Rusia se ploconeşte în faţa Beijingului înainte de APEC
alte articole
Săptămâna trecută, o decizie judecătorească din 2008 inspirată de politicile aplicate în Beijing a devenit realitate pentru o rusoaică ce practică Falun Gong. Olga Chernova şi-a văzut casa răscolită iar literatura şi materialele Falun Gong pe care le deţinea i-au fost confiscate, sub pretextul că ar avea conţinut “extremist”.
În vârstă de peste 60 de ani, Chernova locuieşte la 40 mile depărtare de Vladivostok, localitate situată pe coasta Oceanului Pacific la mai puţin de 40 de mile depărtare de graniţa cu China. Oraşul urmează să găzduiască summitul Cooperării Economice Asia – Pacific la începutul lunii septembrie, un eveniment la care vor participa mulţi oficiali chinezi de rang înalt. Practicanţii Falun Gong afirmă că pe măsură ce se apropie summitul, ei au început să se confrunte cu hărţuiri şi detenţii.
Iulia, prietena lui Chernova, care locuieşte în Vladivostok, a declarat că Chernova era surprinsă, de vreme ce un astfel de lucru nu i se mai întâmplase vreodată în trecut. Iulia, care a contactat The Epoch Times pentru a povesti această întâmplare, a mai precizat că mulţi localnici o cunosc pe Chernova şi au putut-o vedea practicând exerciţiile Falun Gong dimineaţa, pe plaja locală. Iulia a declarat că peste 20 de poliţişti, inclusiv un inspector din poliţia locală, au răvăşit casa Chernovei fără să îi spună care este scopul vizitei lor. Unii dintre aceştia veneau direct din Vladivostok.
“Ea a recunoscut câţiva ofiţeri pentru că s-a întâmplat să ofere unora dintre ei ziare Falun Gong, şi a putut vedea reacţia lor amabilă şi pozitivă”, a declarat Iulia.
Ea locuieşte într-un mic oraş şi toţi o cunosc. Nu există cineva acolo căruia ea să nu îi fi oferit materiale care vorbesc despre practica Falun Gong şi persecuţia la care este supusă în China”, a mai adăugat Iulia.
Olga practică Falun Gong (cunoscută de asemenea şi sub numele de Falun Dafa), o practică spirituală ce conţine cinci seturi de exerciţii meditative şi învăţături bazate pe principiile de adevăr, compasiune şi toleranţă. În luna iulie 1999, fostul lider al Partidului Comunist Chinez (PCC) – Jiang Zemin, a lansat o campanie la nivel naţional pentru a eradica practica. Jiang se temea că poporul chinez ar fi găsit mai atrăgătoare învăţăturile morale ale Falun Dafa decât ideologia comunistă şi s-a alarmat văzând numărul mare de persoane ce începuseră a urma această practică.
La acea vreme oficialii chinezi estimau că numărul peroanelor care practicai Falun Gong era între 70 şi 100 de milioane – mai mulţi decât membrii PCC.
Interzicerea
Impulsul pentru invazia asupra casei lui Chernova a fost dat în 2008 de către un tribunal de la capătul opus al ţării, în oraşul Krasnodar din sud-vestul Rusiei.
În august 2008, procurorul din Krasnodar a cerut curţii să declare “Zhuan Falun” – cartea fundamentală a Falun Gong, ca fiind “material extremist”, iar curtea a procedat ca atare. Rusia votase o lege în 2002 care interzice materialele extremiste, iar procurorul respectiv a căutat să aplice această lege şi în cazul cărţii Falun Gong.
Practicanţii Falun Gong au făcut recurs, întrucât nu fuseseră niciodată chemaţi la audieri. Dar curtea şi-a reafirmat decizia iniţială, iar în luna decembrie a anului 2011 a respins un al doilea recurs.
Mihail Sinitsyn, avocat al practicanţilor Falun Gong în cadrul audierilor din decembrie, a afirmat că oficialii curţii nu au permis audierea cazului practicanţilor . “Toate moţiunile procurorului de a întâlni experţi au fost acceptate, dar aceleaşi propuneri venite din partea noastră au fost respinse”, a declarat avocatul.
Drept rezultat, opiniile experţilor potrivit cărora “Zhuan Falun” nu are conţinut cu caracter extremist nu au fost nici măcar luate în considerare de către tribunal.
Un apel la Curtea Supremă Rusă a fost refuzat în luna Iulie. Practicantii Falun Gong vor purta acum cazul la Curtea Europeană de Drepturile Omului.
Maxim Gafiayk, un avocat ucrainean de drepturile omului, a declarat pentru Epoch Times că oficialii ruşi par să nu fi cerut şi opiniile unor importante grupuri independente de cercetători în domeniul religiei şi al artelor atunci când a fost creată lista cu literatura extremistă, în anul 2007.
“Existenţa acestei liste în sine demonstreaza un serios act de barbarism şi agresiune. Acesta este lobby-ul unor cercuri restrânse din Rusia şi este evident că ţara nu va beneficia din asta. "
În ultimii ani, oficialii ruşi au interzis deseori practicanţilor Falun Gong să desfăşoare activităţi publice de informare a oamenilor asupra persecuţiei împotriva Falun Gong în China, refuzând chiar să înregistreze asociaţiile locale Falun Gong, şi împiedicând practicanţii Falun Gong din Europa, Moldova şi Ucraina să vină în Rusia. În plus, au existat cazuri de repatriere forţată a practicanţilor de naţionalitate chineză aflaţi în Rusia şi care au fost trimişi înapoi în China. Printre aceştia se numără şi o femeie în vârstă de 44 ani împreună cu fiica sa de 8 ani, cele două fuseseră acreditate cu statutul de refugiat ONU.
Decizia Curţii Supreme de a menţine interzicerea “Zhuan Falun” a înrăutăţit deja lucrurile, afirmă Sergei Skulkin, un membru al Asociaţiei Ruse Falun Dafa.
“Editorii nu pot continua să tipărească alte exemplare ale cărţii [Zhuan Falun]. Magazinele nu pot vinde cartea”, declară Skulkin. “Cei care deţin această carte riscă să fie arestaţi. În prezent, practicanţii Falun Gong locali care sunt în cea mai mare parte ruşi, au raportat frecvente acte de hărţuire la care sunt supuşi, precum şi o monitorizare intensificată din partea autorităţilor.”
În Vladivostok, la sfârşitul lunii iulie, patru practicanţi Falun Gong au fost reţinuţi în timp ce se îndreptau spre un centru tipografic pentru a lua broşuri legate de practică şi de persecuţia la care este supusă aceasta în China.
Made in Beijing
Practicanţii ruşi au trimis recent o scrisoare către mass-media pentru a întări presiunea asupra autorităţilor. Ei afirmă că oficialii ruşi urmează politica Beijingului de persecutare Falun Gong.
În acelaşi timp în care a fost aprobată legea în 2002 ce interzicea activităţile extremiste, Republica Populară Chineză începea să facă presiuni ca Rusia să aibă accesul garantat la Organizaţia Mondială a Comerţului.
Aceste acţiuni au urmat tratatului din 2001 de Vecinătate, Prietenie şi Cooperare semnat între Beijing şi Moscova. Conform acestui acord, fiecare dintre părţi nu permite crearea sau funcţionarea niciunei organizaţii sau grup pe teritoriul său care ameninţă suveranitatea şi securitatea celeilalte ţări.
Acest tratat a fost citat de către oficialii ruşi atunci când ei au acţionat împotriva Falun Gong.
Ludmila Alekseeva, preşedinta Grupului Helsinki de Drepturile Omului din Moscova, a afirmat că oficialii ruşi obişnuiesc să “încalce drepturile omului cu uşurinţă şi într-un mod dur”.
“Pare că din considerente politice şi cu scopul de a câştiga susţinere din partea Beijingului au fost luate astfel de decizii şi ele nu aduc niciun credit celor care le-au făcut”, a declarat ea.
Skulkin a afirmat că deşi politica Rusiei s-a întors împotriva Falun Gong, mulţi oficiali au început să îi susţină pe practicanţi.
Dar ceea ce oficialii pot face este limitat. “Ei sunt parte dintr-un mecanism guvernamental şi trebuie să urmeze instrucţiunile venite de sus”, a declarat Skulkin.
Practicanţii ruşi au început să primească susţinere din afară Rusiei. La 20 ianuarie, Parlamentul European a aprobat o rezoluţie prin care îşi exprima “adânca îngrijorare” privind utilizarea abuzivă a legislaţiei anti-extremism în Rusia, inclsuiv “interzicerea incorectă” a literaturii spirituale a Falun Dafa.
Cam în aceeaşi perioadă, Vicepreşedintele Comisiei Europene, Catherine Ashton scria într-o scrisoare adresată parlamentarilor europeni că este “foarte preocupată de cazul practicanţilor Falun Gong în Rusia, precum şi de implicaţiile mai largi pe care acesta le presupune”.
Skulkin a afirmat că în Rusia au fost vândute peste 100.000 de exemplare din cartea Zhuan Falun, şi că acest caz devine un lucru important pentru Rusia.
“Această decizie [de a interzice cartea ] afectează interesele şi drepturile nu doar a câteva mii de practicanţi Falun Gong, dar şi ale fiecărui cetăţean al ţării. Cerem ca guvernul rus să ia toate măsurile necesare pentru a anula această decizie”, a declarat el.