Şase persoane reţinute pentru abuzuri asupra pacienţilor dintr-un azil din Bulgaria

(Christopher Furlong / Getty Images)
Redacţia
11.06.2025

Şase persoane au fost arestate într-o localitate din Bulgaria, fiind suspectate că au bătut şi drogat pacienţi dintr-un azil privat pentru persoane vârstnice şi persoane cu demenţă sau alte probleme de sănătate mintală, au anunţat luni autorităţile, potrivit Reuters.

La fel ca în alte părţi ale Europei, veniturile din Bulgaria nu au reuşit să ţină pasul cu creşterea costurilor îngrijirii persoanelor vârstnice şi a celor care necesită îngrijiri medicale, iar câţiva furnizori au exploatat pacienţii vulnerabili, oferindu-le îngrijiri sub standard sau chiar abuzive.

„Cel mai înfricoşător lucru pe care l-am văzut au fost persoanele supuse abuzurilor fizice constante – legate, bătute, există şi dovezi de drogare”, a declarat Ivan Krastev, viceministru al Muncii şi Politicii sociale, pentru Nova TV.

Vineri, poliţia a descins într-un azil cu 75 de rezidenţi din satul Yagoda, din centrul ţării, arestând cinci persoane sub suspiciunea de rele tratamente aplicate pacienţilor, iar o altă persoană a fost arestată duminică.

Aceştia sunt acuzaţi de sechestrare ilegală şi obstrucţionarea liberei circulaţii, neacordarea asistenţei necesare unei persoane în pericol, violenţă fizică şi vătămare corporală, a declarat luni reporterilor procurorul districtual Tanya Dimitrova.

11 pacienţi au fost duşi la un spital de stat din apropiere, iar ceilalţi 64 au fost luaţi de rude sau cazaţi în instituţii de stat.

Presa bulgară a relatat că unii pacienţi au fost găsiţi cu picioarele legate, sub influenţa narcoticelor sau închişi în camere fără igienă adecvată, fără aşternuturi şi fără contact cu lumea exterioară.

„Ne închid ca pe câinii. Ne dau două felii de pâine şi, în căldura asta, nu deschid uşa să intre aerul, de teamă că vom fugi. Au fost patru ani foarte grei. Dumnezeu m-a ajutat. Mulţi oameni au murit de foame, fără medici, cu răni, legaţi”, a declarat Milka Raeva, o pacientă în vârstă de 70 de ani, pentru postul de televiziune BTV.

Presa bulgară a relatat că instituţia percepea 990 de leva (580 USD) pe lună pentru fiecare cameră. O altă casă de îngrijire ilegală din Govedartsi, cu 23 de pacienţi, a fost închisă luni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor