Alertă în Capitală după ce trei instituţii publice au primit prin poştă plicuri cu "o substanţă de culoare alb-rozalie"

Poliţia Capitalei a fost sesizată, marţi, după ce trei instituţii publice au primit, prin poştă, câte un plic care conţinea „o substanţă alb-rozalie”.
Este vorba despre instituţia Avocatul Poporului, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratul General de Poliţie, conform unor surse judiciare, iar alertată a fost nu doar poliţia, ci şi SRI.
„În acest sens, au fost imediat implementate măsuri de protecţie şi siguranţă publică, iar autorităţile competente au fost alertate, pentru a interveni conform procedurilor”, a transmis Poliţia Capitalei.
La faţa locului au fost mobilizate echipaje de poliţie şi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.
„În prezent, activităţile de verificare sunt în desfăşurare, iar autorităţile continuă să aplice măsurile necesare, pentru prevenirea oricărui incident”, a mai transmis Poliţia Capitalei.
Ancheta se realizează cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.