Rusia obţine o cotă masivă de participare în proiectul iranian Chalus, asigurând controlul asupra pieţei de gaz din UE. China băgată şi ea în proiect

Proiectul va schimba fundamental balanţa geopolitică a zonei, fiind un factor major de risc pentru Israel
Conducte de gaz - gov.ro
Conducte de gaz - gov.ro (Epoch Times România)

Rusia a reuşit să-şi asigure controlul asupra celei mai mari părţi din câmpul gazifer Chalus din Iran, o evoluţie care are consecinţe economice şi geopolitice uriaşe, potrivit OilPrice.com.

Un înalt oficial rus consideră că acesta a fost actul final care a parafat asigurarea controlului Rusiei asupra pieţei europene de energie.

Deşi Iranul pare să fi pierdut din punct de vedere economic în acest acord, înţelegerea va oferi Republicii Islamice sprijin geopolitic, şi, în plus, corpul de elită al Teheranului - Gardienii Revoluţiei - capătă acces la o finanţare importantă.

Un acord finalizat săptămâna trecută pentru exploatarea noului câmp gazifer în valoare de mai multe trilioane de dolari - zăcământul Chalus - face ca firmele ruseşti să deţină cota majoră în acesta. Pe locul doi sunt companiile chineze şi abia apoi cele iraniene, au declarat în exclusivitate surse apropiate acordului pentru Oilprice.com.

Evoluţia are loc în ciuda faptului că poziţia câmpului Chalus se află în sectorul iranian al Mării Caspice, asupra căruia Republica Islamică are suveranitate completă.

Miliarde de dolari în investiţii suplimentare sunt programate să vină de la organizaţii din Germania, Austria şi Italia, deoarece analizele arată că dimensiunea rezervelor de gaze ale câmpului Chalus este chiar mai mare decât se credea iniţial.

Potrivit unuia dintre înalţii oficiali ruşi implicaţi în negocierea acordului: „Acesta este actul final de asigurare a controlului asupra pieţei energetice europene”.

Zona mai extinsă a bazinului Caspic, incluzând atât câmpuri onshore, cât şi offshore, este estimată în mod conservator la aproximativ 48 de miliarde de barili de petrol şi 292 de trilioane de metri cubi de gaze naturale în rezerve măsurate şi probabile.

Rusia a jucat un rol esenţial în operarea unei schimbări a statutului juridic al zonei bazinului Caspic, ceea ce a făcut ca ponderea venitului iranian din întreaga zonă a Mării Caspice să fie redusă de la 50 la 50, împărţită cu URSS - de care se bucurase începând cu acordul iniţial încheiat în 1921 (privind drepturile de exploatare) şi modificat în 1924 pentru a include „toate resursele recuperate” - la doar 11,875 la sută.

Înainte de descoperirea câmpului Chalus, acest lucru însemna că Iranul pierdea cel puţin 3,2 trilioane USD în venituri din valoarea produselor energetice provenite din activele comune ale resursei Mării Caspice. Conform celor mai recente estimări pentru utilizare internă din Iran şi Rusia, această cifră va fi acum mult mai mare.

Anterior, estimările Iranului şi Rusiei privitoare la câmpul Chalus arătau că acesta conţinea aproximativ 3,5 trilioane de metri cubi (Tcm) de gaz. Aceasta echivala cu aproximativ un sfert din rezervele de gaz - de 14,2 Tcm - conţinute în zăcământul iranian de gaze naturale Pars Sud, care reprezintă deja aproximativ 40% din totalul estimat - de 33,8 Tcm - de rezerve de gaze.

Totuşi, Oilprice.com transmite că în urma unor studii ulterioare ale Rusiei, descoperirea Chalus este acum considerată în esenţă un sit cu două câmpuri, la nouă kilometri unul de celălalt, Chalus „cel mare” având 5,9 trilioane de metri cubi de gaz şi cel minor având 1,2 Tcm de gaz, dând o cifră totală de 7,1 Tcm de gaz.

Prin urmare, noile estimări ar oferi Iranului o cifră totală a rezervelor de gaze naturale de 40,9 Tcm, în timp ce Rusia – pentru o lungă perioadă de timp, deţinătoarea celor mai mari rezerve de gaze din lume – are oficial puţin sub 48 Tcm. Această cifră a rezervelor Rusiei totuşi, nu a fost revizuită pentru a lua în considerare utilizarea, risipa şi degradarea câmpului de gaz pe parcursul anilor şi, conform surselor sectorului gazifer al Rusiei, cifra reală era de aproximativ 38,99 Tcm la sfârşitul anului 2020.

Astfel că descoperirea câmpului Chalus face ca Iranul să devină cel mai mare deţinător de rezerve de gaze din lume.

Aceste noi estimări, pe lângă evoluţiile recente de pe piaţa europeană de gaze, au dus la o schimbare a planului care fusese convenit între Iran şi Rusia şi care a rămas în joc până în urmă cu aproximativ o lună.

Planul era ca partea Iranului să fie condusă de Compania de Explorare şi Producţie Khazar (KEPCO), cu participarea principală suplimentară a companiilor ruse. În urma corecţiilor estimărilor rezervelor de gaze din Chalus şi a creşterii preţurilor la gaze în Europa în ultima perioadă, noul pachet de acţiuni împărţit cu privire la câmpurile gemene Chalus este după cum urmează: Gazprom şi Transneft din Rusia vor deţine împreună o cotă de 40%, companiile chineze CNPC şi CNOOC împreună o cotă de 28 la sută, iar KEPCO doar o cotă de 25 la sută. „Gazprom va avea responsabilitatea generală pentru gestionarea exploatării câmpului Chalus, Transneft va asigura transportul şi operaţiunile conexe, CNPC asigură o mare parte din finanţare şi oferă facilităţile bancare necesare, iar CNOOC se va ocupa de piesele de infrastructură şi de inginerie”, a afirmat o sursă din interior.

Iranul iese extrem de şifonat din această combinaţie.

În primul rând, deşi KEPCO va fi în mod nominal responsabil de operaţiunile limitate ale Iranului pe câmpul Chalus, managementul real din partea Iranului va fi controlat de companii de hidrocarburi strâns asociate cu Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice.

Explicaţia pentru preluarea bruscă a părţii iraniene a proiectului de către Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice, este ca cele 7 procente rămase după împărţirea de mai sus sunt destinate să fie plătite în două conturi - unul în Shanghai şi celălalt în Macao – care sunt sub controlul IRGC. Acesta este, de asemenea, motivul pentru care IRGC a minimizat adevăratul nivel al rezervelor din Chalus atunci când a fost publicat primul raport exclusiv al Oilprice.com pe acest subiect.

Deşi IRGC a declarat recent, într-o serie de discuţii interne în cadrul guvernului iranian, că noii termeni ai acordului care a plasat interesele ruseşti şi chineze deasupra celor ale Iranului sunt „preţul pe care trebuie să-l plătim pentru accesul Iranului la tehnologie şi capacitatea de producţie necesară pentru programul nostru de rachete”, ramificaţiile noului tratat sunt mult mai mari decât dimensiunea viitoarelor fonduri IRGC din Shanghai şi Macao.

Transneft a estimat, în ultimele două săptămâni, că doar exploatarea câmpului Chalus poate furniza până la 72% din totalul necesar de gaze naturale pentru Germania, Austria şi Italia în fiecare an, pentru cei 20 de ani pe care urmează să se deruleze acordul Chalus. De asemenea, Transneft a raportat Moscovei că doar câmpul Chalus singur ar putea furniza până la 52% din totalul necesar de gaze al Uniunii Europene în această perioadă.

Pentru a obţine controlul efectiv asupra acestor noi fluxuri de gaze iraniene prin asigurarea unei astfel de participaţii la Chalus, Rusia a asigurat în mod privat Iranul că, pe lângă expertiza în dezvoltare şi explorare şi o anumită finanţare, va sprijini, de asemenea, „interesele Iranului în dosarul JCPOA şi în alte chestiuni la ONU”.

În afară de valoarea geopolitică enormă pentru Rusia a asigurării controlului asupra fluxurilor de gaz extrase din Chalus pentru aprovizionarea actuală cu gaze asupra căreia deţine control, în special în UE, Moscova contemplă un câştig financiar enorm din implicarea sa în acest domeniu.

Rusia a calculat că, folosind o cifră medie anuală de 800 USD la 1.000 de metri cubi de gaz (mult mai mare în ultimele săptămâni), valoarea exporturilor din exploatarea Chalus la o rată confortabilă de recuperare din zăcământ este de cel puţin 450 de miliarde USD pe durata de 20 de ani a acordului. După încheierea acordului prezent, acesta prevede ca braţul corporativ al IRGC, Khatam al-Anbiya, să preia proprietatea asupra Chalus pentru următorii 50 de ani. Având în vedere durata probabilă a exploatării gazelor din câmpul Chalus - şi faptul că Rusia intenţionează să scoată mai puţin de 10% din acesta pe parcursul contractului său de 20 de ani - surse apropiate tranzacţiei estimează valoarea totală a sitului de gaze Chalus la 5,4 trilioane USD.