Rostopasca

Cu numele ştiinţific Chelidonium majus, rostopasca este o plantă medicinală erbacee, perenă, din familia Papaveraceae, singura specie din
genul Chelidonium ce aparţine acestei familii. A fost folosită încă din antichitate pentru efectele sale miraculoase.

Este foarte răspândită, de la câmpie până la munte, creşte sălbatic, în pădure, în locurile abandonate, la marginea drumurilor, în jurul aşezărilor omeneşti; are nevoie de un sol calcaros şi este considerată un indicator al prezenţei compuşilor cu azot; este rezistentă, o găsim până şi iarna sub zăpadă.

Înfloreşte prima dată în luna mai, când vin şi rândunele (de unde numele de "majus'' şi "iarba rândunicii''). În popor se spune că ele folosesc sucul acestei plante pentru puii lor care au probleme oculare.

Modestă şi fragilă, floarea are o corola cu patru petale galbene, fiecare de aproximativ un cm lungime, două sepale, douăzeci de stamine. Seminţele, mici şi negre, se găsesc într-o capsulă lungă şi au o aşa numită "elaiosome''. Aceasta atrage furnicile favorizând astfel împrăştierea seminţelor. Una dintre caracteristicile inconfundabile ale plantei este latexul galben-portocaliu care curge din ramurile rupte; în contact cu aerul, acesta oxidează rapid şi se închide la culoare.

Considerată din vechime plantă magică, proprietăţile ei tămăduitoare nu au fost trecute cu vederea. Samuel Hahnemann şi colaboratorii săi au experimentat-o în homeopatie, iar pentru cunoscutul fitoterapeut francez Maurice Mességué reprezenta una dintre plantele favorite. Conţine alcaloizi, în frunze cantităţi mari de vitamina C, iar în părţile aeriene şi în rădăcină ulei esenţial, substanţe de natură flavonoidică, saponoide, săruri minerale.

Datorită complexităţii acestor substanţe chimice, rostopasca are numeroase efecte: sedative si antispastice de tipul papaverinei, dar de 10 ori mai puţin toxică decât aceasta, bactericide (pentru multe bacterii, fungi), antitumorale şi antivirotice; este hematopoetica, depurativă, detoxifiantă, stimulează contracţiile vezicii biliare, funcţia hepatică şi pancreatică.

Astfel că este folosită ca remediu în peste 100 de afecţiuni printre care: dischinezii şi colici biliare, hepatite, indigestii, gastrite, bronşite , astm, tuse iritativă, leucemie, dismenorea primară, sindrom premenstrual, hemoroizi, migrene, diferite boli inflamatorii inclusiv dermatita atopică, herpes, negi, etc. meritandu-şi pe deplin numele de "Donum Coeli" (dar de la Dumnezeu).

Conform dr. farmacist Ovidiu Bojor, intern se foloseşte sub formă de infuzie, tinctură şi pulbere astfel:

Infuzia, se prepară dintr-o jumătate de linguriţă plantă la o cană cu apă, din care se vor lua câte 2 linguri la 3 ore până la terminarea întregii cantităţi.

Tinctura se prepară prin macerarea a 10 g plantă în 100 ml alcool de 60-70 grade timp de 8 zile; se iau câte 10 -15 pic de 3 ori pe zi după mesele principale.

Pulberea de plantă uscată, câte un sfert de linguriţă de 4 ori pe zi, doza maximă pentru 24 de ore fiind de un gram de pulbere; cura durează 7 zile cu pauză o săptămâna după care se poate relua. Se recomandă folosirea acestor remedii sub supraveghere unui specialist.

Extern, rostopasca e folosită în medicina populară pentru vindecarea negilor( iarbă de negi sau negelariţă) prin aplicarea sucului de 5-6 ori pe zi, continuând minimum 5-7 zile după căderea lor. De aici au pornit şi cercetările privind efectele sale antitumorale şi antivirotice.

Unguentul se prepară din 30 g plantă uscată şi fin mărunţită, la care se adaugă 15 g lanolină, 15 g vaselină şi 10 picături de acid fenic. Se foloseşte pentru unele boli de piele, cicatrizarea rănilor.

Ceaiul de rostopască se poate folosi şi extern, de exemplu pentru spălarea părului (pentru mătreaţă).

Această plantă nu se va administra copiilor sub 12 ani, femeilor gravide sau care alăptează, de asemenea se va avea mare grijă la supradozare.

Natura ne oferă multe remedii la îndemâna, depinde de noi să le folosim cu înţelepciune!