Scamatoria lui Huang Jiefu: Ascunderea recoltării forţate de organe de la prizonieri de conştiinţă ce are loc în văzul lumii

Astfel, în luna octombrie, ziarul Beijing Youth a raportat că Societatea Internaţională pentru Transplanturi şi Achiziţionare de Organe a anunţat că va accepta doctorii chinezi specializaţi în transplanturi pentru a deveni membri, a susţine lucrări la conferinţele societăţii şi a publica materiale în jurnalele medicale.

Dacă este adevărat, această suspendare a unor interdicţii anterioare are loc după un an în care anumite organizaţii medicale occidentale au făcut o publicitate pozitivă aşa ziselor “reforme” ale sistemului chinez de transplanturi, aparent condus de Huang Jiefu.

În luna august, Huang a primit Premiul Gusi pentru Pace pentru “drepturile omului” şi la sfârşitul lunii noiembrie a primit Premiul Wu Jieping pentru Cercetare Medicală.

Organe de la deţinuţi

În contextul acestei onorări a doctorului Huang, New York Times a publicat un articol care a ridicat o întrebare incomodă. Marile speranţe pentru transformarea sistemului chinez de transplanturi stau într-o promisiune făcută de Huang Jiefu cu un an în urmă, conform căreia statul chinez urma să creeze un sistem de donare voluntară de organe care respectă standardele internaţionale.

Noul sistem nu ar mai utiliza organe de la deţinuţi executaţi – sau, altfel spus, nu vor mai fi executaţi anual mii de condamnaţi la moarte şi prizonieri de conştiinţă pentru a le fi prelevate organele.

New York Times a observat, însă, că în primul an sub noul sistem chinez de transplanturi de organe – care ar trebui să nu mai folosească organe de la prizonieri executaţi – oferta de organe a Chinei nu a scăzut. Cum este posibil? New York Times a citat o declaraţie făcută anterior de Huang, care a susţinut că organele deţinuţilor ar putea totuşi să fie utilizate în continuare dacă este vorba de “donaţii voluntare”.

În 18 noiembrie, la o zi după articolul publicat de New York Times, Huang a reacţionat. El s-a întâlnit cu reporterul care a ridicat această întrebare neconfortabilă şi a făcut ceea ce face el în mod obişnuit. A încercat să devieze atenţia celor care ar putea dori să afle mai multe despre acest subiect.

Huang a negat că ar fi declarat vreodată că organele prizonierilor executaţi vor fi incluse în noul sistem de donare voluntară, adăugând că el a discutat doar la nivel teoretic şi filozofic.

Dar, de fapt, nu numai Huang a declarat în mai multe ocazii că organele prizonierilor executaţi vor fi incluse în donaţiile “voluntare”, ci şi alţi doctori specializaţi în transplanturi de organe au precizat acelaşi lucru. Multe organizaţii media chineze oficiale l-au citat pe Huang afirmând lucruri similare de multe ori în ultimii câţiva ani, fără ca acesta sau altcineva să fi protestat împotriva respectivelor afirmaţii.

Faptul că organele de la deţinuţi urmau să facă parte [pe ascuns] din sistemul de donare “voluntară” trebuie să fi făcut parte din agenda de lucru aprobată de regimul chinez. Totuşi, lucrurile au atras atenţia după ce New York Times (NYT) a descoperit că datele şi calculele privind donaţiile “voluntare” nu aveau sens.

Conform reporterului de la Beijing Youth care l-a însoţit pe jurnalistul de la NYT la întâlnirea cu Huang, acea întâlnire nu a fost cerută nici de Huang şi nici de NYT. Întâlnirea a fost aranjată de Comisia Naţională chineză pentru Sănătate şi Planificare Familială (CNSPF). Acest lucru înseamnă că cineva de la un nivel înalt din cadrul regimului chinez nu a fost bucuros de articolul NYT şi i-a ordonat lui Huang să repare situaţia.

Cine este Huang Jiefu

Occidentalii au văzut de mult timp China ca o reflexie a propriilor lor dorinţe, o slăbiciune pe care chinezii au devenit tot mai experţi în a o manipula. În 4 decembrie 2014, când Huang Jiefu a anunţat că statul chinez, începând cu 2015, va utiliza doar donaţii voluntare de organe, el a devenit un element principal pentru dorinţa Occidentului de a crede că Beijingul nu îşi va mai folosi sistemul medical pentru a comite crime împotriva umanităţii.

Acele dorinţe au persistat în faţa unor fapte clare: Huang nu a avut niciodată autoritatea de a aplica vreo reformă; nicio lege şi niciun regulament din China nu recunosc presupusa interdicţie în ceea ce priveşte utilizarea organelor de la deţinuţi executaţi; şi, noul sistem de donare voluntară a organelor nu are niciun fel de structură de funcţionare sau sursă de donatori.

Mass media vestică se referă în mod tipic la Huang ca la fostul viceministru al sănătăţii. Uitaţi de acel titlu, deoarece “fostul” viceministru nu are nicio autoritate pentru a anunţa o nouă politică, regulă sau un nou regulament.

În Baza de Date oficială a Liderilor Chinezi, Huang Jiefu are o singură poziţie, şi anume, cea de director adjunct al Comitetului Central pentru Îngrijirea Sănătăţii – care se ocupă de îngrijirea sănătăţii principalilor lideri de Partid şi de stat. În mod evident, acest titlu nu îi oferă lui Huang autoritate în privinţa reformării sistemului de transplanturi şi niciodată [acest titlu] nu a fost folosit în rolul său public.

Conform propagandei regimului chinez, Huang este preşedinte al Comitetului pentru Donaţii şi Transplanturi de Organe Umane (CDTOU). Totuşi, Comitetul pentru Donaţii şi Transplanturi de Organe este văzut doar în rapoartele media chineze, nu are propriul său website şi nu este listat sub nicio agenţie de stat, nici chiar pe website-ul CNSPF, care ar trebui să supervizeze de fapt acest presupus Comitet.

În noiembrie 2005, Huang a anunţat că majoritatea organelor transplantate au provenit de la prizonieri executaţi. De atunci, el a fost perceput ca fiind singura persoană însărcinată cu tot ceea ce are legătură cu obţinerea organelor. Totuşi, nici măcar o agenţie sau vreun oficial, fie de Partid sau de stat, nu au aprobat sau susţinut public activităţile lui Huang.

De fapt, afirmaţia lui Huang din 2005 a fost negată de două ori de către agenţiile de stat în 2006. Prima dată de către purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez pentru Afaceri Externe şi apoi de către purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Sănătăţii.

Fără bază legală

Când Huang a început să afirme că Beijingul nu va mai utiliza organe de la deţinuţi executaţi, el a făcut acest lucru fără nicio bază legală.

China are trei regulamente în privinţa transplanturilor de organe.

Dispoziţiile Provizorii din 1984 ale Curţii Supreme, ale Procuraturii Supreme şi ale câtorva ministere reprezintă singura directivă care reglementează modul de utilizare a organelor provenite de la un deţinut executat. Acest regulament este încă activ.

Un regulament preliminar a fost anunţat în 28 martie 2006. De ce atunci? La începutul lui martie 2006, ziarul Epoch Times a dezvăluit o poveste cutremurătoare: statul chinez era implicat în recoltarea forţată de organe pe viu de la practicanţi Falun Gong. Şi regimul s-a grăbit să răspundă. În 31 martie 2007, acest regulament preliminar a fost înlocuit cu unul emis de Consiliul de Stat.

Noul regulament a stabilit că donaţiile de organe trebuie să fie făcute voluntar şi fără ca donatorul să fie plătit. De asemenea, s-a stabilit că donatorul trebuie să aibă o competenţă deplină pentru a putea dona. Dar, nu s-a menţionat nimic dacă organele provenite de la deţinuţi executaţi ar putea fi folosite.

Cel de-al treilea regulament a fost emis în august 2013 de către CNSPF. Acesta interzice spitalelor să obţină sau să aloce organe direct din sălile de tribunal, dar nu interzice utilizarea organelor de la deţinuţi executaţi.

Pe scurt, există un regulament care permite şi niciun regulament care să interzică recoltarea de organe de la deţinuţi executaţi.

Există un lucru interesant în privinţa acestor prevederi legale. Chiar dacă este un singur regulament care guvernează utilizarea organelor de deţinuţi executaţi, Huang Jiefu, şeful public al comunităţii chineze de transplanturi, susţine că nu a auzit niciodată de el.

O anecdotă de acum câţiva ani ar putea arunca lumină asupra acestei situaţii. Fiind întrebat ce legi interzic mass mediei să raporteze despre Revoluţia de Iasomie din China, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a răspuns: “Nu folosiţi legea ca un scut”. În China legile sunt unelte ale Partidului Comunist Chinez şi nu se doreşte să fie aplicate împotriva Partidului.

Huang nu trebuie să susţină că a citit legile care reglementează transplanturile de organe. Acele legi sunt irelevante.

Noul sistem de donare de organe

În timpul interviului din 18 noiembrie 2015, Huang a declarat reporterului de la Beijing Youth că cele mai importante două agenţii implicate în donaţiile de organe, Crucea Roşie şi CNSPF nu s-au coordonat corespunzător. Aceste două agenţii, acţionând împreună, au creat Comitetul pentru Donaţii şi Transplanturi de Organe la 1 martie 2014. Dar acest Comitet, în numele căruia Huang vorbeşte despre donaţii de organe, există doar cu numele. Huang a declarat reporterului că nu a avut loc nicio întâlnire a acestui comitet. Ca preşedinte al comitetului, Huang a susţinut că se simte neajutorat şi cu adevărat îngrijorat.

Huang a dezvăluit un alt detaliu. În 2012, a fost creat Centrul pentru Administrarea Donaţiilor de Organe Umane din China. Susţinut de Consiliul de Stat, acest Centru a avut 16 membri. Până acum, Centrul nu a funcţionat bine datorită coordonării ineficiente şi lipsei de claritate privind responsabilităţile celor două agenţii de stat aflate la conducere, Crucea Roşie şi CNSPF.

Atunci, conform lui Huang, sistemul de donare voluntară al Chinei depinde de două organizaţii cheie, un comitet de conducere şi un centru executiv, care fie nu îşi coordonează bine activitatea fie nu funcţionează deloc.

Bineînţeles, pentru ca un sistem de donaţii voluntare să funcţioneze este nevoie de donatori. Datorită interdicţiilor culturale, chinezii nu s-au oferit voluntari pentru donarea organelor lor. Acest lucru este greu de schimbat peste noapte.

Din 2003 până în mai 2009, în întreaga Chină au avut loc doar 131 de cazuri de donare voluntară de organe. În 2015, acest număr este estimat a fi ajuns la 2.500. Huang şi alţi doctori chinezi atribuie acest lucru exploziei bruşte în donaţii – explozie datorată suspendării utilizării organelor de la deţinuţi executaţi şi a “corectitudinii” şi “transparenţei” noului sistem de donare de organe.

Deşi presupusa suspendare a utilizării organelor de la deţinuţi executaţi ar forţa doctorii, spitalele şi intermediarii de organe să găsească surse alternative de organe, totuşi se pare că acest lucru nu a încurajat cetăţenii chinezi să devină doatori. În ceea ce priveşte donatorii individuali, nu există nicio diferenţă între 2015, 2014 şi 2003.

Conform lui Huang Jiefu, chiar dacă există 300.000 de oameni care au nevoie de transplanturi de organe în China în fiecare an (numărul neoficial este de 1,5 milioane), pe lista de aşteptare sunt luate în calcul doar 20.000 de persoane. Motivul? Doar aceşti 20.000 îşi pot permite operaţia. În China, fără nicio excepţie, doar bogaţii pot beneficia de transplanturi de organe. Aceasta este “corectitudinea” sistemului despre care Huang a declarat că va încuraja oamenii să îşi doneze organele.

Munca lui Huang

Chiar dacă nu există nicio dovadă că sistemul de donare voluntară a organelor a funcţionat vreodată, eforturile lui Huang Jiefu în sectorul relaţiilor public par să fi dat roade.

În martie 2015, într-un interviu la postul de televiziune din Hong Kong Phoenix TV, Huang a indicat cu tărie că fostul şef al securităţii chineze Zhou Yongkang a fost implicat în recoltarea de organe. Această intervenţie din partea lui Huang în controversa legată de recoltarea de organe din China se potriveşte cu tiparul observat în cadrul primelor sale comentarii făcute în noiembrie 2005.

În mod simultan, Huang atrage atenţia asupra chestiunii recoltării de organe de la deţinuţi executaţi în timp ce evită să menţioneze sursa reală a majorităţii organelor: practicanţii Falun Gong întemniţaţi. Dar, în ultimii zece ani, un număr tot mai mare de dovezi s-a referit la recoltarea în masă de organe de la practicanţi Falun Gong – apeluri telefonice cu doctori chinezi care au recunoscut că organele provin de la aceşti practicanţi; teste de sânge şi examene medicale făcute doar practicanţilor închişi în lagărele de muncă; mărturii ale unor surse interioare din China; şi coincidenţa unei explozii puternice a numărului de transplanturi de organe la scurt timp după începerea în 1999 a persecuţiei împotriva Falun Gong, o practică tradiţională spirituală chineză care are la bază valorile adevăr, compasiune şi toleranţă.

Şi, astfel timp de zece ani, Huang s-a comportat precum un scamator pe scenă: le-a cerut organizaţiilor media şi organizaţiilor profesioniste din Occident să îşi îndrepte privirile către deţinuţii executaţi dar, în acelaşi timp, le-a distras atenţia de la elefantul din cameră, adică practicanţii Falun Gong ucişi pentru organele lor.

Analizând modul în care sistemul chinez de donare voluntară a organelor a început de la zero şi acum se declară că funcţionează perfect, există numai două posibilităţi. Una, este vorba de un miracol. A doua, sistemul funcţiona deja de ceva timp şi s-a îmbunătăţit constant de-a lungul anilor, înainte să fi fost “creat” în mod oficial.

Dar sistemul pe care lumea a început să îl onoreze nu este un sistem de donaţii voluntare. Este un sistem al recoltării forţate de organe de la prizonieri de conştiinţă, în special de la practicanţi Falun Gong.