fost demis vineri seara din funcţie pe motiv că nu ar îndeplini condiţiile pentru ocuparea postului, decizia fiind luată în timp ce el şi o echipă de cercetători participau la o conferinţă ştiinţifică, eveniment la care participase inclusiv premierul Nicolae Ciucă.
Potrivit sursei citate, decizia a fost luată de Colegiul Naţional al IRRD (cel care decide numirea directorului general, a directorului ştiinţific şi a secretarului general), la doar o zi după ce acelaşi for discutase un conflict instituţional, în care mai mulţi cercetători îl acuzau pe secretarul general al IRRD, Emilian Cutean, de abuzuri interne.
Colegiul Naţional, conform Adevărul, ar fi controlat încă de revoluţionari din aripa Ion Iliescu.
Şedinţa de joi, când a fost discutată speţa, dar şi cea de vineri, când a fost luată decizia demiterii, a fost condusă de Emilian Cutean.
Totodată, continuă ziarul citat, pe decizia de eliberare apare numele lui Alexandru Mironov, preşedintele Colegiului Naţional al IRRD, adică omul care l-ar fi putut demite pe Ursu, însă la semnătură este cea a lui Cutean.
La rândul său, într-un e-mail adresat celor din Colegiul Naţional, persoanelor din Consiliul Ştiinţific, dar şi altor angajaţi, directorul general al IRRD Petre Roman precizează că nu ar exista un document de delegare din partea lui Mironov, astfel încât Cutean să fi avut dreptul de a semna un asemenea act:
“Dl Cutean Emil semnează în numele şi pentru Preşedintele IRRD în funcţie, Alexandru Mironov. După consultarea cu dl Mironov, aflăm că nu există niciun document care să ateste delegarea de atribuţii către dl Cutean şi cu atât mai puţin delegarea pentru eliberarea din funcţie a Directorului Ştiinţific al IRRD. Este uzurpare de funcţie în formă agravantă”.
Conform Adevărul, miza scandalului este că Ursu nu ar fi îndreptăţit la ocuparea funcţiei, întrucât nu ar îndeplini criteriile de studii, dar aici mai multe instituţii ale statului au opinii divergente. Mai exact, continuă sursa citată, pe 15 iulie 2022, Ministerul Muncii, prin semnătura lui Marius Budăi, amintea faptul că IRRD-ului nu îi e aplicată legislaţia din “sistemul naţional de cercetare-dezvoltare”, pentru a fi nevoie de concurs, directorul ştiinţific fiind numit prin decizie.
Reamintim că, în 2012, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe fostul deputat PSD şi şef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, Emilian Cutean, la cinci ani de închisoare cu executare, acesta fiind acuzat de procurorii DNA că a iniţiat o hotărâre de Guvern în 2004, prin care s-a aprobat acordarea a peste 300.000 de lei Asociaţiei de revoluţionari “Club 22”, pe care o înfiinţase şi al cărei preşedinte era.
Cutean a executat doar trei ani şi două luni din sentinţă pentru că a câştigat la CEDO un proces împotriva statului român pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil. În aprilie 2016, Curtea de Apel a desfiinţat decizia penală din 2012, însă după rejudecarea procesului, în 2019, statul a menţinut o pedeapsă de trei ani şi două luni, exact perioada executării, potrivit Ziare.com.
Articolul integral aici.