România - cele mai accelerate scumpiri din UE în 2013

(BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Flori Mladin
16.01.2014

România şi Estonia au avut în decembrie 2013 o creştere medie a preţurilor de consum de 3,2% în ultimele 12 luni, fiind cea mai mare rată din Uniunea Europeană, a anunţat joi Oficiul European de Statistică Eurostat, potrivit hotnews.

Indicele se referă la rata medie a inflaţiei pe ultimele 12 luni, până în decembrie 2013, comparând indicele armonizat al preţurilor de consum pe ultimele 12 luni cu indicele pe precedentele 12 luni.

Conform sursei citate, în topul ratelor medii ale inflaţiei pe 12 luni, până în decembrie 2013, România şi Estonia sunt urmate de Olanda şi Marea Britanie, cu câte 2,6%.

Cele mai scăzute rate le-au înregistrat Grecia (-0,9%), urmată de Letonia (0%), care a aderat la zona euro la 1 ianuarie 2014. Rate scăzute ale inflaţiei medii pe ultimele 12 luni au înregistrat, în decembrie 2013, Bulgaria, Cipru, Portugalia şi Suedia (cu câte 0,4%).

Pe întreaga Uniune Europeană, rata medie a inflaţiei înregistrate în decembrie 2013, pe ultimele 12 luni, este de 1,5%, iar în zona euro de 1,4%.

În ce priveşte inflaţia anuală, România a înregistrat în luna decembrie 2013 o rată de 1,3%, ocupând locul al cincilea în UE.
Pe întreaga Uniune Europeană, inflaţia anuală în decembrie 2013 a fost de 1%, iar în zona euro de 0,8%.

Rata anuală a inflaţiei pe luna decembrie 2013 reprezintă creşterea de preţuri comparativ cu aceeaşi lună a anului 2012.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor