Rusia naţionalizează Glavproduct, un important producător de conserve alimentare

Vladimir Putin (THIBAULT CAMUS/POOL/AFP via Getty Images)
Redacţia
29.07.2025

Guvernul rus a naţionalizat Glavproduct, unul dintre cei mai mari producători de conserve din ţară, a transmis marţi agenţia Interfax, citând documente publice ale companiei.

Proprietatea companiei-mamă a Glavproduct, Promselkhozinvest LLC, a fost transferată oficial statului rus pe 28 iulie, potrivit Registrului Unificat al Persoanelor Juridice, scrie Moscow Times.

Evoluţia survine în urma unei acţiuni în justiţie intentate de Procuratura Generală la începutul acestui an, care urmărea „protejarea intereselor publice în asigurarea suveranităţii economice a ţării”, potrivit documentelor judiciare. Procesul avea ca scop invalidarea anumitor tranzacţii şi recuperarea activelor pentru statul rus.

Glavproduct, cunoscută pentru producţia a peste 500 de mărci de conserve de carne, peşte, legume şi lapte condensat, era controlată anterior de Promselkhozinvest, care la rândul său era deţinută de Universal Beverage Company, înregistrată în SUA.

Universal Beverage este deţinută de omul de afaceri american de origine rusă Leonid Smirnov, care a emigrat din Uniunea Sovietică în anii 1970 şi s-a întors în Rusia în anii 1990.

Potrivit procurorilor, Smirnov a transferat ilegal 1,3 miliarde de ruble (15,78 milioane de dolari) în străinătate între 2022 şi 2024. Aceştia susţin că el a început să transfere active către companii americane încă din 2009 şi a redirecţionat profiturile nete în străinătate în anii care au urmat.

Preşedintele Vladimir Putin a semnat un decret în octombrie anul trecut prin care transfera temporar controlul asupra Glavproduct către guvernul rus, o măsură care a deschis calea pentru naţionalizarea completă a companiei.

În 2023, Putin a autorizat confiscarea activelor din Rusia aparţinând companiilor din ţări „neprietenoase”, ca represalii pentru sancţiunile occidentale şi îngheţarea a aproximativ 300 de miliarde de dolari din fondurile statului rus.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor