Sabina Fati: Eşecul primului CSAT de după anularea alegerilor

Sedinta CSAT
Redacţia
29.03.2025

Prima şedinţă a CSAT după anularea primului tur al prezidenţialelor de anul trecut nu a elucidat eşecul serviciilor secrete care nu au depistat din timp intervenţia Rusiei în procesul electoral autohton, scrie jurnalista Sabina Fati într-un editorial publicat pe Ziare.com.

Reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat şi aprobat „rapoartele privind activitatea desfăşurată de instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în anul 2024”, fără să explice cum a fost posibilă ascensiunea bruscă a extremistului Călin Georgescu şi sprijinul pe care acesta l-ar fi primit din partea Rusiei, după cum au arătat documentele desecretizate de preşedinte în decembrie anul trecut. Nu există deocamdată nicio comisie parlamentară care să ancheteze activitatea Serviciului Român de Informaţii (SRI) sau a Serviciului de Informaţii Externe (SIE) din perioada campaniei electorale din 2024. Cele două instituţii de intelligence nu au venit cu niciun fel de argumente care să descrie circumstanţele în care Rusia a compromis prezidenţialele din România, cu toate că serviciul german de spionaj vorbea încă din octombrie 2024 despre agresivitatea în creştere a Moscovei în Europa.

Spre deosebire de Germania sau de alte state occidentale, serviciile autohtone continuă să tacă şi în această perioadă în care Bruxellesul, Parisul şi Berlinul avertizează asupra pregătirilor pe care le face Rusia pentru a ataca unul sau mai multe state NATO în următorii ani.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a ratat şi de această dată să spună ce s-a întâmplat pe 24 noiembrie la primul tur al prezidenţialelor şi care sunt potenţialele pericole în viitorul apropiat, deşi comunicatul dat publicităţii în urma şedinţei de azi notează că au fost adoptate „principalele obiective pentru 2025”.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor