Rusia impune noi taxe vamale R. Moldova. Oficialii moldoveni şi ruşi discută la Chişinău
alte articole
Decizia Federaţiei Ruse de a impune taxe vamale începând cu 1 septembrie 2014 nu înseamnă încetarea relaţiilor comerciale şi economice dintre Rusia şi Republica Moldova, potrivit discuţiei de vineri, dintre viceprim-ministrul Andrian Candu, ministru al Economiei, şi Ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Farit Muhametşin, relatează Moldpres.
Potrivit Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media al ME, în cadrul întrevederii, Andrian Candu şi Farid Mukhametshin au susţinut necesitatea identificării unui nou format de dialog dintre Rusia şi Moldova, pe toate nivelurile de cooperare bilaterală.
„Noi suntem deschişi pentru un dialog sincer cu partea rusă, cu participarea conducătorilor ministerelor de resort, al Serviciului Federal de Supraveghere şi Protecţie a drepturilor consumatorilor (Rospotrebnadzor), al Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară (Rosselhoznadzor), al Serviciului Federal Vamal, precum şi al experţilor moldoveni. Printr-o comunicare mai activă şi o expertiză obiectivă intenţionăm să identificăm soluţiile de compromis şi să demonstrăm că aspiraţia Republicii Moldova pentru integrarea europeană nu aduce prejudicii relaţiilor economice cu Federaţia Rusă”, a declarat ministrul Economiei.
Ambasadorul Federaţiei Ruse a afirmat că în pofida semnării de către Guvernul rus a Hotărârii privind introducerea taxelor vamale faţă de un şir de produse moldoveneşti, din agenda de cooperare moldo-rusă nu este exclusă necesitatea desfăşurării discuţiilor constructive la nivelul experţilor şi ale autorităţilor relevante.
Oficialul a subliniat că măsurile anunţate, ce urmează a fi aplicate, nu înseamnă încetarea relaţiilor economice dintre cele două state şi a notat că există oportunitatea amplificării dialogului în cadrul instituţiilor moldo-ruse şi a Comisiei interguvernamentale pentru cooperare economică, precum şi dintre oamenii de afaceri ruşi şi moldoveni, inclusiv pe platforma camerelor de comerţ şi industrie, dar şi al Consiliului de Afaceri dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova.