Sâmbătă începe expoziţia 'O copilărie regală', organizată în somptuoasele galerii ale Palatului Buckingham din Londra
Expoziţia va cuprinde peste 150 de jucării şi imagini de arhivă, provenite în special din colecţia privată a familiei regale britanice, scrie AFP. Acoperind o perioadă de aproximativ 250 de ani, exponatele au aparţinut unui număr 25 de copii din nouă generaţii, de la regele George al IV-lea la micul prinţ George de Cambridge din zilele noastre.
Cadouri la naştere, la aniversări, jocuri de interior şi în aer liber sunt tot atâtea teme abordate în cadrul expoziţiei.
'Aceste documente oferă o perspectivă deosebită despre viaţa şi evoluţia acestor copii. Ele relevă punctele comune cu alţi copii, fie că este vorba despre deprinderea scrierii sau despre a nu avea cea mai bună purtare', a comentat curătoarea Anna Reynolds, citată de AFP.
'Foarte, foarte, foarte, foarte, îngrozitor de urâtă!', se descria, de exemplu, în 'carnetul său de comportament' viitoarea regină Victoria, la 25 septembrie 1832, pe când avea vârstă de 13 ani.
Expus într-o sală decorată cu candelabre impresionante, faimosul carnet este înconjurat de zeci de alte obiecte, cum ar fi o broşură care dezvăluie că 'mama' şi 'bebe' au fost primele cuvinte rostite de prinţesa Elisabeta, actuala regină.
Mai mult, vizitatorii descoperă cai şi mini-maşini cum este, de pildă, un Aston Martin, model DB5, replica în miniatură a uneia dintre maşinile lui James Bond, cu care prinţul Andrew s-a jucat în 1966. Fidelă originalului, maşina a fost echipată cu toate gadget-uri necesare agentului 007, scrie AFP.
Pe fundal, imagini de prinţi şi prinţese care se distrează, defilând pe erane, în timp ce un alt film le înfăţişează pe prinţesele Elisabeta (actuala regină) şi Margareta pe când erau mici şi se jucau cu mama lor.
Expoziţia, care este deschisă până la 28 septembrie, prezintă publicului şi bunuri ale celui mai tânăr prinţ din dinastia britanică, George de Cambridge, al treilea în ordinea succesiunii la tron, a cărui primă aniversare a fost sărbătorită la 22 iulie.
Vizitatorii pot vedea în cadrul expoziţiei şi pătura violet oferită micului prinţ de cuplul Obama la naşterea să şi pot admira veşmântul purtat de prinţ la botez.
Anul trecut, expoziţia organizată cu ocazia celei de a 60-a aniversări a încoronării reginei Elisabeta a avut 530.000 de vizitatori în 65 zile, aminteşte AFP