Rusia va crea zone offshore interne pentru a ajuta oligarhii loviţi de sancţiuni [Vedomosti]
alte articole
Premierul rus Dmitri Medvedev a promis luni că va cere guvernului să aplice măsuri pentru a susţine companiile ruse lovite de cea mai recentă rundă de sancţiuni americane. Potrivit Vedomosti, autorităţile moscovite discută un proiect privind crearea a două teritorii cu condiţii speciale, similare zonelor offshore din alte zone ale lumii – pe insula Oktiabrski în Kaliningrad şi pe insula Russki în Estul Îndepărtat al Rusiei –, au declarat patru înalt oficiali şi o persoană fizică care au participat la discuţii.
Proiectul de lege propus de Ministerul Dezvoltării Economice este discutat acum de diverse agenţii şi ar putea fi aprobat în sesiunea parlamentară din această primăvară. Un reprezentant al guvernului din Kaliningrad a confirmat că ideea este luată în considerare.
Această iniţiativă a fost prezentată cu mult timp în urmă, însă discutarea ei a fost reluată doar după ce SUA şi-a înăsprit acţiunile împotriva Rusiei, a precizat un oficial pentru Vedomosti, explicând că autorităţile din Moscova sunt în căutarea unor mecanisme de a readuce şi a păstra capital în Rusia.
Cei care urmăresc să readucă bani în Rusia vor putea să facă acest lucru rapid şi fără să plătească taxe, au precizat oficialii. Iniţiativa face posibilă mutarea de structuri străine din alte ţări în Rusia, inclusiv din zone offshore, fiind menţinută forma juridică. Rezidenţii acestor zone offshore vor putea să obţină un statut de companie internaţională, ceea ce le va permite să se înregistreze într-o singură zi fără să dezvăluie anumite informaţii, a afirmat un oficial al Ministerului Dezvoltării Economice.
Acest proiect prevede condiţii similare statutului offshore pe care îl oferă statul american Delaware, care indică o simplă înregistrare a unei companii şi un aranjament juridic convenabil, a declarat Vasili Markov, un partener la firma de avocatură multinaţională Dentons.